ACUM:
7.00
Musica viva
Matinalul altfel, marca Radio România Muzical.
Urmează: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 9.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Se întâmplă la Radio România Înapoi

SRR are un nou Consiliu de Administrație

Bookmark and Share
Publicat: luni, 16 Iunie 2014 , ora 21.13

Senatul și Camera Deputaților, reunite în ședință comună, au aprobat astăzi, cu 332 de voturi pentru și 49 de voturi împotrivă, Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune în următoarea componență: Ovidiu Miculescu, Maria Țoghină, Mirela Ioana Fugaru, Ilie Virgil Daniel, Ruxandra Săraru, Radu F. Alexandru, Alexandru Ducu Bertzi, Demeter Andras Istvan, Ana Florea, Alina Stanciu, Alexandra Dumitrașcu, Nicoleta Viorica Balaci și Adrian Doroș.

Membrii titulari ai Consiliului de Administrație numiți prin votul Parlamentului și membrii supleanți - Gabriel Croitoru, Maria Denise Theodoru, Lavinia Nicoleta Ghișa, Ștefania Bârlibescu, Alexandru Chiorean, Alexandru Muraru, Agoston Hugo, Maria Dobrescu, Monica Ghineț, Marius Dorian Tănase și Mihai Maiorescu, au depus astăzi jurământul.

Membrii Consiliului de Administrație sunt numiți de Parlament, prin votul majorității deputaților și senatorilor, în ședința comună a celor două Camere, pentru un mandat de 4 ani. Votul are loc în urma audierii și validării candidaților de către Comisiile de cultură din Senat și Camera Deputaților reunite tot în ședință comună.

Potrivit Legii 41, privind organizarea și funcționarea SRR, Consiliul de Administrație al Radioului Public este compus din 13 persoane, dintre care una îndeplinește funcția de Președinte. Ovidiu Miculescu a fost ales în unanimitate de membrii CA al SRR și votat Președinte al Consiliului de Administrație de 353 de parlamentari (din 368 prezenți). Potrivit aceleiași legi, Președintele Consiliului de Administrație este și Directorul General al instituției.