Arhivă : Se întâmplă la Radio România Înapoi

Urmează stația RATB Radio România!

Publicat: luni, 13 Ianuarie 2014 , ora 17.06

Din 1928 și până astăzi, Radiodifuziunea Română s-a aflat mereu în slujba interesului public, prin rolul său de informare, educare și formare a ascultătorilor, dar și prin acela de creator de valori pentru societatea românească. Iar din 27 noiembrie 1952 clădirea din strada Berthelot a devenit un adevărat reper atât pentru bucureșteni cât și pentru toți românii aflați în Capitală.

Duminică, 12 ianuarie 2014, odată cu inaugurarea oficială a primului tronson al bulevardului Uranus, redat astfel traficului, a apărut stația de tramvai Radio România. Așadar, pentru cei care vor să ajungă la noi, la Radio, de-acum e simplu! Aveți și o stație de tramvai care vă aduce până în apropierea străzii Berthelot, pe strada Berzei, la intersecția cu Știrbei Vodă!

Mulțumim conducerii RATB care a dorit prin această decizie să marcheze și ea aniversarea a 85 de ani ai Radioului public.