ACUM:
13.05
Polifonii
Universal și românesc, creație și interpretare.
Urmează: 15.25 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 15.29 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Evenimente Înapoi

SERIAL. Vitralii - Cultura muzicală germană. Perioada medievală (II)

Bookmark and Share
Publicat: luni, 20 Iulie 2015 , ora 22.28

Goliarzii, avangardiștii Evului Mediu

În încheierea episodului trecut i-am amintit pe minnesängeri dar înainte de a vorbi despre tradiția acestora, trebuie să creionăm puțin contextul în care au apărut. Interesul pentru muzica cultă, în detrimentul celei religioase nu a survenit brusc, ci a fost influențat de diferiți factori. Dezvoltarea anumitor orașe germane a avut un impact hotărâtor pentru această schimbare. Un al rol, foarte important, l-au avut și goliarzii, acești tineri teribili ai Evului Mediu, studenți noncomformiști care își făcuseră o cauză din a critica prin mijloace poetice și muzicale Biserica și pe slujitorii ei corupți. Putem spune că odată cu ei avem de-a face cu una dintre primele mișcări de avangardă culturală. Pentru a-și duce la îndeplinire atacul asupra tradiției, goliarzii uzau atât de versuri și muzică, cât și de vestimentație și dans. Blamați, subiect de discuții aprinse al multor concilii bisericești, goliarzii și-au dobândit însă locul lor în istorie, deși în perioada în care au activat erau marginalizați. Perspectiva ironică și parodică asupra unei tradiții percepute ca ineficiente sau corupte se observă din plin în creația acestora. Carmina Burana, vechea colecție medievală ce conține 254 de poeme și texte dramatice, majoritatea din secolele al XI-lea și al XII-lea și o parte din secolul al XIII-lea, cuprinde numeroase texte ale goliarzilor. Majoritatea sunt scrise în latina medievală, o parte în germana medie și câteva în franceza veche. Multe dintre ele sunt în macaronică, o mixtură între latină, germană și franceza vulgară.

Carmina Burana a fost găsită în 1803 într-o mănăstire benedictină din Bavaria. La început s-a presupus ca poemele au fost transcrise în manuscris în locul în care a fost găsit. Mai recent, chiar dacă părerile sunt împărțite cu privire la originea manuscrisului, este comun acceptată ideea că această colecție a fost transcrisă în regiunea sudică a Germaniei, acolo unde se vorbea dialectul bavarez, supoziție întărită de particularitățile limbii germanice din texte. Amuzantă sau polemică, satira goliarzilor prezentă aici nu are în ea nimic sofisticat din punct de vedere estetic, ci mai degrabă este o formă de divertisment în care sunt ingenios și inteligent speculate preocupările cotidiene și majoritatea viciilor omenești.

Arta minnesängerilor

Dacă goliarzii erau mai degrabă agresivi și brutali în exprimare, minnesängerii demonstrau o sensibilitate mai accentuată. La fel ca trubadurii și truverii din Franța, minnesänger-ii cântau mai ales despre iubire. De altfel și etimologia cuvântului o demonstrează - minne înseamnă iubire în germana medie, iar Sänger - cântăreț. Majoritatea acestora erau nobili, așa cum reiese din Codexul Manesse din secolul al XIV - lea, care cuprinde lucrări ale unor înalte nume nobiliare, duci, conți, regi și chiar împăratul Henri al VI-lea. Arta minnesänger-ilor înflorește cam cu 100 de ani mai târziu decât arta trubadurilor, prin secolul al XIII-lea. Deși creația franceză a servit drept model poeților-muzicieni germani și la început le adaptau melodiile pe texte germane sau le transpuneau pur și simplu, în timp, ei și-au constituit un stil specific. Lirica feudală germană începe pe valea Rinului, continuă în Austria, unde strălucește la curtea vieneză în timpul lui Leopold al IV-lea de Babenburg. Pe lângă tema lirică și cavalerească, muzica lor se referă și la alte aspecte: politice, sociale, religioase sau legendare. Deși în general minnesängerii erau cavaleri nobili, printre ei se aflau și mulți burghezi sau oameni de obârșie modestă, care își interpretau propriile creații poetico-muzicale. Compozițiile lor păstrează stilul cântecului popular, dar sunt mai dezvoltate ca formă, iar ritmul era determinat de versificație.

Nume reprezentative în epocă

Cel mai important reprezentat al minnesängerilor a fost Walther von der Vogelweide, care a activat pe parcursul secolului al XII-lea pe teritoriul german. Cavaler, probabil că nu unul înstărit însă, educat la o mănăstire, Vogelweide a rămas mereu un catolic convins, nu însă și un admirator al papilor și ierarhiilor religioase. Interesat de situația politică a teritoriilor germane și demonstrând întotdeauna un caracter puternic, vestitul poet a activat în cadrul mai multor curți aristocrate. Spre deosebire de contemporanii săi, poezia lui depășește convențiile literare și tematice ale vremii, atingând chiar un anumit grad de realism. Stilul puternic metaforic vorbește despre valorile echilibrate ale vieții dar și despre deciziile politice sau despre duplicitatea, mândria și alte vicii ale papilor și împăraților.

Spre deosebire de melodiile trubadurilor, cele ale minnesängerilor sunt ușor mai aspre, mai austere. Subiectele cântecelor lor erau diverse, vizând nu doar tematica iubirii, ci și caracterul idilico-pastoral, cruciadele, că doar se purtau multe războaie în acea perioadă, subiectele religioase și sociale. Un pasionat al artei minnesängerilor a fost și Prințul Wizlav von Rügen în secolul al XIII-lea, care a găzduit la curtea sa mulți poeți compozitori. El însuși a învățat să compună de la un talentat cântăreț și s-a apucat el însuși să-și creeze singur cântece.

Un alt minnesänger celebru în secolul al XIII-lea a fost Neidhart von Reuental, apreciat pentru compnenta sarcastică și comică din cântecele sale. Stilul lui original, nesensibilizat de convențiile epocii, cu aceeași componentă realistă ca și cea demonstrată de Vogelweide, a fost foarte apreciat, dovadă multitudinea de compozitori care i-au preluat ulterior și chiar imitat piesele, compozitori cunoscuți drept pseudo-Neidharts. Ritmica lui Neidhart von Reuntal este extrem de viguroasă iar critica socială deosebit de acidă. Cel mai cunoscut cântec al său este Maienzeit (Vreme de mai) - aici autorul începe senin, liric, conturând un scenariu primăvăratic liniștit și treptat se dezlănțuie într-o serie de injurii la adresa unei serii de prieteni și aliați care l-au trădat.

Apariția meistersingerilor

Începând cu secolul al XIV-lea, arta minnesängerilor va intra treptat în declin. În instituțiile de învățământ de la Mainz, Strassburg, Frankfurt, Würzburg, cu legi severe de admitere și cu regulamente stricte, în vederea cultivării unei arte bazate pe riguroase precepte teoretice, pentru asimilarea artei sonore, trebuiau parcurse mai multe etape. Erai mai întîi ucenic (Schüler), după care cântăreț (Sänger), apoi poet (Dichter) și în cele din urmă maestru (Meister). Exista chiar următorul text într-unul din regulamentele vremii: "Cine nu știe să citească bine tabulatura (sistem de notație pentru lăută sau orgă) este școlar; cine o citește bine este prieten al școlii; cine cunoaște mai multe cântece este cântăreț; cine a compus cuvinte pentru un cântec este poet, iar cine inventează melodii este maestru." Așa ajungem la Meistersingeri, adică, în traducere, maeștrii cântăreți, muzicieni care sunt întâlniți pe parcursul secolelor al XIV -lea, al XV - lea și chiar al XVI-lea. Despre ei și despre primele manifestări ale Renașterii pe teritoriile germane, vom vorbi însă în următorul episod.

Ioana Marghita