ACUM:
13.05
Polifonii
Universal și românesc, creație și interpretare.
Urmează: 15.25 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 15.29 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Evenimente Înapoi

SERIAL. Vitralii - Cultura muzicală engleză. Renașterea

Bookmark and Share
Publicat: marți, 7 Iulie 2015 , ora 23.22

Impactul umanismului în cultura engleză

Continuăm astăzi periplul nostru muzical pe teritoriul britanic și începem cu o comparație între goticul flamboaiant din arhitectura engleză, apogeul artistic al stilului, caracterizat prin exagerarea abundenței detaliilor și muzica ce era compusă în acea perioadă pentru a fi interpretată în astfel de clădiri. Probabil că nu întâmplător muzica sacră de dinaintea Reformei dintre anii 1530 și 1540 demonstrează un preaplin de complexitate și monumentalitate. Impactul umanismului în muzica britanică a putut fi observat la finalul secolului al XV-lea în timpul domniei lui Eduard al IV-lea și a lui Henry al VII-lea, oglindit în primă fază în creația unuia dintre cei mai reprezentativi compozitori ai dinastiei Tudor, Robert Fayrfax. Născut în 1464 în regiunea Licolnshire, Fayrfax a fost deosebit de activ la curtea regilor Henry al VII-lea și Henry al VIII-lea, care l-au și copleșit, de altfel, cu multe favoruri. Era considerat cel mai important compozitor al timpului său și răsplătit în consecință, mai ales că, însuși Henry al VIII-lea, în afară de faptul că era un dansator desăvârșit, obișnuia să cânte, se pare că destul de bine, la diferite instrumente și, de asemenea, avea și veleități de compozitor. Ne putem imagina, așadar, că nu era ușor de impresionat. Merită menționat și faptul că Robert Fayrfax a dobândit două doctorate în muzică, unul la Cambridge și celălalt la Oxford și, ca favorit al lui Henry al VIII-lea, l-a însoțit cu muzica sa la cele mai importante evenimente, de la încoronarea din 1509 până la celebra întâlnire cu Francis I al Franței. Din creația sa supraviețuiesc 29 de lucrări, majoritatea din sfera religioasă, toate demonstrând o tehnică contrapunctică remarcabilă și, mai ales în piesele târzii, o independență a vocilor și un control mult mai riguros asupra disonanțelor. Caracteristice îi sunt, de asemenea, contrastele metrice și structurale și echilibrul între țesătura vocală și cea melodică în ansamblul ei.

În multe privințe, muzica lui Fayrfax reprezintă un moment de calm și echilibru în ansamblul dezvoltării muzicii britanice în perioada Renașterii. Frazele sale muzicale sunt echilibrate, chiar dacă uneori componenta ritmică devine contradictorie. Ascultându-i muzica înțelegem de ce era considerat cel mai important compozitor din perioada sa. Un alt nume la fel de aclamat a fost John Taverner, călugăr, compozitor și organist, activând cu succes la Cardinal College din Oxford. În 1528 a fost acuzat de colaborare cu luteranii, dar a scăpat datorită pretextului că ar fi fost "doar un muzician". După acest scandal nu mai este cunoscut niciun angajament profesional oficial, dar se bănuiește, cu destul de puține dovezi, că Taverner ar fi lucrat ca agent al lui Thomas Cromwell în activitatea de disoluție a mânăstirilor inițiată de Henry al VIII-lea între 1536 și 1541. Mai târziu îl regăsim în Boston, regiunea Licolnshire, unde a fost și declarat membru de onoare al orașului, cu puțin înainte de moartea sa. Majoritatea creației lui este vocală și cuprinde lucrări predominant din zona religioasă. Ca și Fayrfax, Taverner crează un fel de sinteză muzicală a tehnicilor componistice ale perioadei și aruncă, totodată, și o privire către viitor. În muzica sa folosește un contrapunct liber foarte elaborat și părți melismatice extinse în momentele culminante, destinate vocilor soliste. Îndeosebi cele trei misse ale sale, "Gloria Tibi Trinitas", "Corona Spinea" și "Michael" sunt foarte apreciate pentru variatatea și inventivitatea lor formală și melodică. De altfel, muzica lui Taverner a constituit un exemplu bun de urmat pentru toți tinerii compozitori englezi din acea perioadă, influența sa extinzându-se până în vremea lui Henry Purcell.

Autori importanți în perioada Reformei

Reforma religioasă a avut un impact profund și dramatic asupra muzicii engleze. Dispariția multora dintre abații, colegii și ordine religioase și biserici a avut efect și asupra compozițiilor destinate spațiului sacru. Din 1540 muzica religioasă a început să fie scrisă pe texte engleze, în detrimentul latinei și tot cam în aceeași perioadă s-a observat o creștere numerică a compozițiilor instrumentale, implicit și a muzicii de cameră, pe care o vom detalia în episodul viitor. Christopher Tye se poate spune că a fost un adevărat compozitor al Reformei. Era, de altfel, în relații foarte bune cu familia regală. Se pare că i-a fost profesor tânărului rege Eduard, fiul lui Henry al VIII-lea. Chiar regelui îi aparține următoarea frază: "Anglia are un singur Dumnezeu, un singur adevăr, un singur doctor priceput pentru arta muzicală și acela este doctorul Tye, admirat pentru talentul său în armonia sonoră". Această apreciere i-a permis și anumite libertăți cu capetele regale, libertăți de neconceput pentru alte persoane. De exemplu, istoricul Antony Wood nota în acea perioadă: "Domnul Tye era un om capricios și plin de toane, mai ales la bătrânețe. De multe ori cânta la orgă în capela Reginei Elisabeta și ceea ce se auzea era multă muzică, dar puțină plăcută urechii. Regina a trimis un supus să-i spună că ceea ce cântă este pe lângă ton, în schimb, el i-a răspuns că urechile sale erau pe lângă ton". Din păcate pentru noi, doar o mică parte din muzica sa a supraviețuit.

Mai cunoscut chiar decât Christopher Tye a fost Thomas Tallis, un adevărat maestru al polifoniei, care a avut privilegiul să strălucească într-o perioadă în care cultura și muzica britanică erau la zenit. În acea vreme, nu te puteai considera un gentleman dacă nu puteai citi și interpreta muzică la un nivel acceptabil. Iar nivelul de acceptabilitate era destul de ridicat, se pare. Un anonim spunea în 1597 că "dacă un musafir se abținea să cânte, era considerat extrem de nepoliticos". Era, astfel, obișnuit ca la curțile nobiliare să fie angajai muzicieni care să predea lecții de lăută, instrument foarte apreciat în acea vreme. În acest mediu s-a format și a evoluat Thomas Tallis și după el William Byrd, despre care vom vorbi imediat. Tallis a activat ca organist la abația augustiniană Sfânta Cruce din Waltham, ulterior distrusă, în timpul Reformei. Compozitorul a reușit însă să recupereze dintre prețioasele documente ale abației un manuscris în care figurau și scrieri ale lui Leonel Power, printre altele. Au urmat angajamente la Catedrala din Canterburry și apoi la Capela Regală, unde a compus și interpretat chiar pentru Henry al VIII-lea, Eduard al VI-lea, Regina Maria și Regina Elisabeta. Perioada în care a compus Tallis era, totuși, destul de dificilă din punct de vedere religios, având în vedere conflictul dintre catolicism și protestantism, însă autorul britanic, profund religios și fidel catolic a știut să se plieze inteligent și elastic pe preferințele fiecărui monarh în parte. Talentul său i-a atras aprecierea reginei Elisabeta, care i-a oferit în 1575, lui și lui William Byrd, elevul său, un monopol de 20 de ani asupra muzicii tipărite, într-o perioadă în care editarea era la început.

Echilibrul și măiestria sunt cei doi termeni care definesc imnul lui Thomas Tallis, un compozitor de la care William Byrd a avut cu siguranță ce învăța. Faima lui Byrd a fost uriașă, fiind considerat unul dintre cei mai importanți și mai flexibili autori din perioada elisabetană. Deși s-a încăpățânat să rămână catolic într-o perioadă plină de persecuții religioase în Anglia, a reușit totuși să ocupe un post în cadrul Capelei Regale, de unde a asigurat lucrări religioase pe cale oficială atât bisericii engleze, cât și colegilor săi catolici, în cadru privat. Astfel, compozițiile sale sacre pot fi împărțite în două mari segmente, unul destinat filierei catolice, celălalt Bisericii engleze oficiale. De asemenea, William Byrd a mai compus și lucrări seculare, unele dintre ele acompaniate instrumental, piese destinate ansamblurilor instrumentale, numite Consort music, dar și muzică pentru instrumentele cu claviatură, el însuși fiind un înzestrat interpret la virginal. Din creația sa dedicată ritului catolic face parte și colecția Cantiones sacrae, în care se remarcă o concepție stilistică diversă. Astfel, există motete configurate tradițional dar și piese care abandonează direcția obișnuită, virând spre o sugestie sonoră plastică specifică madrigalelor.