Camerata Regală a încheiat, în 17 iunie, Stagiunea Regală cu un concert care a stat sub semnul Mozart & Beethoven - Ultimele simfonii. Pentru cele două opusuri a fost invitat la pupitru tânărul dirijor şcolit în Statele Unite ale Americii - Vlad Vizireanu. Acesta a făcut şi câteva precizări cu privire la programul ales:

"Simfonia a IX-a de Beethoven este piesa pe care oricare dirijor vrea s-o facă. Cu orchestra Camerata mă cunosc de cel puţin trei ani. Soliştii… absolut fenomenali! E uşor să lucrezi cu ei, să faci muzică cu ei, să înveţi de la ei."

Ovaţii şi aplauze entuziaste s-au auzit sub cupola Ateneului Român în finalul unei seri în care, pentru ultima parte a Simfoniei a IX-a de Beethoven, au urcat pe scenă soprana Irina Iordăchescu, mezzosoprana Antonela Bârnat, tenorul Mihai Urzicana şi baritonul Valentin Vasiliu, solişti alături de Corul Filarmonicii George Enescu pregătit de Iosif Ion Prunner. Versiunile celor două simfonii oferite de muzicieni au fost pe placul melomanilor, în rândul cărora s-au regăsit şi sopranele Georgeta Stoleriu şi Bianca Manoleanu:

"A fost foarte ofertant genericul, fromos construit, cu tempi foarte solicitanţi. Spumă şi… spectaculos!"

"Un pachet de solişti buni, şi ei adaptaţi la aceşti tempi extrem de rapizi… O seară frumoasă!"

"Sigur, Simfonia a IX-a este o piatră de încercare pentru toată lumea. Un dirijor care le-a urmărit intenţiile, un cor pentru care această lucrare face parte din repertoriul curent… A fost o seară minunată!"

Entuziasmul muzicienilor care alcătuiesc Camerata Regală şi a maestrului lor Vlad Vizireanu a trecut rampa şi în rândul publicului,concertul din 17 iunie fiind catalogat drept un final de stagiune spectaculos de către doctorul Mircea Penescu - vioara I a Orchestrei Medicilor:

"Un final de stagiune absolut spectaculos! Foarte inspirată, alegerea pieselor. Mozart - cu tot specificul lui care, în această ultimă simfonie, 41, într-adevăr întră într-o eră mai sobră, mai simfonică, polifonică şi care se apropie cumva de concepţia beethoveniană. Iar Beethoven, ce să mai spun, pentru că sunt puţine cuvinte care pot descrie tot ceea ce înseamnă această simfonie ca simbol, ca simbol al geniului, al chinului şi al spiritualităţii care urcă deasupra tuturor şi creativitatea marelui titan, care depăşeşte toate necazurile şi care poate să facă această capodoperă pe care el n-a putut s-o audă niciodată decât cu închipuirea."