ACUM:
10.00
Arpeggio
Beethoven & more pentru două ore.
Urmează: 11.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 11.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Evenimente Înapoi

SERIAL. Vitralii - Cultura muzicală germană. Wolfgang Amadeus Mozart (I)

Bookmark and Share
Publicat: luni, 3 August 2015 , ora 21.34

Un compozitor preocupat de comic

Nu-l putem părăsi pe Joseph Haydn înainte de a vorbi despre legendarul său simț al umorului. Jovialul compozitor a știut mereu să jongleze cu ironia - un exemplu celebru fiind Simfonia Despărțirii - și să se joace cu așteptările spectatorilor, o formă de amuzament mai rafinată care făcea apel și la cultura muzicală a auditoriului. În jurul anului 1781, această preocupare de a contrazice din perspectivă comică așteptările comune s-a manifestat mai ales în cadrul cvartetului de coarde. Cel de-al doilea din ciclul de opus cu numărul 33 are chiar ca subtitlul "Gluma", datorită finalului atipic, care la acea vreme a stârnit hohote de râs în rândul publicului. Haydn a știut că unul dintre ingredientele esențiale ale umorului este surpriza și a utilizat-o în consecință. Partea a patra a acestui cvartet dă la sfârșit senzația de final dar după această impresie, Haydn readuce prima temă. Adevăratul final este unul ambiguu, total necaracteristic iar această ingeniozitate dovedește elasticitatea mentală a lui Haydn și curajul de a "scutura" metaforic obișnuințele auditive.

Talentatul frate Michael

Dar să nu-l uităm însă pe Michael Haydn, fratele mai mic al lui Joseph, al cărui talent muzical chiar dacă a rămas în umbra sa, nu a fost în niciun caz incosistent. Michael Haydn a fost, de asemenea, sopran în Corul Catedredalei Sf. Ștefan din Viena și se pare că vocea sa a fost chiar mai lăudată decât cea a lui Joseph Haydn. După ce a părăsit acest ansamblu coral, a luat în primire poziția de capelmaestru al curții din Oradea, pe atunci anexată imperiului austro-ungar. Ulterior s-a stabilit la Salzburg, unde printre discipolii celebri s-au numărat Carl Maria von Weber și Anton Diabelli. Mozart, cu care se cunoștea destul de bine avea o părere foarte pozitivă despre creația sa și însuși Joseph, fratele său mai mare, considera că opusurile religioase ale lui Michael erau mult superioare celor compuse de el. Cei doi frați au fost apropiați pe tot parcursul vieții și se pare că, numele fiicei lui Michael, Josefa, a fost ales în onoarea lui Joseph Haydn. Din păcate Aloisia Josefa, singurul său copil a încetat din viață înainte de a împlini un an. Recviemul său, numit și Missa pro Defunctis, o importantă sursă de inspirație pentru Recviemul lui Mozart, care a și asistat la premiera lucrării, se pare că este influențat de această uriașă pierdere, fiind scris în același an în care Josefa s-a stins din viață, 1771.

Cel mai tânăr dintre marii clasici

L-am tot pomenit pe Wolfgang Amadeus Mozart pe parcursul ultimelor trei episoade, cel care a scris cu majuscule istoria muzicii europene și nu numai. Nu degeaba autorul austriac este în prezent atât de iubit, devenind pe parcursul timpului un adevărat Icon, cum ar spune americanii, un simbol a ceea ce înseamnă grație, eleganță, frumusețe și, mai ales, geniu în muzică. Ultimul născut într-o numeroasă familie de șapte copii dintre care doar cinci au supraviețuit, Wolfgang Amadeus a demonstrat un precoce atașament pentru muzică și nu numai atât, un talent ieșit din comun. La vârsta de trei ani cânta deja la clavecin iar la patru ani își nota primele compoziții. Leopold Mozart, violonist foarte apreciat în cadrul orchestrei arhiepiscopului din Salzburg și autorul unui faimos manual de vioară în epocă, și-a dat seama foarte rapid de calitățile fiului său și a început să le cultive, predîndu-i atât lui, cât și surorii sale mai mari, Maria Anna, numită de fapt Nannerl, pianul și bazele muzicii. Deși era o natură severă și exigentă, Wolfi, așa cum era alintat de către cei apropiați Wolfgang Amadeus Mozart l-a surprins cu primele sale încercări componistice și cu interesul pentru vioară, izvorâte din proprie inițiativă. Când Wolfgang Amadeus a împlinit 7 ani iar Nannerl 11, tatăl lor i-a dus la Viena, unde au cântat în fața curții imperiale și a împărătesei Maria Tereza. Există chiar o anecdotă potrivit căreia, micul Mozart a alunecat la un moment dat pe parchetul lucios, fiind ajutat să se ridice de arhiducesa Maria Antonia, nimeni alta decât viitoarea regină Maria Antoaneta a Franței, doar cu 2 luni mai mare decât Wolfgang Amadeus. Se pare că aceasta gentilețe a fost răsplătită cu o instantanee cerere în căsătorie - Mozart a fost mereu sensibil la femeile frumoase. Succesul repurtat aici de cei doi copii talentați, considerațI adevărate minuni l-a determinat pe Leopold Mozart să solicite o învoire din postul de calemaestru al curții princiare din Salzburg și să întreprindă un lung turneu prin Europa. Itinerariul a fost cu adevărat impresionant: München, Frankfurt, Bruxelles, Paris și Londra, oraș în care au rămas un an și unde Wolfgang Amadeus a scris primele opusuri simfonice. Tot aici îl va întâlni pe Johann Christian Bach, ale cărui lucrări au avut o influență majoră asupra sa.

Perioada turneelor intense

După Londra au urmat Haga, Utrecht, Anvers, din nou Paris, Lausanne, Berna și Zürich. Peste tot, cei doi copii erau primiți cu entuziasm și uluire, talentul lor părând neverosimil celor care îi ascultau. La Londra ,Wolfgang Amadeus a fost chiar examinat de cunoscutul om de știință Daines Barrington, care a dorit să se asigure că acel copil era într-adevăr un geniu și nu un escroc. Dincolo de succese și laude, de beneficiile materiale, aceste turnee erau totuși chinuitoare pentru cei doi copii, condițiile de călătorie fiind improprii, aproape primitive și nu este de mirare că la un moment dat amândoi se vor îmbolnăvi destul de serios, părinții fiind nevoiți să se întoarcă la Salzburg. După un an, în 1769, tatăl și fiul vor pleca împreună în Italia, să cucerească celebra peninsulă și, totodată, să-i permită lui Mozart să se familiarizeze chiar de la sursă cu stilul operei italiene, considerat esențial în pregătirea muzicală a vremii. În Italia, Wolfgang Amadeus compune operele Mitriade, re din Ponto, reprezentată cu mare success, Ascanio in Alba și Lucio Silla. Ambițiosul său tată spera ca aceste turnee să-i aducă fiului său un angajament serios, o poziție de top dar, din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat. Spre sfârșitul perioadei italiene este pusă pe hârtie și cantata Exultate, jubilate KV 165, una dintre lucrările sale cele mai iubite.

Patru ani de tihnă

În cadrul succesiunii permanente de turnee artistice, poate că cea mai liniștită perioadă pentru Wolfgang Amadeus Mozart a fost cea dintre anii 1773 și 1777, când genialul autor austriac a fost muzician de curte în slujba prințului arhiepiscop Hieronymus von Colloredo, la Salzburg. În acest oraș avea numeroși admiratori, tihna resimțită stimulându-l să compună un număr semnificativ de lucrări în genuri dintre cele mai diferite: simfonii, sonate, cvartete de coarde, serenade și chiar și câteva opera. Între lunile aprilie și decembrie ale anului 1773, Mozart s-a concentrate îndeosebi asupra concertului pentru vioară, cinci astfel de creații fiind definitivate în acea perioadă. Cvartetele vieneze, influențate de Haydn, au apărut tot atunci, ca și simfoniile nr. 25 și 29, concertul pentru fagot și orchestră, opera La finta giardiniera și Concertul nr. 9 Jeunehomme pentru pian și orchestră. În ciuda succeselor și a vieții liniștite pe care o ducea, Mozart va deveni la un moment dat nemulțumit de situația sa de la Salzburg, principalele cauze fiind salariul mic, de doar 150 de florini pe an, dificultatea cu care I se acorda permisiunea de a întreprinde turnee dar și lipsa ocaziilor de a se manifesta ca autor de opera. Din acest ultim punct de vedere, situația s-a înrăutățit în 1775, când teatrul musical al curții de la Salzburg s-a închis, celelalte scene din oraș fiind rezervate, cu precădere, trupelor invitate. Așadar, în august 1777, Wolfgang Amadeus Mozart ieșea din serviciul prințului arhiepiscop von Colloredo, renunțând la statutul de muzician de curte, ce-i oferea, totuși, o oarecare stabilitate financiară, în favoarea libertății, spre care a aspirat întotdeauna dar care nu i-a fost mereu fastă. Genialul artist avea pe atunci 21 de ani.

Revenirea la Paris

În luna septembrie a acelui an, 1777, Wolfgang Amadeus Mozart pleca, însoțit de mama sa, într-un alt periplu european, poposind la München, Mannheim și, în final, la Paris. Prințul elector de Bavaria, la care ar fi preferat să se stabilească nu avea, din păcate, niciun post vacant. Concertează, de asemenea, la Ausburg și din 30 octombrie 1777 până în primăvara anului următor se va afla la Mannheim, unde îi cunoaște pe membrii faimoasei orchestre simfonice a orașului și o întâlnește, de asemenea, pe tânăra cântăreață Aloisia Weber, cu a cărei soră se va căsători câțiva ani mai târziu. Deși a existat posibilitatea de a-și găsi un post la Mannheim, nimic nu s-a concretizat, așa că, în 23 martie 1778, după o absență de 12 ani, Mozart pășește din nou pe străzile Parisului, plin de speranță. Și acolo, desigur, reputația sa era foarte mare, dovadă stând suita de lucrări compuse pentru personaje influente ale vieții culturale pariziene. Printre ele, Simfonia nr. 31, Simfonia concertantă KV 297b și muzica baletului Mici nimicuri. Alte lucrări ale acelei perioade sunt Concertul pentru flaut, harpă și orchestră și Sonata KV 310. Totuși, Mozart nu a găsit nici în capitala Franței ceea ce căuta. În scrisorile sale se referă la un posibil post de organist Versailles, pe care, însă, nu l-a ocupat niciodată.

Din nou la Salzburg

În vara anului 1778, mama sa, Anna Maria, care îl însoțea, s-a stins din viață. Singur, Wolfgang Amadeus Mozart se întoarce prin Nancy și Strassbourg, la Salzburg, unde deși nu dorea să revină, tatăl său, Leopold, îi aranjase un post de organist și concert-maestru pentru un salariu annual triplu față de cel din 1773: 450 de florini. Mozart nu va rămâne, însă, mult timp aici și în curând va pleca la Viena, un oraș mult mai atractiv din punct de vedere muzical. Dar despre ce s-a întâmplat acolo, despre experiențele sale în capitala austriacă, muzica pe care a compus-o în anii următori și alte evenimente din viața sa, vom vorbi în episodul următor.

Ioana Marghita