ACUM:
10.00
Arpeggio
Beethoven & more pentru două ore.
Urmează: 11.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 11.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Evenimente Înapoi

SERIAL. Vitralii - Cultura muzicală engleză. Romantismul sonor (I)

Bookmark and Share
Publicat: marți, 14 Iulie 2015 , ora 20.13

Inventatorul nocturnei pentru pian

În pofida numărului mic de compozitori nativi, Anglia a avut parte de o viață muzicală înfloritoare pe parcursul secolului al XVIII-lea, perioadă despre care am vorbit în episodul trecut, dar și în următorul veac, cel care va fi marcat de pecetea tumultoasă a romantismului. Este de ajuns să menționăm că Ludwig van Beethoven și-a compus cea de-a noua simfonie pentru Societatea Filarmonică din Londra și că, de asemenea, a deținut un pian realizat de Scott John Broadwood. În anii în care Muzio Clementi era la Londra, se mutase acolo recent și o familie de irlandezi, din cadrul căreia s-a remarcat John Field, un pianist virtuoz, admirat de Joseph Haydn și discipol al lui Clementi, cu care, de altfel, a și întreprins numeroase turnee pe tot cuprinsul Europei. În plan compozițional Field a fost unul dintre principalii autori care l-au influențat pe Frederic Chopin. Înclinat, ca și în interpretare, pe valorificarea sensibilității și a expresivității sunetelor, Field a compus în consecință, acordând o atenție specială stărilor emoționale. Ca interpret și-a dezvoltat un sunet delicat și plastic, în contrast cu mulți dintre contemporanii săi axați pe latura virtuoză.

John Field a rămas însă în istorie ca inventatorul nocturnei pentru pian, un gen caracteristic pentru perioada romantică, în care dezvoltarea muzicală depindea strict de sinuozitățile stării pe care autorul dorea să o sugereze. Așadar, mai degrabă culoare și sentiment decât echilibru și structură. Se poate spune că John Field este cel care le-a deschis drumul, prin muzica lui, unor compozitori ca Mendelssohn, Schumann și Chopin. După moartea sa, creația lui John Field a intrat într-un con de umbră, în prezent însă el este considerat una dintre cele mai importante figuri ale perioadei romantice.

Experiența engleză a lui Mendelssohn

Probabil că unul dintre cei mai importanți compozitori ai primei jumătăți a secolului al 19-lea a fost Felix Mendelssohn, care pe parcursul anului 1829 a vizitat Anglia de zece ori. Impresia pe care a lăsat-o asupra vieții muzicale britanice a fost profundă. Mendelssohn nu a fost doar interpret, el a și compus și a editat, de asemenea, pentru editurile engleze, prima ediție critică a oratoriilor de Handel și a muzicii pentru orgă de Johann Sebastian Bach. Mai târziu, oratoriul său Elias a avut premiera în cadrul Festivalului de Muzică de la Birmingham, în 1846, iar un an mai târziu, la Londra, a fost solistul celui de-al IV-lea Concertului pentru pian și orchestră de Ludwig van Beethoven, în cadrul unui program în care și-a mai dirijat de asemenea Simfonia Scoțiana, înantea Reginei Victoria și a Prințului Albert. Simfonia Scoțiana a fost inspirată de peisajele frumoase și sălbatice ale Scoției, pe care Mendelssohn a vizitat-o în acea perioadă. La fel de impresionat a fost și de grota Finfal, de pe insula Staffa, din arhipelagul Hebridele, locuri care i-au provocat o puternică impresie, materializată în celebra sa uvertură cu același nume.

William Sterndale Bennet - un talent sonor de excepție

În drumurile sale la Londra, Mendelssohn l-a întâlnit pe William Sterndale Bennet, la vremea sa un fel de copil-minune, cântăreț, violonist și pianist, care a ajuns în cele din urmă unul dintre cei mai însemnați compozitori englezi ai perioadei romantice. Pe lângă activitatea componistică, a lucrat o bună perioadă ca pianist concertist și a activat, de asemenea, în calitate de violist sau violonist, în diferite ansambluri orchestrale. O lungă perioadă a petrecut-o în Germania, alături de prietenul său Mendelssohn, care l-a introdus în cercul cunoștințelor sale și i l-a prezentat și lui Robert Schumann, cu care a dezvoltat o la fel de frumoasă prietenie. De altfel, ambii compozitori germani și-au exprimat în repetate rânduri aprecierea față de calitatea muzicii compuse de Bennett. Cum cei doi erau destul de influenți, Bennett a reușit să-și interpreteze câteva lucrări proprii în fața publicului german și și-a construit, astfel, o reputație solidă în fața acestuia. La întoarcerea sa în Anglia a devenit profesor la Academia Regală de Muzică din Londra, activitate pe care a continuat-o pe tot parcursul vieții, în capitala britanică sau la Cambridge. În 1871 a primit titlul de Cavaler, ca o recunoaștere a meritelor sale.

Un punct de cotitură pentru arta lirică engleză

Unul dintre discipolii lui Bennett a fost și Arthur Sullivan, cel care a imprimat operei engleze un profil inconfundabil. Alături de libretistul William Schwenck Gillbert, Sullivan a compus 14 opere comice, lucrări în care, în tradiția operei baladă, despre care am vorbit într-un episod anterior, într-un limbaj plastic și ingenios erau persiflate atât convențiile epocii, cât și așteptările de conduită socială comune. Sullivan a compus pentru aceste opere melodii memorabile, în care umorul se îmbină cu patosul, asigurând lucrărilor sale un succes care s-a păstrat până în prezent. Multe dintre aceste lucrări mai sunt numite și operele Savoy, de la Teatruo Savoy pe care Richard d`Oyly Cart l-a construit pentru ca cei doi să-și poate prezenta creațiile. Cu siguranță că momentul Sullivan-Gillbert a reprezentat un punct de cotitură pentru opera engleză, multe dintre creațiile de pe parcursul secolului 20 fiind tributare acestor doi maeștrii.

În afara lucrărilor de succes semnate de cuplul Sullivan-Gillbert, un celebru spectacol liric al acelei perioade a fost The bohemian girl compusă de Michael William Balfe, irlandez la origine dar stabilit de timpuriu la Londra. Opera The bohemian girl este cel mai de succes proiect al său, deși Balfe a mai compus și alte lucrări de gen.