Sâmbătă, 7 septembrie, ora 22.30, al doilea concert al ansamblului The Age of Enlightment la Ateneul Român, în seria "Concertelor de la miezul nopții."

În bucurie și ovații s-a încheiat "Concertul de la Miezul Nopții" cu opera Orfeu și Euridice de Christoph Willibald Gluck de la Ateneul Român.

În bucurie, pentru că Gluck și autorul libretului - poetul Ranieri de Calzabigi - au ales să transforme finalul faimoasei tragedii grecești într-un veritabil și spectaculos Happy End; și în ovații pe deplin meritate, de o versiune interpretativă - aș spune: "mai presus de durere, de o simplitate nobilă și o măreție senină" - preluând opinia lui Romain Rolland despre însăși muzica acestei opere - ansamblul vocal-instrumental The Age of Enlightenment prezentându-se în fața ochilor noștri, din nou, ca unul dintre cele mai valoroase, interesante și ... "vii" dintre ansamblurile specializate în muzică veche.

De fapt, The Age of Enlightenment este o cunoștință veche și deosebit de dragă publicului bucureștean: acelui tronson de public - avizat și autentic meloman din cadrul marelui și... atât de eterogenului public al Festivalului "Enescu"; iar cele două opere de Gluck propuse de el anul acesta, o ofertă muzicală de nerefuzat: Ifigenia în Taurida (vineri, 6 septembrie) - în situația foarte rară pentru noi de a o asculta LIVE, în timp ce Orfeu și Euridice a venit în concertul de aseară cu meritul de a ne fi readus în planul memoriei afective cele mai simple și spontane emoții estetice.

Fin evocator al unui subiect care s-a regăsit de-a lungul timpului în numeroase alte creații - de la mitul antic traco-elin până la tragedia modernă a lui Cocteau și de la pastoralele franceze din secolul al XVI-lea și opera lui Monteverdi până la lucrările lui Darius Milhaud, Alfredo Casella sau Paul Dukas - compozitorul preclasic Christoph Willibald Gluck (1714-1787) a compus o primă versiune a operei Orfeu și Euridice în anul 1762, la Viena, în limba italiană și pentru o voce de "sopranist" în rolul Orfeu (voce masculină cu un timbru de alto extrem de solicitată în acea perioadă și considerată a fi cea mai potrivită rolurilor bărbătești cu caracter patetic) - o primă versiune, pe care Gluck avea s-o retranscrie pentru voce de tenor în 1774 și în limba franceză! - opera intrând în secolul XX, cu rolul Orfeu interpretat, mai ales de mezzosoprane și, cu versiunea originală, extrem de rar abordată, aproape un eveniment.

Astfel că aseară, la București, de un eveniment am avut parte și din acest motiv: Corul și Orchestra The Age of Enlightenment dirijate de Laurence Cummings - oferindu-ne spre audiție versiunea vieneză a acestei opere - interpretată de una dintre cele mai frumoase voci de contratenor ale timpului nostru, cea a britanicului Iestyn Davies - în rolul Orfeu. Vocea lui Iestyn Davies este clară și plină de emoție, minunat de omogenă și îmbrăcată în armonice... o voce căreia i-aș reproșa, în ciuda sunetului la superlativ, doar o oarecare monocromie a expresiei - izvor de monotonie în percepția mea! În timp ce sopranele Lydia Teuscher - în rolul Euridice și Rowan Pierce - în rolul Amore - s-au distins tocmai prin încercarea de a "colora" discursul muzical și, nu neapărat prin voci de o excepțională calitate. De fapt, personal am apreciat în mod special discursul Lydiei Teuscher: "însuflețit" - dar rămânâd totuși "în stil", cu arcuiri sonore foarte frumoase și rostiri ale recitativului cu sens, subliniind cu expresia potrivită mesajul din text.

Cât în privința lui Laurence Cummings, numai cuvinte de laudă - atât pentru elocvența gestului său dirijoral, cât și pentru capacitatea sa de a ține sonoritățile ansamblului în matca stilistică a partiturii; dar și pentru lipsa sa de vanitate și poziția atât de frumos asumată de dirijor-membru al orchestrei: Cummings susținând de altfel și basso continuo la clavecin. Și am să pun punct considerațiilor mele asupra concertului cu opera Orfeu și Euridice de aseară, parafrazându-l pe Jean Jacques Rousseau - care, iubind opera lui Gluck a scris: "de vreme ce muzica poate să dăruiască o bucurie și o emoție atât de mari, înțeleg acum că viața poate fi bună la ceva" - modificând un pic afirmația și referindu-mă la Festivalul "Enescu":

... de vreme ce muzica poate să-ți dăruiască o bucurie și o emoție atât de mari cum ne-a dăruit aseară în concert ansamblul The Age of Enlightenment cu opera "Orfeu și Euridice" de Gluck, înțeleg acum, o dată în plus, ce reprezintă Festivalul Enescu pentru melomanul autentic, melomanul "de rând"...

Foto: Andrei Gândac