Festivalul Internațional "George Enescu" editția 2019

Luni 2 septembrie ora 17.00

Atheneul Român

Recital JOYCE DIDONATO -mezzosoprană

DAVID ZOBEL - pian

"...Pot să vă spun o poveste? Scurtă. Dumneavoastră și eu suntem conectați în multe feluri chiar dacă eu n-am mai fost niciodată aici. Sora mea, acum 19 ani, l-a adus acasă pe Vasile, l-a adoptat dintr-un loc din sudul României. I-am scris un e-mail, spunându-i:"Vasile, sunt în București și îți dedic acest recital!"

Înseamnă atât de mult pentru mine, astăzi, că am putut veni aici, dedicându-i lui această muzică, conectându-mă cu dumneavoastră și înțelegând cât de frumos conectați suntem cu toții...Vasile, născut aici, poate crește în alt loc, peste o jumătate de lume, făcând parte din familia mea, iar eu vin aici și împărtășesc cu dumneavoastră muzica.

Suntem atât de conectați în această lume...Împreună, putem face orice!"

Nu am știut această poveste de viață a familiei sale, iar pentru că ne-a spus-o tuturor, înseamnă că s-a simțit "în siguranță" cu acest public necunoscut, dar cald, câteva sute de oameni care au primit-o cu urale și au ascultat-o tăcuți, uimiți, zâmbitori sau (i-am văzut) emoționați.

 Ceea ce era, oficial, un recital voce-pian, cu un star internațional și un pianist remarcabil, s-a transformat într-o confesiune. A devenit iubire pentru muzică, respect pentru public și o emoție care a saturat spectatorii, dar și pe cei doi artiști de pe scenă.

Am ieșit de la întâlnirea cu Joyce DiDonato-David Zobel convinsă că am ascultat o lecție de muzică. Ea este considerată una din artistele de top în lirica internațională contemporană și se scrie despre ea la superlativ. Este o Diva. El, un pianist rafinat și un partener de scenă ideal (se cunosc de ani buni, au multă experiență de recital, împreună). Este orchestra din spatele ei, cornul englez din aria Margueritei (Berlioz), viola, viorile, clarinetul...

 La București au venit cu o propunere stilistică variată: Haydn, Mozart, Bellini, Rossini, Berlioz, Pablo Luna, Reynaldo Hahn.

Nu mi-am propus un top al preferințelor, dar a venit de la sine... 

Joyce - în top personal. Ce am crezut și...cum a fost.

 Am crezut că HECTOR BERLIOZ va fi câștigătorul, prin balada regelui din Thule si prin aria "D'amour l'ardente flamme" din legenda dramatică DAMNAȚIUNEA LUI FAUST, momente cheie pentru Marguerite, în desfășurarea muzicală și dramatică. Două ipostaze în care Joyce DiDonato a conceput o substanță muzicală și vocală prin care textul a devenit gând, afectivitate, candoare, consolare. 

Apoi, cunoscând-o ca rossiniană devotată, am așteptat-o în Desdemona - "Assisa a pie d' un salice" din opera OTELLO, cântată cu sfâșietoare cantabilitate, pradă afectivității irezistibile. A fost un cânt "cu inima", așezat însă pe știință și rigoare și înapoi, de o muzicalitate răvășitoare. Inutil să vorbim, la un asemenea nivel de concepție muzicală, despre tehnică vocală, frazare ori stil. Ele au fost sursele primare. 

Am crezut apoi ca va fi... VINCENZO BELLINI câștigătorul, cu care artista a completat seria belcanto, prin "D'opo l'oscuro nembo" (Nelly) din opera ADELSON și SALVINI. Pentru melodia belliniană, care "se cântă singură" (reper de frumusețe celestă), Joyce DiDonato a devenit voce și spirit, coardă de harpă...într-o stranie legătură cu muzica (aproape o "liaison dangereuse"), la limita emoției artistice totale. 

La REYNALDO HAHN am devenit curioasă. Compozitorul venezueleano-francez este un preferat al vocilor feminine și al contratenorilor, in programele de recital sau înregistrări, pentru muzica aerată, pentru starea cvasipermanentă de visare, pentru odele iubirilor (de tot felul), revărsate într-o muzică plină de neliniști și pace, în continuu balans. 

DiDonato, tema ... Hahn, Cinci cântece din ciclul VENEZIA. Cu energie molipsitoare, voce somptuoasă, s-a răsfățat, dăruind nu doar culori, ci nuanțe subtile, candoare, un farmec ce a învăluit,vizibil, sutele de spectatori. 

PABLO LUNA a fost reprezentat de zarzuela "El nino judio", prin binecunoscuta DE ESPANA VENGO. I se potrivește? Categoric, da. A avut nerv, pasiune, căldură, nelăsând nici o clipă, însă, garda tehnic vocală jos. Nicio exagerare, niciun exces așa zis pasional în detrimentul bunului gust. Efectul? O sală încântată. 

Am lăsat la sfârșit clasicismul. Debutul, JOSEPH HAYDN, cantata ARIANNA LA NAXOS, apoi W.A.MOZART, cu NUNTA LUI FIGARO, ariile "Voi che sapete" (Cherubino) și "Deh, vieni, non tardar" (Susanna). 

Îi cunosc vocea din înregistrări audio și video, de ani buni. Poate impactul direct cu ea a produs ceea ce m-a făcut să așez această muzică pe podiumul personal.

Haydn și Mozart, explorate de la debutul meu cu vocea ei, cu cântul Joyce în contact direct, live au produs ceea ce nu mă așteptam. La final, o întoarcere, din splendorile belcantoului, romantismului francez către imaculata muzică a clasicismului. Arianna, ca un lamento cu geniul lui Haydn sclipind deasupra ei, Cherubino și mai ales Susanna, călătorind cu visul mozartian de dragoste. 

După Haydn și Mozart, m-am întrebat dacă nu cumva aceasta a fost o oficiere. Câte clipe de studiu, de căutari, de întrebări, ajung pentru a produce asemenea efect unui spectator? Câtă muncă? Dar talent? 

Am plecat din Atheneu cu gândul la tot, dar mai ales la primele 15 minute de recital.