ACUM:
1.00
Notturno
produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 7.00 Musica viva Matinalul altfel, marca Radio România Muzical.
Apoi: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Arhivă : Se întâmplă la Radio România Înapoi

Tamara Buciuceanu Botez într-un spectacol scris special pentru ea

Bookmark and Share
Publicat: marți, 26 Mai 2015 , ora 11.13

Joi, 28 mai, la Radio România Actualități, de la ora 23.05, Teatrul Național Radiofonic vă invită să ascultați, în premieră, spectacolul radiofonic Atenție se-nchid ușile de Sorin Petrescu, în regia artistică a lui Vasile Manta. Sorin Petrescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, este colaborator fervent, încă din 1982, al Teatrului Național Radiofonic.

Piesa Atenție se-nchid ușile se încadrează cu exactitate în tabloul satirico-umoristic al prozei și dramaturgiei lui Sorin Petrescu. Două prietene participă la parastasul soțului uneia dintre ele, dar… surpriză, la parastas este invitat nu un popă, ci un striper! Doar că, dincolo de comedia de limbaj și de situație, personajul principal Acrivița Opleniță și striperul descoperă cenușiul vieții lor și lipsa oricăror perspective. Este momentul când cei doi iau o hotărâre!

Textul conceput anume pentru teatru radiofonic prezintă toate calitățile tehnice cerute de o producție de acest gen, fiind o satiră autentică la adresa fățărniciei, a ipocriziei și, nu în ultimul rând, a cupidității în fața unui eveniment tragic. Transformarea unui parastas în spectacol cu striper ține de nota umorului negru, dar spumos, lipsit însă de orice vulgaritate, dezvăluind lumi până atunci nebănuite în oameni obișnuiți.

Textul este scris concis, cu răsturnări de situație care stârnesc hazul și buna dispoziție și poate cel mai important lucru, scris special pentru marea noastră actriță Tamara Buciuceanu, cea care a primit recent premiul Academiei Române Aristizza Romanescu, ca o recunoaștere a meritelor sale și a întregii sale activități în slujba Thaliei. Alături de ea, alți mari actori ai scenei românești, Dorina Lazăr, Dorel Vișan și Mihai Mălaimare, completează distribuția.

Regia de studio: Janina Dicu și Reanata Rusu; Regia muzicală: Patricia Prundea; Redactor: Mircea Zăvoianu