ACUM:
13.05
Polifonii
Universal și românesc, creație și interpretare.
Urmează: 15.25 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 15.29 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Evenimente Înapoi

SERIAL. Vitralii - Cultura muzicală italiană. Barocul sonor. Oratoriul și muzica sacră

Bookmark and Share
Publicat: marți, 23 Iunie 2015 , ora 14.21

În episodul trecut am vorbit despre operă, despre formarea acesteia ca gen și principalii săi reprezentanți. Nu putem trece însă mai departe fără a-l pomeni pe unul dintre cei mai prolifici și de succes compozitori ai vremii, Francesco Cavalli. Spre deosebire de Monteverdi, care își construia operele uzând de un număr mare de instrumente, Cavalli a optat pentru orchestre mici, formate din instrumente cu coarde, alegere ce avea la bază, probabil, și considerente practice. Operele sale au ca trăsături definitorii melodicitatea ariilor, un puternic accent dramatic dar și elemente de umor grotesc. Dintre cele 33 de creații lirice semnate de Cavalli, Il Giasone a fost, se pare, foarte populară, figurând printre cele mai cunoscute și apreciate lucrări de gen în secolul al XVII-lea.

Apariția unui nou gen, înrudit cu opera

Frate mai sobru și mai scorțos al operei, oratoriul împărtășește cu aceasta ansamblurile corale, instrumentale, soliștii, personajele și ariile, însă rămâne doar un gen de concert, fără componenta teatrală. Diferențele apar și la nivel de subiect, fiindcă în oratoriu se preferă, în general, istoriile sacre, multe dintre ele inspirate din Biblie sau din viețile sfinților. Preferința pentru oratorii în secolul al XVII-lea i se datorează tot operei și succesului repurtat de aceasta. Datorită interzicerii de către biserică a spectacolelor de operă pe perioada postului pascal, când credincioșii ar fi trebuit să se concentreze pe apropiata sărbătoare creștină, oratoriul a devenit, astfel, o opțiune ideală pentru iubitorii genului liric. De la mijlocul secolului al XVII-lea au început să apară și oratorii seculare, pe subiecte ce nu aveau nicio legătură cu religia. Indiferent de natura lor, oratoriile se concentrau însă pe teme importante, serioase, cu greutate. Pentru mulți teoreticieni, lucrarea "Lupta dintre Tancredi și Clorinda" se constituie ca un prim exemplu de oratoriu secular.

Noul stile concertato promovat de madrigalele lui Monteverdi se va regăsi mai mult în genul oratoriului decât în cel al operei. Stilul concertato se dezvoltase din polifonia timpurie și îl mai are ca principal reprezentant, în afară de Monteverdi, și pe Giovanni Gabrieli. Instrumentele sunt folosite din ce în ce mai intens în cadrul acestui stil printre ale cărui caracteristici figura și o expresivitate sonoră distinctă pentru fiecare voce, instrument sau grup coral. Aceste trăsături se vor regăsi mai ales în muzica sacră compusă în acea perioadă. Poziția lui Giacomo Carissimi în cadrul muzicii religioase, în special în genul oratoriului, este aproximativ similară cu cea a lui Francesco Cavalli în istoria operei. Printre contribuțiile sale se numără dezvoltarea recitativului și înlocuirea madrigalelor concertate cu cantatele camerale. Jephte, cel mai cunoscut oratoriu al său, în care este zugrăvită istoria judecătorului cu același nume din Vechiul Testament, este primul exemplu din acest gen. Numele de oratoriu vine de la prezentarea sa în Oratorio del Santissimo Crocifisso din Roma.

Un alt important compozitor de oratorii și muzică sacră a fost Alessandro Scarlatti, tatăl celebrului Domenico Scarlatti și elev al lui Giacomo Carissimi. Dintre cele peste 30 de oratorii, Sedecia, cu o intrigă mai degrabă politică decât religioasă se apropie, ca structură, mai mult de operă decât de genul oratoriului. Povestea tragică a ultimului rege al Israelului și a familiei sale, umiliți de Nabucodonosor l-a inspirat pe Scarlatti, care rămâne, fără îndoială, una dintre cele mai semnificative figuri ale barocului muzical italian. Alături de un număr mare de opere și oratorii și peste 600 de cantate, pe subiecte sacre sau profane, autorul italian are și o serie de motete, din rândul cărora se detașează Salve regina pentru două voci, viori și bas continuu. Aici Scarlatti folosește câteva elemente muzicale derivate din operele sale - schimbări neașteptate de armonii, disonanțe, cadențe, pauze dramatice și culori vocale care toate împreună contribuie la crearea unei stări de contemplație față de figura sfântă a Mariei.