ACUM:
1.00
Notturno
produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 7.00 Musica viva Matinalul altfel, marca Radio România Muzical.
Apoi: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Arhivă : Se întâmplă la Radio România Înapoi

La mulți ani, Radio România Târgu-Mureș!

Bookmark and Share
Publicat: joi, 27 Februarie 2014 , ora 14.40
Radio Târgu-Mureș împlinește, pe 2 martie, 56 de ani! Radio Târgu-Mureș este regional, este multicultural, este online, este un serviciu public. Radio Târgu-Mureș este credibil, are notorietate, are istorie și are o misiune. Are echipă. Suntem aici, pentru dumneavoastră, cu știri, muzică bună, emisiuni cu suflet, proiecte cu minte și cu drag pentru adevăr.

Radio România Târgu-Mureș rămâne în topul preferințelor ascultătorilor de radio din Transilvania. Cota de piață și audiența pe zona sa de acoperire se ridică la 7% din total, radioul public mureșean fiind ascultat zilnic de peste 100.000 de ascultători.

RTM și-a diversificat structura de programe și emisiuni, ajungând în acest an la 14.600 ore de emisie, dublu față de 2012. Cu un program variat și ajustat preferințelor publicului matur, RTM emite on-air, 24 de ore din 24, în limbile română, maghiară și germană pentru ascultătorii din Mureș, Harghita, Covasna și Brașov și on line, la adresele www.radiomures.ro, www.marosvasarhelyiradio.ro și www.radioneumarkt.ro, site-uri actualizate permanent cu știri și evenimente, vizitate de peste 30.000 de utilizatori lunar.

Conform Studiului de Audiență Radio realizat de IMAS - Marketing și Sondaje SA și GfK România, Radio Târgu-Mureș - parte a corporației Radio România - se bucură de fidelitatea publicului. RTM are unul din cei mai ridicați indici de loialitate - 15% și o durată medie de ascultare a programelor de aproape 200 de minute. Aceste date atestă aprecierea ascultătorilor față de emisiunile și programele difuzate de RTM.

De aceea: Radio Târgu-Mureș înflorește... Radio Târgu-Mureș dăruiește... Radio Târgu- Mureș vă iubește!

La mulți ani RTM!