ACUM:
10.00
Arpeggio
Beethoven & more pentru două ore.
Urmează: 11.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 11.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Evenimente Înapoi

SERIAL. Vitralii - Cultura muzicală engleză. Romantismul sonor (II)

Bookmark and Share
Publicat: miercuri, 15 Iulie 2015 , ora 20.34

O inspirație pentru musical-urile secolului XX

Continuăm astăzi incursiunea prin istoria muzicală a Angliei de pe parcursul secolului al 19-lea. Nu putem trece mai departe fără să mai vorbim puțin despre momentul Gillbert - Sullivan. În acea perioadă, lucrările lor erau numite opere comice engleze, pentru a se departaja de operetele franceze de pe filiera Offenbach, deși, de fapt, aparțineau aceluiași gen. Așa cum denotă și termenul cu iz de diminutiv, opereta este o operă mai puțin pretențioasă, în care subiectele au o componentă satirică pronunțată. În mare parte, multe dintre libretele operetelor sunt mai mult vorbite decât cântate, de aceea Sullivan chiar prefera actori care să știe să cânte, nu soliști, pentru creațiile sale. Influența operetelor engleze asupra musical-urilor moderne, în special asupra celor destinate Broadway-ului este puternică, iar lucrările semnate de Sullivan și Gillbert nu fac excepție.

Hubert Parry și influența sa asupra următoarelor generații de autori englezi

Tot în episodul trecut l-am amintit pe Wiliam Sterndale Bennett, admirat de Mendelssohn și Schumann. Unul dintre studenții lui a fost și Hubert Parry, cunoscut mai ales datorită lucrărilor sale corale. Parry a condus Academia Regală de Muzică din Londra din 1895 până la moartea sa și a fost, de asemenea, profesor la Universitatea din Oxford. Tributar la început în special stilului componistic de sorginte bachiană și brahmsiană, Parry și-a dezvoltat ulterior un limbaj puternic diatonic, care i-a influențat puternic pe Elgar și Vaughan Williams. Rolul său în cadrul muzicii engleze este, de multe ori, subestimat și, din păcate, numele său se regăsește mai degrabă în enciclopediile de muzică decât în programele de concert. Însă pentru viitoarele generații de compozitori englezi amprenta sa a fost importantă și este de ajuns să menționăm numele câtorva dintre discipolii săi de la Academia Regală de Muzică din Londra, printre ei figurând Gustav Holst, Ralph Vaughan Williams sau Frank Bridge.

Un maestru al Angliei imperiale

Ajungem acum la unul dintre cei mai importanți compozitori britanici, cel care a realizat o punte între secolului al XIX-lea și următorul veac, privit ca cel mai important autor după Handel și Purcell. Vorbim despre Edward Elgar, un compozitor nu foarte cunoscut la vremea sa, dar care în prezent este o celebră carte de vizită pentru cultura britanică. În multe privințe, Elgar s-a considerat un înstrăinat. De altfel, a fost mereu un introvertit și a și trăit o mare parte din viață în nordul Angliei, departe de Londra, principalul centru muzical și cultural al țării. Multă vreme, pentru a-și exersa abilitățile componistice, Elgar scria piese pentru orchestra azilului de nebuni din orașul său natal Worcester, pe care o dirija chiar în incinta sanatoriului. Printre altele, el a condus și Societatea Instrumentiștilor Amatori din Worcester și a fost organist într-una dintre bisericile importante ale orașului,  pentru care scria corale. Prima sa lucrare orchestrală importantă a fost ciclul intitulat Variațiunile Enigma, iar enigma vizează în acest caz tema pe baza căreia sunt construite variațiunile și asupra căreia s-au făcut multe speculații. Fiecare dintre variațiuni este încifrată cu inițialele sau poreclele prietenilor compozitorului. Este vorba, de fapt, despre o suită de 14 portrete muzicale și, se pare că, dintre acestea, prima variațiune este dedicată soției sale Caroline Alice Elgar, una câinelui unuia dintre prietenii săi, iar ultima reprezintă un autoportret al compozitorului și poate, nu întâmplător, este și cea mai ciudată ca sonoritate. Dirijorul german Hans Richter a considerat-o o capodoperă și datorită concertelor sale cu această lucrare în Anglia și Germania, i-a asigurat lui Elgar un succes durabil.

Un maestru al orchestrației și al efectelor corale, Elgar s-a lăsat influențat de limbajul armonic al lui Schumann și Brahms, altoit pe cromatismul lui Wagner, așadar a abordat un stil de sinteză europeană. Abilitatea lui Elgar de a combina aristocrația și grandoarea cu simplitatea stilului popular este extraordinară, dând muzicii sale o paletă foarte largă de culori, de la o dispoziție extrovertită și caldă până la accentele adânci, reflexive și melancolice. În 1900 a compus pentru Festivalul din Birmingham cea mai apreciată lucrare religioasă a sa, Visul lui Gerontius. Reprezentația a fost un eșec, datorită numărului insuficient de repetiții, cucerind publicul abia un an mai târziu la Dusseldorf și în cadrul Festivalului Rinul de Jos. Oricum, după ce a auzit această lucrare, Richard Strauss l-a numit pe Elgar drept cel mai important compozitor englez al timpului său. Influența wagneriană se simte atât din perspectiva utilizării leitmotivelor care caracterizează personajele și situațiile, cât și în bogăția armonică, scriitura cromatică și amploarea scriiturii orchestrale.

Una dintre cele mai cunoscute lucrări ale lui Edward Elgar este Pomp and Circumstance, o colecție de marșuri concertante care datează din 1901, dintre care primul este celebru pentru secțiunea mediană, care ulterior a devenit unul dintre imnurile Regatului unit al Marii Britanii. Elgar a fost extrem de încântat de această temă mediană "Am o temă care-i va da pe toți gata... o temă care apare o dată-n viață" declara el. Și într-adevăr, Regele Eduard al VII-lea a fost atât de impresionat de ea încât i-a sugerat-o ca bază pentru imnul regatului. În 1902, un an mai târziu, Elgar și Arthur Benson au creat acest imn care i-a adus drept răsplată compozitorului britanic titlul de Cavaler, în 1904.

După succesul cu Pomp and Circumstance, notorietatea lui Elgar a câștigat în amploare, lucrările sale fiind deja abordate des în Europa de către șefi de orchestră ca Strauss, Steinbach sau Busoni. Care a fost traiectoria lui ulterioară, următoarele succese dar și evenimentele neplăcute vom afla în următorul episod.