ACUM:
13.05
Polifonii
Universal și românesc, creație și interpretare.
Urmează: 15.17 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 15.21 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Se întâmplă la Radio România Înapoi

'Cain și Abel'de Andrei Laurențiu Șerban, în premieră la TNR

Bookmark and Share
Publicat: joi, 19 Martie 2015 , ora 11.53

Teatrul Național Radiofonic prezintă în premieră Cain și Abel de Andrei Laurențiu Șerban. Regia artistică: Vasile Manta. Spectacolul se va difuza în 24 martie 2015 (prima parte) și în 25 martie (partea a doua), la ora 23:05, la Radio România Actualități.

În distribuție: Irina Movilă, Cristian Iacob, Valentin Teodosiu, Dan Condurache, Mihai Dinvale, Ioana Calotă, Julieta Strâmbeanu Weigel, Cristina Mariana Paraschiv, Ion Mărgescu, Gheorghe Pufulete. Redactor: Domnica Țundrea. Regia de montaj: Florina Istodor. Regia de studio: Janina Dicu și Renata Rusu. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Producția și coloana sonoră: Vasile Manta. Spectacolul radiofonic este realizat cu sprijinul Asociației Culturale Șerban.

Cain și Abel de Andrei Laurențiu Șerban reprezintă un poem dramatic care pune accentul pe cuvânt, pe valorile incantatorii ale expresiei sonore, reluând inspirat motive arhaice, într-o formulă sobră, elevată, încărcată de sensuri filosofice. Acțiunea piesei se petrece într-un timp îndepărtat, într-un voievodat ancestral și oniric, iar stilul exprimării demonstrează o mare anvergură imagistică, acordând o mare importanță sugestiei, metaforei și elementelor de factură mitologică.

Montarea se constituie într-o meditație despre condiția umană, pornită, așa cum autorul a declarat, din revoltă față de "ritmul vulgar și superficial în care se manifestă, astăzi, cotidianul". Sub bagheta regizorului Vasile Manta, actorii exprimă aspirațiile și neliniștile eroilor angrenați într-un complicat hățiș psihologic, conturând, fără îndoială, un univers de autentică sensibilitate și profunzime, astfel încât rostirea lor declanșează emoții estetice vibrante.

Selecțiuni din spectacolul radiofonic Cain și Abel de Andrei Laurențiu Șerban, în regia lui Vasile Manta, vor putea fi audiate, în avanpremieră, luni, 23 martie, la ora 11:00, la clubul de la hotelul Ramada Majestic de pe Calea Victoriei din București.