Orchestra Simfonică București s-a aflat pe scena sălii Thalia din Sibiu în a doua zi a Festivalului Internațional "Clara Haskil", ediția a IV-a, într-o formulă aproape exclusiv "de coarde", necesară pieselor abordate. Sub bagheta dirijorală a lui Radu Postăvaru, programul a traversat și în acest registru sonor epoci distincte ale istoriei muzicii, de la Barocul Italian la Romantismul târziu ilustrat de Arnold Schoenberg în a sa "Noapte transfigurată". Pe afiș a figurat Concerto grosso în sol minor op.6 nr.8 de Arcangello Corelli, o lucrare frecvent inclusă în repertoriul ansamblurilor de coarde. Nu este deloc simplu de obținut claritatea și strălucirea acestei muzici la cotele unei dorite autenticități stilistice mai ales când nu ai o formație cu antrenamentul acestui tip de scriitură, cu o cultură a sunetului în acest domeniu. Așteptăm de fiecare dată un joc al tempourilor contrastante, o viziune pregnantă, adecvată a construcției discursului musical specific Barocului, care altfel poate răsuna șters, fără relief, poate chiar plictisitor uneori, cu toate intervențiile solistice mai conturate ale celor două viori aflate pe alocuri în dialog cu ansamblul.

Probabil că acest opus nici nu s-a aflat în prim planul pregătirii acestui program căci ceea ce a urmat a solicitat mult mai mult orchestra, devenită mult mai dinamică, mai convingătoare. In partea a doua a programului, Radu Postăvaru s-a lăsat ispitit de elocvența dramatică a paginilor lui Schoenberg în al său opus 4; "Noaptea transfigurată" este un spectacol sonor, cu treceri rapide de la transparențe orchestrale lirice la izbucniri de forță, vibrante până la patetic uneori, cu accente dramatice iar instrumentiștii acestei orchestre de coarde s-au mobilizat cu o clară implicare interpretativă, lăsându-se purtați de valurile acestei muzici pentru a-i conferi căldură, vigoare, patos. Incrâncenarea nuanțată spre tragic uneori a făcut loc, în final, unor momente mult mai rafinate de calm expresiv.

Afișul a fost completat prin apariția pe podium a violoncelistului Valentin Răduțiu în Concertul în Re major de Joseph Haydn: un discurs solistic sub semnul echilibrului clasic, rostit cu eleganță a frazării, cu o prestanță și nerv - antrenând și orchestra în această ambianță expresivă mult mai pregnantă (am apreciat și acuratețea stilistică a intervențiilor celor patru instrumente de suflat necesare în această lucrare). Energia, dinamismul liniilor ample, sunetul robust dar și cantabilitatea paginilor lente - în contrast cu retorica unor pasaje de virtuozitate evidentă - au caracterizat și această versiune solistică a lui Valentin Răduțiu, reflectând intelect și sensibilitate în această construcție cu rigoare clasică, punctată cu elemente rococo. Tânărul violoncelist a fost și în acest context o prezență interpretativă foarte convingătoare, vibrantă, evident personală !