Arhivă : Cronici Înapoi

AUDIO. Debut de succes pentru Cristian Măcelaru ca dirijor șef al Orchestrei Simfonice WDR

Publicat: luni, 9 Septembrie 2019 , ora 14.54


Pe 6 septembrie 2019, dirijorul Cristian Măcelaru a susținut primul său concert în calitate de dirijor șef al Orchestrei Radiodifuziunii din Koln, WDR. Un eveniment plin de semnificații pentru acest dirijor de 39 ani care primește astfel primul său angajament permanent la o mare orchestră germană, rampă pentru o carieră internațională la cel mai înalt nivel. Sala Philharmonie, cu 2000 locuri, a fost plină și publicul l-a primit cu căldură pe acest muzician născut la Timișoara, care a propus un program foarte interesant: Simfonia a IV-a de Gustav Mahler în partea I, apoi o lucrare de Jorg Widman, compozitorul în rezidență al orchestrei, în partea a doua, încheiată cu Te Deumul de Antonin Dvorak.

L-am întrebat pe managerul orchestrei, Siegwald Butow, despre locul orchestrei în context național și internațional.

Siegwald Butow: "Cred că WDR Orchestra este una dintre marile orchestre germane de radio. Avem o istorie de 72 ani; toate orchestrele radio germane au fost fondate după cel de al doilea război mondial. Avem o frumoasă istorie în ceea ce privește interpretarea muzicii contemporane; avem stagiunea de aici din Koln, dar și concerte în zona de acoperire a radiodifuziunii WDR - Essen, Dortmund; apărem și la festivaluri în Germania - am fost de exemplu la Festivalul de la Dresda, unde recent a dirijat Cristian Măcelaru. Facem și turnee, în Europa, dar, din ce în ce mai mult și în Asia, în China și mai ales în Coreea."

Cum a ajuns Cristian Măcelaru dirijor șef la WDR, explică tot Siegwald Butow. "De obicei, mă duc să ascult dirijorii înainte să-i invit. În cazul lui Cristi a fost diferit: am avut recomandări din diferite locuri, că e un foarte bun tânăr dirijor cu o carieră în Statele Unite, dar nu așa de bine cunoscut în Europa; l-am invitat să vină să dirijeze la noi, înainte să-l fi ascultat vreodată. L-am văzut apoi la Berlin într-un concert care avea și o introducere în care dirijorul vorbea despre piesele din program: mi-a plăcut atât de mult discursul său, concertul a fost minunat; era atât de pasionat, dar controla totul atât de bine. În acel moment mi-am zis: el e!

Cristi Măcelaru a venit apoi în septembrie 2017 la Koln și totul a mers foarte bine. Am căutat imediat o posibilitate de a-l aduce din nou la noi și a fost în decembrie 2017. Și după acest al doilea concert cu Simfonia I de Mahler, ne-am gândit foarte serios că el era o foarte bună opțiune pentru postul de dirijor șef. - Siegwald Butow, managerul orchestrei simfonice WDR."

Cum au primit muzicienii români din orchestră numirea unui dirijor șef român?

"Cristian Șuvăială mă numesc și sunt cam de 15 ani la vioara I tutti."

"Pe mine mă cheamă Mircea Mocăniță și sunt în grupa de violă tutti. În această orchestră sunt de peste 5 ani."

Hai să vorbim puțin despre faptul că alt român a devenit dirijor șef aici. Voi cum ați primit lucrul acesta?

"La început, destul de sceptic - eu, personal, sunt destul de exigent mai ales cu cei de acasă - și cu curiozitate."

"Eu m-am bucurat extrem de mult. Noi suntem din același an și nu ne cunoaștem personal din România, dar am concurat la vioară împreună la diferite concursuri și m-am bucurat nespus de mult să-l cunosc aici - eu în calitate de violist și el în calitate de șef dirijor. Cumva, cu emoție am primit acest mesaj, cu mândrie. Chiar m-am bucurat foarte mult, am povestit tuturor - familiei, prietenilor - că avem un șef român. A fost, cumva, ca un vis care s-a împlinit."

6 septembrie - un concert cu un titlu special la Koln: "Bun venit, welcome, herzlich willkommen" adresat lui Cristian Măcelaru. O orchestră foarte bună pe care Cristian o conduce cu o mână de fier într-o mănușă de mătase. Muzicienii, în mod evident, îl iubesc și îl respectă. Eu voi rămâne cu amintirea uneia dintre cele mai frumos realizate părți a treia din Simfonia a IV-a de Mahler. În sală, am auzit vorbindu-se românește din mai multe locuri:

Ați venit de la București pecial pentru acest concert!

"Da. E o mare bucurie să fiu astăzi aici. E un moment extraordinar să avem un dirijor român șef de orchestră în Germania, la una din orchestrele prestigioase ale acestei țări, și cred că concertul din seara asta dovedește că Cristian Măcelaru este un dirijor cu totul deosebit. Atât programul ales, cât, mai ales, interpretarea de mare substanță, rafinament și forță pe care am văzut-o în seara asta mă face să cred că va fi o colaborare extraordinară cu această orchestră minunată într-o sală de concert absolut fabuloasă aici, la Koln."

Am lăsat pentru mâine interviul pe care mi l-a acordat personajul principal al serii de 6 septembrie de la Koln: dirijorul Cristian Măcelaru, numit de celebrul Lawrence Foster, "viitorul nostru Sergiu Celibidache". O profeție ce are toate datele să se și împlinească.

Cristina Comandașu