Arhivă : Se întâmplă la Radio România Înapoi

Radio România Cultural transmite în direct Gala UNITER

Publicat: luni, 9 Mai 2016 , ora 12.23

Radio România Cultural va transmite în direct Gala Premiilor UNITER, ajunsă la cea de-a XXIV-a ediție, care are loc astăzi, 9 mai, la Sala Mare a Teatrului Regina Maria din Oradea.

Trei dintre producțiile de teatru radiofonic ale Societății Române de Radiodifuziune sunt nominalizate la această ediție la categoria Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic: Henri Mathias Berthelot, generalul generalilor, scenariul de Victor Cilincă, regia artistică Attila Vizauer, Jucătorul de table de George Arion, dramatizarea radiofonică și regia artistică Cezarina Udrescu și Rapunzel de Frații Grimm, scenariul radiofonic și regia artistică Gavriil Pinte.

Celelalte nominalizări sunt pentru debut, cel mai bun spectacol de teatru tv, pentru critică teatrală, scenografie, cea mai bună actriță în rol secundar, cel mai bun actor în rol secundar, cea mai bună actriță în rol principal, cel mai bun actor în rol princial, cea mai bună regie, cel mai bun spectacol. Vor fi acordate și premii speciale, premii pentru întreaga activitate și premiul de excelență.

Radio România Cultural este partener de tradiție al galei, transmițând în direct acest eveniment de amploare. Totodată, ascultătorii RRC vor afla a doua zi, în matinalul postului, cum a fost atmosfera și care sunt reacțiile premianților. Interviuri în exclusivitate cu invitații de la Gala UNITER vor fi pe site-ul www.radioromaniacultural.ro.

10 premianți, 32 de nominalizați și peste 500 de invitați din București și din țară sunt așteptați la Teatrul Regina Maria din Oradea pentru a sărbători performanța în teatrul românesc în cadrul Galei Premiilor UNITER. Spectacolul-eveniment începe la ora 21:00 și va fi transmis în direct pe TVR1, Radio România Cultural și online pe www.radioromaniacultural.ro.