ACUM:
13.05
Polifonii
Universal și românesc, creație și interpretare.
Urmează: 15.25 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 15.29 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Evenimente Înapoi

SERIAL. Vitralii - Cultura muzicală germană. Wolfgang Amadeus Mozart (II)

Bookmark and Share
Publicat: miercuri, 5 August 2015 , ora 16.44

Constanze Weber și un succes liric răsunător

Încheiasem episodul trecut cu momentul în care Mozart a luat în primire postul de organist și șef de orchestră de la Salzburg. Din păcate însă, noul arhiepiscop nu avea o pasiune prea dezvoltată pentru muzică și, se pare că, nici nu îl avea prea tare la inimă pe tânărul Mozart, profitând de orice ocazie pentru pentru a-l pune în situații umilitoare. Evident că autorul austriac nu a suportat prea mult timp această stare de fapt și a plecat într-un mod răsunător, însoțit de scandal la propriu și de indignarea tatălui său, mult mai obedient față de arhiepiscop. Hotărârea lui Wolfgang Amadues a fost însă una de bun augur pentru cariera sa ulterioară. După demisie, Mozart se duce la Viena unde va locui în casa familiei Weber, membrii acesteia mutându-se din Mannheim în orașul austriac. Cu un an în urmă, Mozart se îndrăgostise la Mannheim de Aloysia Weber, o frumoasă și talentată soprană cu care intenționase să se și căsătorească, spre indignarea ambițiosului său tată, ce avea planuri mult mai mărețe pentru fiul său. Istoria se va repeta în 1781 cu Constanze, sora mai mică a Aloysiei, cu care, de această dată reușește să se căsătorească, împotriva voinței lui Leopold. Relațiile dintre cei doi soți nu vor fi scutite de furtuni, o situație care îl apropie cumva pe Mozart de Haydn, deși Constanze l-a iubit totuși sincer și i-a dăruit șase copii, dintre care doar doi vor supraviețui. Dar să revenim la începuturile carierei sale la Viena. După prezentarea operei Idomeneo, în 1781 cu puternic succes, numele său dobândise o mai mare autoritate. Totuși, în acei ani era mult mai apreciat în calitate de pianist, fiind chiar considerat cel mai valoros interpret al claviaturii din capitala austriacă. Mozart însă le va demonstra tuturor că era mai mult decât atât. Premiera operei Răpirea din Serai în iulie 1782, cu o lună înainte de căsătoria sa cu Constanze, a provocat entuziasm iar lucrarea va fi foarte rapid prezentată pe tot cuprinsul teritoriilor germane și europene, consolidându-i astfel reputația. Răpirea din Serai era cu mult mai elaborată decit oricare altă operă din repertoriul german al acelei perioade, de aceea, sucesul imediat și continuu era de înțeles și se datora în primul rând muzicii și, în al doilea rând, subiectului cu nuanță exotică, orientală.

Fiul tău este cel mai mare compozitor cunoscut de mine vreodată

Cu Răpirea din Serai, Mozart intră în cea mai fecundă perioadă de creație, în care apar, rând pe rând, simfoniile importante (nr. 35, 36, 37), concertele pentru pian, pentru vioară, și unele dinte cele mai cunoscute sonate ale sale. Fiecare notă, fiecare frază muzicale era o demonstrație de geniu, iar Joseph Haydn, pe care-l va cunoaște între timp la Viena și cu care se va împrieteni a fost definitiv impresionat. De altfel, Haydn i-a și spus în 1785 lui Leopold: "Fiul tău este cel mai mare compozitor cunoscut de mine vreodată". Afirmația apreciatului compozitor fusese generată de cele șase cvartete de coarde pe care Mozart i le va dedica și pe care acesta le va studia cu atenție. Lucrările sunt considerate în prezent adevărate modele ale creației camerale, deși în epocă au stârnit aprecieri contradictorii. Unul dintre cele mai cunoscute este cel cu numărul 17, supranumit al Vânătorii iar cel mai criticat dintre cele șase cvartete dedicate lui Haydn a fost ultimul, care datorită suprapunerilor sonore cromatice a șocat, fiind catalogat ca brutal sau execrabil. Unii au considerat chiar, că Mozart a greșit pur și simplu, neputând concepe că cineva putea scrie așa ceva în partitură. L-au întrebat chiar și pe Haydn dacă nu cumva este o eroare iar maestrul ar fi răspuns afabil dar fără echivoc: Dacă Mozart așa a scris, înseamnă că așa a dorit el să sune.

Interesul crescând pentru instrumentele cu claviatură

În ciuda succesului său ca pianist și creator, Mozart avea serioase probleme financiare, datorate în special stilului său de viață. Deși câștiga destul de bine, cu mult peste majoritatea muzicienilor din timpul său, banii i se scurgeau printre degete. Sfatul lui Leopold Mozart, de a fi întotdeauna prietenos cu aristocrația, avea și repercusiuni. Astfel, tendința soților Mozart de a se situa pe picior de egalitate cu aristocrația, determina cheltuieli extravagante. Tot influențat de tatăl său, Wolfgang Amadeus va aspira permanent la un post la Curte, dar acolo influența italiană era absolută și exclusivă, sub patronajul atotputernicului Antonio Salieri. Cu toate acestea, trebuie subliniat ca relațiile dintre cei doi au fost întotdeauna amiabile, chiar dacă uneori s-au aflat în competiție, iar colaborarea a fost, în general, fructuoasă. În 1784 Mozart va adera la Marea Lojă Masonică a Vienei, decizie urmată câteva luni mai târziu și de tatăl său. Până în acel moment, autorul se concentrase mai ales pe partiturile concertistice, în rândul cărora oferise capodopere incontestabile. Cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea a fost benefică pentru instrumentele cu claviatură, acestea dezvoltându-se într-o manieră remarcabilă. Un teren din ce în ce mai mare, în detrimentul clavecinului, dobândise fortepiano-ul, datorită spectrului mult mai larg de nuanțe dinamice, dar și a sonorității mai ample. Instrumentele pe care Mozart le avea la dispoziție în Viena aveau, totuși, o sonoritate mai delicată decât pianele moderne.

Fructuoasa colaborare cu Lorenzo da Ponte

Tot prin 1785, Mozart își va muta interesul din domeniul muzicii pentru pian, către cel al operei. Încă din 1783 căuta un nou libret care să se potrivească gustului său dar și cerințelor și gustului epocii. Întâlnirea cu Lorenzo da Ponte, poet, la origine abate și prin vocație aventurier va fi norocoasă pentru Mozart. Talentatul italian va reuși să-i alcătuiască un inventiv libret după piesa Nunta lui Figaro a lui Pierre Beaumarchais, ocolind însă abil substraturile politice care ar fi putut deranja. Premiera operei va avea loc în luna mai a anului 1786 și va fi primită cu căldură de către vienezi. Și mai entuziaști decât austriecii vor fi cehii, care îl invită pe Wolfgang Amadeus Mozart la Praga, să conducă reprezentația lucrării, care, până astăzi, reprezintă una dintre cele mai iubite și mai ovaționate capodopere lirice din întreaga istorie a muzicii. Vizita în capitala Boemiei a fost de bun augur, la final compozitorul primind o comandă pentru o nouă operă. Tot aici a compus și Simfonia nr. 38, supranumită Praga. La întoarcere a trebuit să se confrunte cu boala gravă a tatălui său și, în final, cu despărțirea definitivă de acesta, realitate care i-a produs un profund gol sufletesc, deși în ultima vreme relațiile dintre cei doi nu fusesera dintre cele mai amiabile. Pentru opera comandată de praghezi va colabora tot cu Lorenzo da Ponte. Don Giovanni este considerată de unii specialiști drept cea mai importantă creație lirică a sa, în timp ce pentru alții este cel mai important opus de gen scris în întreaga istorie muzicală. Premiera a avut loc la Praga, sub bagheta lui Mozart, în 1787 iar un an mai târziu lucrarea a fost prezentată și în fața vienezilor, ambele reprezentații beneficiind de succes în rândul publicului. Reușita i-a fost benefică, pentru că, în decembrie 1787, obține în sfârșit postul după care tânjea de atâta vreme: împăratul Iosef al II-lea îl numește compozitor de cameră al curții imperiale, poziție ce rămăsese vacantă după moartea lui Christoph Willibald Gluck. Angajamentul nu îi acapara tot timpul, era cu jumătate de normă iar în schimbul a 800 de florini, Mozart trebuia să scrie dansuri pentru balurile anuale ale curții. Această echilibrare pe plan social va fi întunecată însă de moartea celui de-al patrulea, respectiv al cincilea copil, în 1788 și 1789. În aceeași perioadă, Mozart compune celebra sa triadă: simfoniile nr. 39, 40 și 41, culme a creațiilor de gen ale stilului clasic. Cum țara era în război, nivelul de trai a scăzut, la fel cum s-a diminuat și interesul aristocrației pentru muzică. Mozart va fi nevoit să se mute din centru într-o suburbie și să-și restrângă cheltuielile. Cu toate acestea, nu va reuși să facă față și va fi nevoit să se împrumute. În speranța că își va putea modifica veniturile Mozart va întreprinde o serie de turnee la Leipzig, Dresda, Berlin sau Frankfurt, dar câștigurile financiare vor fi mai mici decât anticipase.

Tot în acești ani de lipsuri ia naștere și Cosi fan tutte, o nouă colaborare cu libretistul Lorenzo da Ponte. La fel ca și în alte compoziții de maturitate, în spatele elementului comic se ascunde o ironie senină, care privește calm și cu înțelegere slăbiciunile omenești. Anul următor, 1791, se va dovedi mai norocos dar despre asta vom vorbi în episodul următor.