ACUM:
13.05
Polifonii
Universal și românesc, creație și interpretare.
Urmează: 15.17 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 15.21 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Se întâmplă la Radio România Înapoi

Spectacol-eveniment la Teatrul Național Radiofonic: 'Henric al V-lea' de William Shakespeare

Bookmark and Share
Publicat: vineri, 21 Noiembrie 2014 , ora 12.11

În anul împlinirii a 450 de ani de la nașterea lui William Shakespeare, Teatrul Național Radiofonic vă invită să ascultați în premieră absolută un spectacol-eveniment, care completează Fonoteca de Aur a Radioului, cu un nou titlu shakespearian: Henric al V-lea, în traducerea lui Ion Vinea și adaptarea radiofonică realizată de Domnica Țundrea. Regia artistică: Attila Vizauer.

Spectacolul se va difuza sâmbătă, 29 noiembrie (partea I) și duminică, 30 noiembrie (partea a II-a), la ora 14:00, la Radio România Cultural.

Henric al V-lea, de William Shakespeare, în regia lui Attila Vizauer, reprezintă un spectacol radiofonic împlinit, armonios, complet. Piesa adună într-o viziune unitară multiple motive ale teatrului shakespearian (raporturile cu istoria, problematica puterii, meditația filosofică, gândul la moarte, dar și lirismul, iubirea ori ironia și spiritul bufon), valorificate din plin în această montare radiofonică.

Unii dintre cei mai mari actori ai teatrului românesc, la momentul actual, întruchipează roluri memorabile în acest spectacol radiofonic. Voci distincte, individualități artistice bine conturate, diferite stiluri de joc ori tehnici interpretative s-au armonizat, s-au reunit și au creat o adevărată simbioză între participanții la spectacol.

Lumea shakespeariană din Henric al V-lea ne este redată într-o formulă teatrală vie și dinamică, plină de forță și de sensibilitate. Ritmul montării este cel potrivit, în funcție de specificitatea fiecărei scene, iar sonoritățile sunt adecvate locului unde se petrece acțiunea. Muzica intervine doar atât cât trebuie și acolo unde trebuie, amplificând emoția ori solemnitatea momentelor. Vocile actorilor creează ele însele atmosferă, prin inflexiunile lor, prin pauze, prin tăceri. Prezența personajului Chorus, interpretat de Ion Caramitru, cel care enunță prologurile celor cinci acte și epilogul are rolul unui liant între întâmplările piesei și învăluie totul într-o aură de-a dreptul magică.

Henric al V-lea de William Shakespeare reprezintă un spectacol de autentică vibrație, de o energie contaminantă, o producție în care cuvântul shakespearian se aude cu o intensitate aparte!

Selecțiuni din spectacolul radiofonic Henric al V-lea, de William Shakespeare, în regia lui Attila Vizauer, vor putea fi audiate, în avanpremieră, luni, 24 noiembrie 2014, la ora 11:00, la clubul de la hotelul Ramada Majestic, de pe Calea Victoriei din București.

În distribuție: Marius Stănescu (în rolul titular), Ion Caramitru, Marian Râlea, Mircea Albulescu, Virgil Ogășanu, Mihai Constantin, George Ivașcu, Constantin Dinulescu, Mihai Dinvale, Ionel Mihăilescu, Oana Ștefănescu, Gelu Nițu, Pavel Bartoș, Rodica Mandache, Dorina Chiriac, Valeria Ogășanu, Mircea Constantinescu, Mihai Bisericanu, Ioan Gyuri Pascu, Florin Anton, Petre Nicolae, Ionuț Kivu, Ion Haiduc, Petre Lupu, Ioan Brancu, Gabriel Apostol, Ionuț Ciocia, Marius Rizea, Attila Vizauer, Orodel Olaru, Viorel Păunescu, Daniel Tudorică, Marin Fagu. Regia de montaj: Dana Lupu, Robert Vasiliță și Bogdan Golovei. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Patricia Prundea.Inginer de sunet: Iulian Iancu. Redactor și coordonator de proiect: Domnica Țundrea.