Cum pot respira, gândi şi simţi 23 de oameni la fel în acelaşi timp? Secretul îl ştiu instrumentiştii din Kremerata Baltica, senzaţionala orchestră de cameră înfiinţată de violonistul Gidon Kremer în 1997, ca un cadou pentru sine însuşi, cu ocazia împlinirii a 50 de ani. Tinerii muzicieni din Letonia, Lituania şi Estonia au concertat vineri, 13 septembrie 2019, la Ateneul Român în cadrul Festivalului Internaţional George Enescu, împreună cu mentorul lor. Un adevărat eveniment, care ar fi meritat o sală arhiplină. Nu a fost, cazul, din păcate. Iar constatarea că până şi Ateneul Român a fost doar pe jumătate sau trei sferturi plin de cele mai multe ori în acest septembrie este cel puţin tristă, dacă nu chiar îngrijorătoare.

Respectând tradiţia de peste 20 de ani, Kremerata Baltica a construit un program coerent şi interesant, punând pe afiş creaţii de Mieczyslaw Weinberg, Dinu Lipatti şi George Enescu. Spre deosebire de alţi mari artişti prezenţi în festival, cărora li se impune să cânte Enescu, Gidon Kremer şi ansamblul său nu tratează partiturile compozitorului român cu superficialitate, ci merg în profunzime. De altfel, ansamblul are în discografia sa imprimări remarcabile cu opusuri de Weinberg şi Enescu, ambele nominalizate la premiile Grammy.

Ce s-a cântat, deci? După-amiaza s-a deschis şi s-a închis cu opusuri de Mieczyslaw Weinberg - Concertino-ul pentru vioară şi orchestra de coarde op. 42 şi Simfonia a X-a op. 98 ale compozitorului fiind folosite în chip de coperţi muzicale. Weinberg, mult mai puţin cunoscut decât bunul lui prieten Şostakovici, s-a născut în 1919 şi a plecat dintre noi în 1996, fiind un compozitor evreu născut în Polonia dar locuind mare parte din viaţă în fosta Uniune Sovietică. Limbajul lui muzical este adesea întunecat, lugubru, chiar, dar şi ironic, străbătut, în acelaşi timp, de melodii memorabile - ceea ce îl plasează în atmosfera rusă de mijloc şi sfârşit de secol XX. Gidon Kremer nu pare că se află într-o formă fizică prea bună, dar acest lucru tine doar de viaţa de dincolo de scenă, pentru că violonistul este în continuare excepțional - echilibrat, rafinat şi foarte studiat! În Simfonia lui Weinberg am avut prilejul să ascultăm şi solo-uri ale membrilor orchestrei, un ansamblu care funcţionează ca un organism viu, în perfectă armonie cu el însuşi şi cu partitura interpretată.

Din creaţia lui Enescu artiştii au ales două opusuri de tinereţe ale compozitorului, ambele de relativ mică întindere şi delicate: Intermezzo-ul op. 12 nr. 2 şi Aria şi Scherzino pentru vioară şi orchestră - ce l-a avut solist pe concert-maestrul formaţiei, Dzeraldas Bidva şi pe Fuad Ibrahimov dirijor.

S-a mai cântat şi Simfonia concertantă pentru două piane şi orchestră de coarde op. 5 de Dinu Lipatti, cu pianiştii francezi Pascal şi Ami Roge solişti. Structuri ritmice complexe, folclor stilizat şi chiar elemente de jazz sunt prezente în această partitură eclectică şi totuşi omogenă, pe care avem ocazia să o ascultăm extrem de rar în concert. Soţii Pascal şi Ami Roge s-au ţinut bine, cum s-ar spune, fără a străluci, însă, după părerea mea.

După atmosfera mai degrabă densă a concertului, ne-am relaxat mult la final, cu bisurile date - două piese ale aceluiaşi Weinberg, dar mult mai lejere - fragmente de muzică de film.