ACUM:
15.00
Calendar muzical
Compozitori și interpreți - de care ne amintim cu drag.
Urmează: 16.00 În universul muzicii Personalități ale culturii românești despre muzică
Apoi: 17.25 Promo Informații despre evenimentele partenerilor noștri.

Arhivă : Cronici Înapoi

AUDIO. Premieră la Craiova cu Pescuitorii de perle de Bizet

Bookmark and Share
Publicat: luni, 12 Iunie 2017 , ora 12.54

Je crois entendre encore vocile frumoase ale baritonului Ionuț Pascu, sopranei Aurélie Ligerot, tenorului Alexander Swan și basului Sorin Drăniceanu - invitați de Opera Română din Craiova să cânte în opera de tinerețe a lui Bizet - Pescuitorii de perle. Creația lirică a fost interpretată pentru prima dată în 1863 la Teatrul Liric din Paris, Bizet având această șansă, de a scrie o operă în trei acte, datorită faptului că se număra printre laureații prestigiosului Premiu al Romei. Libretul scris de Eugène Cormon și de Michel Carré urmărește o poveste ce are loc în Ceylonul antic (spațiu pe care îl cunoaștem astăzi drept Sri Lanka): doi prieteni din copilărie, Zurga și Nadir, se îndrăgostesc de aceeași femeie, Leila, însă jură să nu își urmeze inima pentru a rămâne prieteni. La rândul ei, Leila, o preoteasă ce își dedică viața slujirii zeului Brahma, trebuie să aleagă între datoria sa spirituală și dragostea pe care i-o poartă lui Nadir; căci de el este îndrăgostită femeia, iar atunci când ea este chemată să se roage pentru siguranța pescuitorilor de perle, cei doi se revăd și lucrurile se complică. Zurga, ales conducătorul pescarilor, află despre idila celui mai bun prieten al său cu femeia de care el însuși e îndrăgostit și îi condamnă pe cei doi la moarte, în primă instanță. Însă realizează apoi, când Leila vine să îi ceară să îl cruțe pe Nadir, că ea este cea care, în copilărie, i-a salvat viața. De aceea, în actul final al operei, Zurga incendiază satul pescarilor, pentru a crea o diversiune menită să le abată oamenilor atenția de la execuția Leilei și a lui Nadir. Opera are două versiuni pentru final - una în care îndrăgostiții fug, iar Zurga rămâne singur, așteptând întoarcerea pescarilor, cealaltă - aleasă de regizorul Jacques-Francois L'Oiseleur des Longchamps - în care Nourabad, marele preot al lui Brahma și un fel de tutore al Leilei, surprinde gestul generos al lui Zurga și alertează pescarii, toți trei protagoniștii fiind uciși.

La Craiova opera "Pescuitorii de perle" a fost prezentată în premieră în regia lui L'Oiseleur des Longchamps, în Sala Amza Pellea a Teatrului Național "Marin Sorescu" - un spațiu ce ridică multe și serioase probleme în contextul realizării unui spectacol de operă. În primul rând nu există o fosă, de aceea orchestra a stat în stânga scenei, în culise, cu dirijorul Francois Robert Girolami conducând producția cu dificultate. Nici acustica sălii nu este menită să ajute cântăreții, ea fiind destinată cuvântului rostit, nu celui cântat. Organizatorii au fost nevoiți, din păcate, să recurgă la această soluție, din cauză că propria lor sală de operă se află într-o clădire foarte veche, ce urmează să fie renovată. Să sperăm că lucrările vor decurge frumos - fără a schimba acustica spațiului - și rapid - se preconizează că Opera va putea funcționa din nou în clădirea ei peste aproximativ patru ani.

În ciuda condițiilor nefavorabile, arareori s-a făcut auzită lipsa contactului vizual dintre dirijor și cântăreți, soliștii având experiența scenică și muzicală necesare depășirii acestor dificultăți. Da, au existat și momente de decalaj, însă trebuie să avem în vedere și faptul că orice spectacol are nevoie de ceva rodaj, iar aceasta a fost o premieră.

Din perspectiva mea atu-ul acestei producții a fost interpretarea soliștilor: Ionuț Pascu (Zurga) este nu numai un bariton valoros, ci și un actor convingător, iar dubla sa formare (de cântăreț și dirijor de orchestră) cred că l-a ajutat în situația dificilă în care a fost la Craiova timp de două seri (duminică, 11 iunie 2017, a avut loc al doilea spectacol cu opera lui Bizet, cu Renata Vari în rolul Leilei, Florin Ormenișan în Nadir și Ioan Cherata în Nourabad, însă cu același Ionuț Pascu în Zurga); majoritatea soliștilor au reușit să evite decalaje cu orchestra, însă baritonul s-a pus cel mai bine de acord cu instrumentiștii. A contat și faptul că soprana Aurélie Ligerot (Leila) și tenorul Alexander Swan (Nadir) sunt francezi, ceea ce a însemnat că pronunția a fost foarte precisă și elegantă. Swan are un timbru cald și plăcut, însă celebra arie Je crois entendre encore s-a dovedit a fi și pentru el prea înaltă, astfel că momentele foarte acute au fost cântate în falset. Ligerot a fost și ea o prezență foarte plăcută, cu voce luminoasă și strălucitoare, în vreme ce partitura lui Nourabad a fost interpretată de basul Sorin Drăniceanu, cu un timbru profund, foarte bogat în armonice.

Regia a fost una voit statică, în care soliștilor li s-au cerut gesturi minime, la nivel simbolic, mișcarea revenind corpului de balet, copiilor și, în mai mică măsură, corului. Sigur că această abordare are un mare avantaj - acela că atât solistul, cât și publicul, se poate concentra pe muzică. Un alt element important în producția operei a fost jocul de lumini, menit să schimbe atmosfera de la o scenă la alta. Mi-au plăcut momentele pe care le-am găsit deopotrivă ingenioase și firești, coerente: voalul Leilei, alb și incredibil de lung, ce mi-a amintit de un năvod, apare în diferite ipostaze (preferata mea este cea în care obiectul vestimentar anunță sosirea preotesi, capătul din față al voalului fixându-se, simbolic, în jurul lui Nadir); scena celebrului duet dintre Nadir și Zurga Au fond du temple saint, în care cei doi prieteni își amintesc prima lor întâlnire cu Leila - ca dintr-un vis apare o pereche de tinere, întruchipând fiecare imaginea pe care bărbații au păstrat-o în legătură cu preoteasa - la un moment dat imaginea în oglindă a tinerei încearcă să-i despartă, trăgând de ei în direcții opuse; să creezi iluzia de întindere de apă pe scenă este unul dintre cele mai dificile lucruri, așa că am apreciat și încercarea de a reda această lume, cu monștrii aferenți poveștii jucați de balerini îmbrăcați în salopete verzi, cu franjuri lungi, ca niște tentacule, plutind (tot o iluzie) cu jumătate de trup pe o suprafața albastră.

Ceea ce încă nu am înțeles (în ciuda explicațiilor pe care le-am găsit în nota regizorului, prezentă în programul de sală) este concepția costumelor, pe care am găsit-o mult prea... "melanjată" - pescarii sunt îmbrăcați în bluze și pantaloni albi, cu brâuri cu motive folclorice, iar Zurga și Nadir au, în plus, jachete - roșie, respectiv, albastră. În schimb Leila este îmbrăcată într-o rochie fluidă ce amintește de filmele SF, iar rochiile femeilor din cor (se presupune că ele sunt soțiile pescarilor...?) urmează croiala rochiilor pe care franțuzoaicele le purtau în secolul XIX, în vreme ce materialele sunt foarte colorate, (așa-zis) indiene. Regizorul a declarat că, din punctul său de vedere, există multe incongruențe în libret - în timp ce gândurile și cuvintele proiectate de libretiști sunt specifice unor burghezi reprezentativi pentru cel de-al doilea Imperiu Francez, în afară de menționarea locului nu am găsit nimic altceva în această operă care să facă legătura cu Ceylan. Cu alte cuvinte, prin limitarea jocului scenic, prin zbenguiala constantă a copiilor pe scenă, dar și prin costume, L'Oiseleur des Longchamps a montat opera din perspectiva ironică a omului contemporan, pentru care povestea nu poate fi reală. Dacă unghiul funcționează sau nu...este o întrebare la care fiecare spectator în parte răspunde, sunt convinsă, în mod diferit.

Irina Cristina Vasilescu