Arhivă : Evenimente Înapoi

Serenade, arii și uverturi la Sala Radio!

Publicat: luni, 18 Mai 2015 , ora 11.29
În pragul anotimpului în care imaginația îndrăgostiților prinde aripi sub visul unei nopți de vară, Orchestra Națională Radio vă invită vineri, 22 mai 2015, ora 19.00, la Sala Radio, la o seară dedicată serenadei!

Gen muzical al cărui nume s-a născut din cuvântul italian "sereno" - "calm", serenada este o piesă lentă, cu caracter liric, inițial dedicată unei persoane și apropiată ca factură de divertisment sau nocturnă. Serenada și-a cucerit celebritatea în Evul Mediu, ca piesă vocală, cântată seara sau noaptea de protagonist sub fereastra celei pe care dorea să o cucerească.

Mai târziu, în perioada clasică și în cea romantică, genul s-a dezvoltat însă în formă exclusiv instrumentală și s-a îndepărtat de ideea interpretării nocturne sau în aer liber, în onoarea iubitei. Serenada a devenit un gen situat undeva între suită și simfonie, cu o instrumentație amplă, dar ușoară și cu accent preponderent pe muzicalitatea romantică.

Printre compozitorii care au marcat acest gen se află Mozart - câteva dintre celebrele sale serenade fiind Serenata notturna (Serenada nr. 6), Serenada Haffner (Serenada nr. 7) șiEine Kleine Nachtmusik (cunoscută ca Mica Serenadă)- și alți mari compozitori, ca Beethoven, Schubert, Brahms, Ceaikovski sau chiar Stravinski.

Derulată sub bagheta dirijorului de origine italiană DAVID CRESCENZI, seara de la Sala Radio va debuta cu una dintre serenadele lui MOZART - Serenada nr. 10 în si bemol major - lucrare a cărei popularitate a fost sporită de includerea sa în banda sonoră a filmului artistic "Amadeus" (regizat de Milos Forman), chiar în secvența primei întâlniri între Mozart și Salieri.

Evenimentul va continua cu "declarații de dragoste" și partituri extrem de cunoscute din patru opere celebre: Rossini - Bărbierul din Sevilla - uvertura operei și aria Ecco ridente in cielo, Mascagni - Cavalleria rusticana - Preludiul și Oh Lola și Mozart - Nunta lui Figaro - uvertura operei și aria Deh vieni alla finestra, din opera Don Giovanni.

Concertul de la Sala Radio se va desfășura cu participarea artiștilor lirici LUCIAN CORCHIȘ (tenor), LIVIU INDRICĂU (tenor) și IORDACHE BASALIC - (bariton), soliști ai Operei Naționale București cu un repertoriu extrem de divers în concerte susținute pe scena lirică bucureșteană, dar și în alte săli de spectacol din țară și străinătate.

Dirijorul DAVID CRESCENZI fost numit, din septembrie 2014, director artistic și dirijor principal al Operei din Cairo. Muzicianul este invitat permanent al Operei Naționale Române Timișoara, iar cartea sa de vizită include o variată experiență artistică la Teatrul "St. Carlo" din Napoli, Opera din Cairo (Egipt) sau Teatrul "Carlo Felice" din Genova și alături de ansambluri ca Orchestra Operei din Zagreb, Orchestra de Cameră din Bologna, Filarmonicile din Alessandria și Piemonte, Orchestra Teatrului Reggio din Parma ș.a. În ianuarie 2012 a întreprins un turneu în Germania și Franța cu Bergisch Symphoniker Orchestra din Köln, unde a dirijat "Aida", "Otello" și Recviemul de Verdi. Tot în anul 2012, a colaborat cu opera din Rio de Janeiro, unde a dirijat "Aida" și a fost dirijorul festivalului de la Solothurn din Elveția, unde a revenit și în anul 2013.

Tenorul LUCIAN CORCHIȘ a primit în anul 2007 premiul publicului la Oper Oder Spree - Festivalul și Concursul de la Beeskow (Germania), iar în 2009 premiul special acordat de V'Amo & BDMI Viena și la Concursul Internațional Maeștrii Artei Lirice Magda Ianculescu, organizat de Opera Națională București. Din 2006, a devenit solist al Operei Naționale București, colaborând în același timp și cu Opera Maghiară din Cluj-Napoca, Opera Națională Română din Timișoara, Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanța, Filarmonica din Haifa (Israel), Filarmonica George Enescu din București, Opera Națională Română din Iași, Teatrul Masca din București.

LIVIU INDRICĂU și-a început cariera ca artist liric în Corul Operei Naționale București, în prezent fiind solist în cadrul aceleiași instituții. A colaborat cu Opera Națională și cu Filarmoncia Moldova din Iași, Teatrul Masca din București, Filarmonicile din București și Piatra Neamț. A urmat cursuri de măiestrie susținute de mari artiști lirici ca Eduard Tumagian, Marco Gandini și Enza Ferrari. Tenorul a efectuat turnee în Israel, Elveția, Coreea de Sud și Germania. Liviu Indricău abordează titluri de operetă precum Văduva veselă sau Liliacul, alături de lucrări vocal-simfonice și titluri de operă dintre care amintim: Carmen de G. Bizet, Motanul încălțat de C. Trăilescu, I Capuletti e i Montecchi de V. Bellini, Gianni Schicchi de G. Puccini, La Cenerentola (Cenușăreasa) - Rossini, Rigoletto, Nabucco, La Traviata de G. Verdi, Nunta lui Figaro și Così fan tutte de W. A. Mozart.

Baritonul IORDACHE BASALIC a efectuat turnee internaționale în Anglia, Elveția, Spania, Grecia, Germania, Italia, Japonia, Bulgaria, Danemarca, Olanda, Thailanda. De-a lungul carierei a colaborat cu numeroase teatre lirice din străinătate, precum Concertgebouw - Amsterdam, De Doelen - Rotterdam, Chasse Theater - Breda, Bunkamura Theater - Tokyo, dar și cu instituții importante din țară - Opera Română din Cluj, Opera Națională Română din Timișoara, Opera Brașov, Filarmonica de Stat Moldova din Iași etc. În anul 1998, a câștigat premiul pentru cel mai bun solist al anului pentru rolul Georgio Germont din spectacolul "La Traviata" de Verdi, acordat de revista "Actualitatea muzicală". În anul 1999 i-a fost acordat Premiul special al juriului la Concursul Internațional de Canto Hariclea Darclée de la Brăila.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvențele Radio România Cultural și Radio România Muzical din țară și în streaming live pe internet pe www.radiorormaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poștei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate "Bilete.ro", în Magazinele Germanos și la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informații legate de Orchestrele și Corurile Radio vă rugăm să consultați site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com. Accesul la Sala Radio, cu transportul în comun, se poate face cu liniile de tramvai nr. 24 și 44 până la stația "Radio România" - Piața Virgiliu (Str. Berzei la intersecția cu Știrbei Vodă, în apropierea străzii Berthelot). Puteți de asemenea alege mijloacele de transport care circulă în apropiere - Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Știrbei Vodă, Bdul. Eroilor, Calea Plevnei, Bdul. Dinicu Golescu - autobuzele 133, 178, 126, 168, 226, 368 etc.