Arhivă : Evenimente Înapoi

Vioara lui Enescu este în plin turneu prin sate și orașe

Publicat: luni, 26 Octombrie 2015 , ora 15.17

Turneul Vioara lui George Enescu, organizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media ce are loc în perioada 22 octombrie-3 noiembrie 2015, a marcat deja pe harta sa patru localități din Transilvania și Suceava, urmând să se oprească în alte patru din județul Olt , apoi la sala Teatrelli din București, acest recital fiind organizat cu sprijinul "creart-CENTRUL DE CREAȚIE, ARTĂ ȘI TRADIȚIE AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI", și la Sala Radio, tot din Capitală, unde va avea loc concertul de gală care va încheia turneul.

Violonistul Gabriel Croitoru are privilegiul de a cânta pe vioara Guarneri del Gesu pe care a cântat George Enescu (instrument pus la dispoziție și aflându-se în patrimoniul Muzeului național "George Enescu"), vioară cu care marele compozitor dădea concerte de binefacere sau cânta în școli, pe front sau în spitale pentru a alina suferințe.

Au trecut mulți ani de atunci și încă mai este nevoie de astfel de gesturi, lucru demonstrat de reacțiile spectatorilor din sate:

"Mi-a plăcut foarte mult. Avem ocazia foarte rar din păcate. A fost extraordinar. Și muzica live e mai deosebită decât la televizor sau la radio". "Mie mi-a plăcut la nebunie. Serios. Așa m-a liniștit Șostakovici... Asta mi-a plăcut cel mai mult." "Excepțional a fost. Excepțional. De la Cluj am venit. Am aflat așa într-o secundă și într-un minut am fost în Viișoara." "Profităm cât putem de seri din acestea, liniștite. Uităm." "M-a fermecat vioara. Se vede că e din 1731, deci e o vioară așa de prețioasă pentru că o rezistat în atâta timp și cântă din ce în ce mai bine."

Gabriel Croitoru împărtășește primele impresii din turneu:

"De fiecare dată când mergem cu acest proiect prin țară, avem parte de auditoriu diferit. E clar că am acoperit, în acești patru ani de când facem turneul Vioara lui George Enescu la sate, multe zone geografice din România și vreau să spun că cel mai cald public, sau cel mai receptiv, este, de cele mai multe ori în zona transilvană. Și asta mă bucură, pentru că iată, avem ocazia să prezentăm acest minunat instrument și alături de el, muzica pe care o reprezentăm prin intermediul acestui proiect al Radio România. Eu cred că am avut un impact în seara asta. Sigur proporția aș zice că e mai mare a celor cărora le-a plăcut, față de cei care s-au plictisit"

Cum este primită muzica în aceste localități spune Horia Mihail:

"Nu e vorba de a înțelege ceea ce cântăm. Ceea ce facem nu este un limbaj care nu are cuvinte, litere, silabe, ci este un limbaj al muzicii, este o energie pe care o transmitem. În momentul în care spui cuiva că îl iubești, nu cred că acel om trebuie să înțeleagă acel lucru, ci trebuie să îl simtă."


Pentru detalii despre turneu, vă invităm să consultați site-ul www.vioaraluienescu.ro


DATELE de desfășurare ale concertelor - Turneul "Vioara lui George Enescu:

22 octombrie, ora 18 - Comuna Viișoara, jud. Cluj - Casa de Cultură

23 octombrie, ora 18 - Câmpia Turzii, jud. Cluj - Palatul Cultural "Ionel Floașiu"

24 octombrie, ora 19 - Brașov- Sala Patria

25 octombrie, ora 19 - Poiana Stampei, jud Suceava - Casa de Cultură

28 octombrie, ora 19 - Slatina, jud. Olt- Centrul Cultural "Eugen Ionescu"

29 octombrie, ora 19 - Caracal, jud. Olt- Teatrul Dramatic

30 octombrie, ora 18 - Izbiceni, jud. Olt- Centrul Cultural "Tudor Gheorghe"

31 octombrie, ora 18 - Osica de Sus, jud. Olt- Căminul Cultural

2 noiembrie, ora 19 - București - Sala Teatrelli

3 noiembrie, ora 19 - București - Sala Radio


Un proiect: Radio România

Organizatori: Centrul Cultural Media Radio România

Coproducători : Radio România Cultural și TVR 2

Parteneri: creart- CENTRUL DE CREAȚIE, ARTĂ ȘI TRADIȚIE AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI", Muzeul Național George Enescu

Transportator oficial: Dacia

Sponsori: Vimetco-Alro, ADEGas Oil

Cu sprijinul: Chez Marie, Hotel Pantex Brasov

Parteneri media: Antena Satelor, Radio România Muzical, Radio România Actualități, Radio România Regional, România Liberă, Observator Cultural, România TV, Cațavencii, Șapte Seri, Agenția de carte, Actualitatea Muzicală, Ziarul Metropolis, Accendo, Media Trust

Parteneri culturali:

Primăria și Consiliul Local Viișoara, Primăria și Consiliul Local Câmpia Turzii, Filarmonica Brașov, Primăria Poiana Stampei, Casa de Cultură Poiana Stampei, Asociația Culturală Center Inter Art, Asociația Fiii și Prietenii Caracalului, Centrul Cultural Tudor Gheorghe, Primăria Osica de Sus și Consiliul Local Osica de Sus