ACUM:
7.00
Musica viva
Matinalul altfel, marca Radio România Muzical.
Urmează: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 9.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Se întâmplă la Radio România Înapoi

24 de ore de creații și interpretări românești de 1 Decembrie la Radio România Cultural

Bookmark and Share
Publicat: joi, 26 Noiembrie 2015 , ora 13.09

Creații și interpretări românești, de la cele care au făcut istorie, la cele contemporane, se aud, de Ziua Națională a României, pe 1 Decembrie, la Radio România Cultural. Vor fi 24 de ore de muzică și teatru, o defilare sonoră a culturii și talentelor autohtone.

Cele mai frumoase voci de operă din România (de la Nicolae Herlea și Elena Cernei, la Angela Gheorghiu și Ștefan Pop) vin, pe 1 decembrie, să vă încânte la Radio Romania Cultural cu arii sau duete și coruri faimoase din opere.

Vin de asemenea melodii de referință care au trecut proba timpului și aduc savoarea vocilor inconfundabile. "Colecțiile românești" trec, în zi de sărbătoare, de la Cristian Vasile la Dan Spătaru, de la Aida Moga la Pompilia Stoian, de la grupul Stereo la formația Semnal M. O formulă muzicală autohtonă nu numai pentru nostalgici.

Pentru amatorii de crossover am pregătit experimentul muzical BALAKO - o fuziune între Jazz, Latino și Muzica Populară și Lăutărească Românească. BALAKO vin cu o serie de cantece românești celebre precum, Călușul, Saraiman sau Cine-a pus cârciuma-n drum, melodii care au căpătat o nouă dimensiune sonoră prin reinterpretarea lor.

Două formații antologice - Sfinx și Phoenix - vor fi prezente cu cu două albume de referință:·Lume albă (1975) și Cantafabule (primul dublu LP al formației Phoenix, din 1975) . Conceptul albumului a plecat de la un Bestiar din secolul XIV.

De 87 de ani, fonoteca Radioului tezaurizează concertele Orchestrelor și Corurilor Radio, transmise în direct la Radio România Cultural. Vă propunem un "Concert românesc inedit" cu ansamblurile noastre, cu miniaturi interpretate de Corul de Copii, swinguri ale Big Bandului Radio sau piese celebre cu Orchestra Națională Radio.

Iar din seria de albume aflate sub marca Editurii Casa Radio, opțiunea a fost către albumul Axis Mundi cu HarryTavitian&OrientExpress și albumul Tango cu Liviu Prunaru, Gabriel Croitoru și Horia Mihail. Două mostre ale inspirației editoriale dublată de perseverență și alegeri oportune, din genuri diverse, pentru toate gusturile.

La fel de variată și atractivă este și oferta teatrală. Teatrul Național Radiofonic a propus în program spectacole realizate după creații ale autorilor români, de la Mihai Eminescu, simbolul culturii române, la autori contemporani.

Toate spectacolele ce vor fi difuzate marți, 1 decembrie, sunt realizate sub bagheta regizorilor artistici ce au marcat destinul teatrului la microfon.

Veți putea asculta de exemplu dramatizări după romane îndrăgite precum: Lorelei de Ionel Teodoreanu, regia artistică: Titel Constantinescu sau Prințul de Tudor Teodorescu-Braniște în aceeași regie.

Copiii vor pătrunde în lumea fabuloasă a lui Călin - file de poveste de Mihail Eminescu în regia artistică a lui Mihai Lungeanu, iar cei ce iubesc textele contemporane vor asculta Belvedere de Ana-Maria Bamberger. Adaptarea radiofonică și regia artistică: Cezarina Udrescu.

Între orele 10.00 și 13.00, ora Bucureștiului, toate posturile Radio România se unesc pentru un program aniversar, în care vorbim despre cine suntem și ce facem pentru publicul nostru, românii din țară și cei de peste hotare.

Amănunte despre program și ore de difuzare pe www.radioromaniacultural.ro