ACUM:
21.00
Scena europeană
Înregistrări sau concerte în direct.
Urmează: 23.30 Sunete contemporane Creații contemporane românești
Apoi: 0.00 Adagietto În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...

Arhivă : Evenimente Înapoi

'Ascultă 5 minute de muzică clasică'; - concurs la Penitenciarul de femei "Târgșor"

Bookmark and Share
Publicat: marți, 20 Decembrie 2011 , ora 15.02

Proiectul « Ascultă 5 minute de muzică clasică » a ajuns în luna noiembrie 2011 și în singurul penitenciar pentru femei din România : cel de la Târgșor (lângă Ploiești). A asculta muzică clasică într-un astfel de spațiu a fost o provocare pentru toți cei implicați : conducere, personal și deținute, însă rezultatele au fost unele surprinzătoare. Deținutele au fost invitate să participe la un concurs : să scrie o compunere despre modul în care le-a influențat muzica clasică, lucrările urmând să fie jurizate de Radio România Muzical, inițiatorul proiectului și cel care urma să ofere premiile, constând în cărți și CD-uri cu muzică clasică.

Dacă în mod obișnuit la concursurile cu temă cultural-educativă participă de obicei 5-6 deținute, la concursul din cadrul proiectului « Ascultă 5 minute de muzică clasică » s-au înscris 21 de deținute. Cristina Comandașu, redactor șef adjunct Radio România Muzical, inițiatoarea proiectului și membru în juriu, a declarat : « am fost foarte plăcut surprinsă de calitatea celor mai multe dintre lucrările pe care le-am citit și mi-a fost destul de greu să stabilesc câștigătoarele. Am ținut cont de originalitate, de veridicitatea celor afirmate, de stilul abordat. »

Câștigătoarele concursului « Ascultă 5 minute de muzică clasică » de la Penitenciarul Târgșor sunt : Doina Șuteu - locul I, Ana Maria Bărbuceanu - locul II, Mariana Dorina Coman - locul III și Adriana Micu Manole - mențiune.

« Ascultă 5 minute de muzică clasică » este un proiect Radio România Muzical organizat bianual începând cu octombrie 2010 : timp de o lună, în fiecare zi poate fi ascultată câte o piesă celebră din repertoriul muzicii clasice, difuzată în spații neconvenționale - hipermarketuri, mall-uri, magazine de bricolaj, sedii de firme, librării, muzee și școli. Până în prezent s-au derulat 3 ediții ale acestui proiect : 1-31 octombrie 2010, 24 martie-23 aprilie 2011 și 1-31 octombrie 2011, următoarea urmând să se desfășoare între 1 și 31 martie 2012. Detalii la adresa : www.romania-muzical/5minute

Doina Șuteu - locul I

"Cum m-a influențat muzica simfonică?

M-a învățat să lupt și cel mai important să nu-mi pierd speranța - când îl ascult pe Beethoven (gândindu-mă în același timp că el a luptat până la capăt, surd fiind).

M-a învățat să mă bucur de viață, chiar și de simplele plăceri ale acesteia - când îl ascult pe Mozart.

M-a învățat să caut echilibrul și armonia, să încerc să ating și să tind spre înalt - când îi ascult pe Haydn și pe Haendel.

M-a învățat să iubesc această lume imensă ca pe un întreg - când îl ascult pe Ceaikovski.

M-a învățat să-mi descopăr forța interioară - când îl ascult pe Wagner.

M-a învățat să-mi descopăr sensibilitatea - când îl ascult pe Chopin.

M-a învățat să-mi fie teamă.

M-a învățat să iubesc, să lupt, să cred, să sper, să înțeleg.

M-a învățat toate acestea și încă multe altele…

Nu este puțin, nu-i așa?

Bărbuceanu Ana-Maria - locul al II-lea

Liniște

Liniște. Dirijor se apropie de stativ, își ia bagheta în mână, dă tonul; una, două, trei… una, două, trei și! Un sunet divin se aude, un re, urmat de fa, un do urmat de si, un la urmat de mi, apoi pierd șirul notelor și percep o muzică asemenea unui cor de îngeri, cu clinchete cristaline și sunet de clopoței. Când să intru mai adânc în această lume a sunetelor, partitura se încheie. Din nou liniște.

Cu simțurile încordate la maxim, închid ochii ușor, dorindu-mi din suflet să înceapă iar muzica. Ruga îmi este ascultată: începe un nou acord, recunosc piesa. Este Noel, Noel; instrumentele încep ușor, o bătaie ca de clopot, alta și alta, și alta, se anunță vestea nașterii lui Iisus, apoi ritmul se întețește, bing-bang, bing-bang, intră viorile și violoncelul, și flautul, și pianul, creând o explozie de bucurie, instrumentele cântând din ce în ce mai vesele în timpul celor patru măsuri. Ritmul se mai domolește, aud același bang-bang, pe două măsuri și întru în lumea arhaică, în vremurile de demult, când eram mult mai aproape de cer. Nu am timp să-mi trag sufletul, că urmează aceeași explozie de euforie a instrumentelor și piesa se termină din nou. Liniște.

Las ochii în jos, păstrând în suflet emoția, ca și cum aș fi primit o veste bună. Nu am prea mult timp să mă gândesc, știu că începe partitura mea favorită: La nuit des roses.

Aștept cu încordare primele note, știu că urmează un moment deosebit. În sfârșit începe: mă simt transportată într-o lume de vis care nu are legătură cu lumea reală; totul este armonie aici, parcă plutesc, urechile fiindu-mi asaltate de sunete divine. Nu mai sunt eu, cea care stau pe scaun și ascult, sunt una cu orchestra și cântăm de bucurie, slăvim o noapte de vis care ne-a adus speranța. Această piesă are două părți, una dintre ele este cântată ușor, ca o boare de vânt, ca un suflet abia născut, iar cealaltă parte intră în forță, accentuând notele, sugerând intensitatea emoțiilor. Cuvintele nu mai sunt atât de expresive ca notele muzicale. Când partitura se termină, regret enorm faptul că nu știu să cânt la nici un instrument, că nu am nici un fel de studii muzicale și că nu cunosc mai amănunțit marii compozitori de muzică clasică. Îmi spun în gând că acest lucru trebuie să se schimbe, să acord mai mult timp acestei muzici divine, care mi-a înălțat spiritul. Mă întorc în lumea mea gri, devin aceeași persoană anostă, preocupată de grijile zilnice. Însă…

În urechi îmi răsună acordurile din piesa mea favorită, fredonez fără să vreau și știu că sufletul mi-a fost atins și nu mai sunt aceeași persoană.

Mariana Dorina Coman - locul al III-lea

Ființa sunetelor

Verde profound. Bach.

Noaptea albă de pe fundul mării

Nu a cunoscut niciodată Luna.

Turcoaz strălucind viu dinspre moarte:

Mozart.

Totul a început cu un sunet…

Gustă aceste fructe purpurii! Dulci, amare.

Doar pentru noi marea spumegă,

Sărată, în cupa cerului. Primul sunet

A fost do sau mi, sol sau si,

Fa sau re? A fost si!

Să lăudăm sau nu necunoscutul început?

Mai mult albastru și mai adânc: Beethoven.

Ascultă! Sunt nisipuri de argint

Peste care briza scrie câte ceva

Din viitoarele amintiri…

În rest, numai umbre, fără nume,

Fără urme. Credem că sunetul

s-a născut geamăn cu auzul. Vivaldi.

Ce a rămas de la început?

Deasupra patului nostru

Nepotolita tăcere

Știe că este iubită

În toate grădinile primăverii.

Concert de muzică de Bach

Primele acorduri de muzică clasică le-am ascultat în copilărie. Erau sărbătorile de iarnă și abia ajungeam cu fruntea la masa plină de bunătăți. Mama pregătise tot felul de lucruri și mirosul cozonacilor calzi invadase încăperile. Nu știam atunci ce se aude atât de frumos. Erau sunete venite de departe, parcă din alte timpuri. Aveam să le recunosc mai târziu, în anii de gimnaziu, când aveam să merg cu colegii la Filarmonică. Acea muzică era altceva, cu totul altceva decât ceea ce se ascultă în mod obișnuit prin casele oamenilor. Primul compozitor de care m-am îndrăgostit a fost Johann Sebastian Bach. Ascultându-i concertele, aveam impresia că mi se permite accesul direct la mine însămi. Compozitorul mi se părea de-o seamă cu mine și așa mi se pare și acum, când revin cu drag la muzica sa. E o pace care vindecă tot, o iubire grandioasă, un concentrat de fantezie, chintesența a ceea ce caut, o lume condusă de inteligență și complexitate. Muzica e de când lumea. Oriunde îți rotești privirea, lumea poate străluci ca o transfigurare. Nu trebuie să contribui cu nimic, doar cu puțină bunăvoință de a vedea și de a auzi. Legenda povestește că Orfeu a îmblânzit cu cântecul harfei sale fiarele pădurii. Și Pan, cu naiul său fermecat călca în paradisul îmblânzirii. Muzica e întruchiparea iubirii, e ridicarea la cer. Cuvintele sunt sărace în a exprima tot ce înseamnă muzica clasică pentru mine: echilibru, frumusețe, adevăr, culoare, poezie, și nu în cele din urmă, supraviețuire. Senzația de apropiere, de tandrețe și uimire nu mă părăsește când sunt în prezența sunetelor compuse de titanii simfoniilor. În muzica lor nu există noapte, nu există găuri negre. Doar particule incandescente, scântei și strălucire de lumină, uneori soarele puternic al amiezei. Trăiesc într-un loc unde cerul și frumusețea lumii abia se imaginează. Alături de mine, prieten de nădejde, un mic aparat și o pereche de căști. În orice suferință există și binecuvântare: Radio Cultural, Radio Muzical… Toate lucrurile mărețe au obrazul curat. Fragilitatea și ….. sunt ale vieții trăite la suprafață. Arta, existența, te face bun.

Mă simt bogată alături de inegalabilul Mozart, de semizeul Franz Liszt, de originalul Brahms, de existențialistul Wagner, de minunatul Vivaldi. Și ar fi nedrept dacă nu i-aș numi aici pe Beethoven, Schumann, Frederic Chopin, Saint-Saens, Eduard Lalo, Ciprian Porumbescu, George Enescu… Muzica s-a născut din amărăciune, din interiorul universului nemuritor. E o prezență fermecătoare, înțelesul umanității, dar și misterul, viziunea, casa inimii, fântâna unde pierderea este alinată. Muzica este armonia, răbdarea, viața care zâmbește morții, este focul, pământul, apa, aerul, visul, fericirea, tinerețea eternă, celebrarea luminii. Artiștii sunt re-creatorii limii. Aceia care nu pot înțelege arta, muzica în sufletul lor, nu pot crea fericire sau înfrânge obstacolele în viață.

Aș recomanda tuturor disperaților și nefericiților pământului să asculte capodoperele nemuritoare ale marilor compozitori, să adoarmă visând cum Orfeu coboară după Euridice cu pașii așezați în muzica de flaut.

Transformări atât de abrupte apar în viață, apar pe negândite și pe neașteptate, întrecându-ne speranțele și meritele. Valurile vieții ne poartă în direcții neprevăzute. Uneori, trebuie să greșim foarte mult ca să înțelegem sensul vieții. Pentru mine, muzica clasică a devenit o percepție intimă, ce ține de fenomen. Sunt fericită că pot asculta Sonata lunii, Imperialul (Beethoven), Anonimul venețian (Albinoni), Anotimpurile (Vivaldi), Balada (Ciprian Porumbescu), Oedip-rege, Impresii din copilărie (George Enescu). Muzica aceasta îmi permite o nouă privire asupra mersului lumii. Atâtea opere celebre evocă iubirea: Romeo și Julieta, Daphnis și Chloe, Tristan și Izolda, Amor și Psyche… Nimic nu există în afara iubirii. Adeseori mă simt de parcă aș fi acel copil care-și deschide ochii asupra lumii și vede lucruri uimitoare, al căror nume nu le va cunoaște, iar apoi trebuie din nou să închidă ochii. Îmi închipui cerul în vis și mă gândesc că o să rămână suspendat acolo sus, plânsul meu.

Îmi doresc să redevin copilul tăcut de odinioară care ascultă de undeva, din alte timpuri, concertul de Bach în re minor și nu știa ce este, de unde vine, ființa sunetelor.

Adriana Manole Micu - mențiune

Pe valurile dragostei

Muzica clasică reprezintă cea mai bună metodă de a-mi expune adevăratele sentimente și de a reuși să pătrund în adâncul dragostei pure.

Întotdeauna când ascult acest fel de muzică, mă văd pe malul unui lac sau pe o plajă pustie alături de iubirea sufletului meu, de luceafărul trupului meu. Simt mirosul pătrunzător al florilor din jurul meu și simt cum prind aripi, înălțându-mă în splendoarea cerului senin.

În acele clipe minunate mă simt cu adevărat regina ținutului înconjurător, stîpâna dragostei, alături de prințul visurilor mele.

Timp de câteva minute, simt cu trupul meu plutește cum inima mea se deschide asemeni unui trandafir, iar stomacul meu este invadat de un roi multicolor de fluturi.

Încetul cu încetul, îmi intru mai adânc în rol, devenind în întregul sens stăpâna peisajului coloristic.

Doresc să ating imposibilul, să depășesc limita infinitului, să simt adevărata dragoste care plutește în aer.

Prințul visurilor mele mă cuprinde în mrejele lui fantastice, iar buzele lui mă fac să tremur de dor din toate încheieturile. Oau! Ce sentiment… ce plăcere intensă și memorabilă…

… Dar totul se sfârșește odată cu finalul melodiei. Luceafărul dispare, iar eu mă trezesc în patul meu singuratic și aștept cu sufletul la gură să înceapă o nouă melodie pentru a descrie un nou tablou peisagistic al dragostei pure.

În muzica clasică, cine iubește și simte ce-i frumosul, mereu se va afla pe "valurile dragostei".

Așa cum fata de împărat, Cătălina, îl aștepta pe Luceafăr în fiecare seară, așa eu îmi aștept iubirea în fiecare melodie.