ACUM:
7.00
Musica viva
Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Urmează: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 9.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Cronici Înapoi

AUDIO. 'Lipatti 100' la Sala Radio

Bookmark and Share
Publicat: luni, 16 Ianuarie 2017 , ora 9.10

Duminică, 15 ianuarie 2017, s-a desfășurat la Sala Radio un concert dedicat Zilei Culturii Naționale.

Detalii aflăm din reportajul pregătit de George Gîlea:


Dinu Lipatti și Mihai Eminescu au sta la baza spectacolului organizat cu ocazia Zilei Naționale a Culturii de Institutul Cultural Român și Radio România. Compozițiile marelui pianist sunt încă prea puțin auzite în sălile de concerte la 100 de ani de la nașterea sa; trei lieduri pentru voce și pian pe versuri de Paul Verlaine, Concertino în stil clasic op.3 și Suita "Șătrarii" de Dinu Lipatti s-au auzit însă la Sala Radio.

În deschiderea concertului, președintele-director general al Radio România, Ovidiu Miculescu, a vorbit despre importanța Zilei Naționale a Culturii și despre rolul Radiodifuziunii Române în acest context:
"Asumându-ne activ misiunea de creator de cultură, invităm publicul la sute de evenimente care aduc împreună sute de mii de participanți în fiecare an. Astăzi, Eminescu și Ziua Culturii Naționale ne-au adus împreună, din nou, în Sala Radio. Vă mulțumesc că sunteți astăzi la Radio, că ne ascultați, și-mi exprim convingerea că vom face posibilă continuarea misiunii publice în interes național! Le mulțumim pentru încredere tuturor care ne sunt alături și astăzi și în fiecare zi din an, în proiectele culturale pe care le generăm cu un destinatar exclusiv, românii! Mulțumesc."

Coorganizator al evenimentului, președintele Institutului Cultural Român, Radu Boroianu, a vorbit, de asemenea, despre rolul culturii în societate și despre marile proiecte ale instituției pe care o conduce:
"Datorăm uneia dintre cele mai înțelepte, nu multe, legi promulgate în ultimii ani, posibilitatea de a dedica ziua de naștere a lui Mihai Eminescu întregii culturi naționale. Convins fiind că prin cultură și spiritualitate Europa poate să-și recâștige o coeziune sporită, lansez astăzi în fața domniilor voastre primul mare proiect european al Institutului Cultural Român, ce va purta numele Limba latină - prima instituție europeană. Dedicăm cu smerenie acest proiect fondatorului de cultură și de limbă românească, care a fost Mihai Eminescu."

"Fac așa precum îmi pare
Și faceți precum vă place
Nu mă-ncântați nici cu…"

Piesele semnate de Dinu Lipatti și Franz Liszt au fost completate de lirica lui Mihai Eminescu în interpretarea actorului Ion Caramitru.

…"Eu rămân ce-am fost
Romantic!"

Prezent la eveniment, Ministrul Culturii, Ioan Vulpescu, a vorbit despre tradiția care prinde contur la șapte ani de când celebrăm Ziua Culturii, pe 15 ianuarie, dar și despre perspectivele Ministerului Culturii:
"E un moment important și inițiativa pe care Academia a avut-o și pe care Parlamentul a îmbrățișat-o prinde contur. E o efervescență în jurul acestei date de 15 ianuarie. Ministerul Culturii, Institutul Cultural Român, toate celelalte instituții importante de cultură din țară organizează evenimente importante. Cred că e un test pentru noi toți și pentru public cât de receptivi suntem și cât de deschiși suntem la ce înseamnă fenomenul cultural în România.

E o seară importantă la Radio; este centenarul Dinu Lipatti și cred că avem o obligație morală și-n anul în care este Festivalul George Enescu să facem cât mai multe lucruri pentru memoria lui Dinu Lipatti."

E un prilej Ziua Națională a Culturii să întrebăm, mai ales în această perioadă în care se gândește bugetul, cam cum va arăta el pentru cultură?

"Va fi un buget consistent. Ministerul Culturii, după foarte mulți ani, va avea un buget și absolut toate proiectele care vor merita să fie susținute vor fi susținute. Eu creștere consistentă după foarte, foarte mulți ani. Nu banii vor fi problema la Ministerul Culturii în acest an."


Galerie foto

Foto: Alexandru Dolea