ACUM:
13.05
Polifonii
Universal și românesc, creație și interpretare.
Urmează: 15.25 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 15.29 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Evenimente Înapoi

'Ritualul primăverii' la Sala Radio

Bookmark and Share
Publicat: luni, 16 Martie 2015 , ora 11.23

Ce poate fi mai potrivit pentru o seară de martie decât partitura compozitorului rus Igor Stravinski - Sacre du printemps (Ritualul primăverii)? Vineri, 20 martie, ora 19.00, la Sala Radio, veți avea bucuria întâlnirii cu această lucrare inedită interpretată de Orchestra Națională Radio, sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin.

Partitura a fost compusă special pentru a fi dansată de către celebra companie Ballets Russes, care prezenta spectacole la Paris la începutul sec. XX. Sacre du printemps a provocat unul dintre cele mai mari scandaluri pe scena muzicală a secolului, stârnind dezaprobarea publicului prezent la premiera din 1913, la Théâtre des Champs-Élysées - Paris. Motivul revoltei a fost însă nu numai muzica, ci și coregrafia avangardistă, semnată de marele balerin Vaslav Nijinski.

Deși a fost compusă special pentru a fi dansată, partitura lui Stravinski și-a construit propria sa celebritate ca lucrare cântată independent în sălile de concerte, fiind adesea considerată una dintre cele mai importante creații muzicale ale sec. XX. Așa cum sugerează titlul, compoziția a fost inspirată de diferite ritualuri păgâne, asociate în tradițiile rusești cu venirea primăverii și renașterea naturii.

Seara va debuta tot cu o lucrare a unui compozitor rus - Modest Mussorgski - de asemenea inspirată de zona miturilor și legendelor populare. O noapte pe muntele pleșuv propune o călătorie imaginară în lumea vrăjitoarelor și a ritualurilor lor. O popularitate deosebită a acestei lucrări este datorată includerii sale în filmul de animație "Fantasia", produs în 1940 de Walt Disney, film în care partitura este prezentată în aranjamentul dirijorului Leopold Stokowski.

În repertoriul serii veți asculta de asemenea și unul dintre concertele mozartiene: Concertul nr. 22 în mi bemol major pentru pian și orchestră, în interpretarea pianistei Dana Borșan.

Solistă a Orchestrelor și Corurilor Radio, Dana Borșan a susținut concerte și recitaluri în Cehia, Germania, Italia, Rusia, Slovacia, Franța, Spania, Anglia, China, Franța, Norvegia ș.a. Este prezentă în fiecare stagiune și pe scenele filarmonicilor din țară. A apărut în peste 900 de concerte și recitaluri propunând de fiecare dată programe interesante, cu repertorii diverse. ilarmoni88-2001) revenind apoi la Timișoara, la Gheorghe Costin, dirijor al Filarmonicii "Banatul" - Timișioara, a fost invitat să dirijeze la pupitrul tuturor orchestrelor filarmonice din România, dar și peste hotare, fie ca dirijor oaspete al unor prestigioase orchestre europene, fie împreună cu orchestre românești în turnee sau în festivaluri importante. În septembrie 1998, a debutat la pupitrul Orchestrei de cameră "London Schubert Players", în Festivalul Internațional de la Windsor. Memorabile rămân concertele cu lucrări de Yannis Xenakis din anii 1992 (București) și 1993 (Cluj-Napoca) interpretate în prezența compozitorului, eveniment în urma căruia a fost distins cu Premiul Uniunii Criticilor "Mihail Jora" din România. A întreprins turnee în Franța, Spania, Austria, Germania, Elveția, Grecia, Anglia, Olanda, Belgia și Portugalia.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvențele Radio România Cultural și Radio România Muzical din țară și în streaming live pe internet pe www.radiorormaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.


Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poștei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate "Bilete.ro", în Magazinele Germanos și la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informații legate de Orchestrele și Corurile Radio vă rugăm să consultați site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com