Arhivă : Se întâmplă la Radio România Înapoi

Număr record de evenimente la Târgul GAUDEAMUS Cluj-Napoca 2016

Publicat: marți, 12 Aprilie 2016 , ora 13.27

Radio România vă așteaptă la Săptămâna cărții la Cluj-Napoca! Pe care vă invităm să o petreceți cu mic, cu mare, la Târgul GAUDEAMUS. Evenimentul, de peste 15 ani un reper major al peisajului cultural din această parte a țării, este organizat de Radio România (Centrul Cultural Media și Radio Cluj) și va reuni, în intervalul 20 - 24 aprilie, în Piața Unirii, toată suflarea culturală a urbei. Târgul GAUDEAMUS Cluj-Napoca, ajuns în acest an la ediția cu numărul 17, este evenimentul cu care Radio România a inaugurat, în afara Bucureștiului, seria celor mai îndrăgite târguri din țară reunite în Caravana GAUDEAMUS.

Și, întrucât în acest an târgul coincide cu perioada de derulare a proiectului "Școala altfel", Gaudeamus poate fi o destinație extrem de accesibilă și de atractivă pentru dascălii și elevii care doresc să vadă cartea ... la ea acasă. Fără programe și lecturi obligatorii, fără fișe de lectură, catalog și note. Dar cu o ofertă excepțional de bogată, pentru toate gusturile, cu timp de răsfoit și cercetat pe îndelete și, în final, cu șansa fiecăruia de a alege liber cel puțin o carte pe sufletul său.

Cel mai longeviv și mai important târg de carte din Transilvania revine în 2016 în centrul Clujului cu o ofertă pe măsura reputației și, sperăm, a așteptărilor: cele mai recente apariții editoriale din țară și de peste hotare, bestseller-urile momentului și titlurile în vogă în ultima perioadă (prin participarea a peste 80 de edituri și agenții de difuzare de carte, în 62 de standuri); un număr record de peste 130 de evenimente - lansări de carte, lecturi publice, prezentări de proiecte și programe educaționale - oferite de către organizatori și participanți; serii de autor, pachete, oferte promoționale și reduceri, prin care cartea devine mult mai accesibilă; concursuri pentru public: Tombola GAUDEAMUS cu premii numeroase și extrem de atractive, dedicată vizitatorilor cumpărători de carte, și Miss Lectura; campania de donații "Cărțile se întorc acasă" inițiată și derulată de Radio România, prin care vizitatorii sunt încurajați să ofere volumele care le prisosesc celor care au din ce în ce mai greu acces la ele; proiectul "Invitați de nota 10: Olimpicii României", derulat în toate orașele care găzduiesc Târgurile GAUDEAMUS, care recompensează și promovează performerii din învățământul românesc, la diferite discipline.

Program de vizitare: miercuri - sâmbătă, între orele 10.00 și 20.00 și duminică între orele 10.00 și 15.00.

Un eveniment organizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media și Radio Cluj

Partenerii ediției Parteneri principali: BRD Groupe Société Générale, Vodafone România Parteneri: Automobile Dacia, Casa Augustin, Lions Club Genesis Cluj, Restaurant Shanghai, Azaria Cosmetics, Primăria Municipiului Cluj-Napoca Parteneri media: mediaTRUST, News.ro, Cluj.com, Făclia.