Arhivă : Cronici Înapoi

AUDIO. Stagiunea de Marți seară - 7 iunie 2016

Publicat: miercuri, 8 Iunie 2016 , ora 14.07
Rampă de lansare pentru tinerii muzicieni, iată că Stagiunea de marți seara își deschide porțile și către instrumentiști de peste hotare. În 7 iunie, publicul aflat în Sala mică a Ateneului Român a urmărit evoluția violoncelistei italiene Raffaella Cardaropoli - o foarte tânără instrumentistă, de doar 16 ani, îndrumată de muzicianul român Ilie Ionescu. Pentru vârsta ei, Raffaella Cardaropoli are un palmares important, în portofoliul său adăugând și prestigiosul Premiu Abbado. Drept urmare, în 30 mai 2016, violoncelista italiană a susținut un recital la Carnegie Hall din New York. Raffaella Cardaropoli s-a încumetat la un program solistic, cuprinzând Bach, Afredo Piatti, Gaspar Cassadò, un program care ar pune în dificultate și un violoncelist experimentat:

"Este un program foarte curajos pentru orice violoncelist. De altfel, cine reușește să ducă un program de aproape o oră de muzică, într-o sală de concert, numai pentru un instrument solo, deja pentru mine este un act de curaj care merită aplaudat." (Marin Cazacu)


Puțin depășită de lucrărire interpretate, în ceea ce privește tehnica și intonația,
Raffaella Cardaropoli a lăsat totuși să se întrevadă talent, carismă, maturitate, pentru cei 16 ani ai săi, lucruri remarcate și de cei cei aflați în sală. În rândul spectatorilor l-am regăsit pe mult apreciatul violoncelist Marin Cazacu, un descoperitor al tinerilor înzestrați:

"Am ascultat o violoncelistă cu talent, din zona de sud a Italiei, Napoli, cu potențial, cu o constituție fizică foarte potrivită pentru violoncel, cu mâini deosebite. Programul pe care ni l-a prezentat, deși este un program foarte atractiv pentru public și pentru orice violoncelist, ușor a fost peste nivelul ei tehnic și de înțelegere a acestei muzici. A alternat momente foarte frumoase cu momente în care s-a văzut că vârsta își spune cuvântul. Ne-a dovedit că are strălucire, are temperament, are tot ce-i trebuie.... dar, mai e nevoie de timp pentru a fi pusă la punct. Este vorba de intonație, care nu a fost la nivelul acestor lucrări, și pentru prezentarea într-o sală de concert, cum este sala mică a Ateneului Român... Speranța pe care o întrevăd în această violoncelistă este că are o gândire pe un parcurs lung, are inteligență, talent, ambiție foarte mare. Dacă va urmări câteva lucruri de tehnică instrumentală ca să le poată exprima mai ușor și mai bine pentru public, atunci vom mai auzi de ea."


Reportaj realizat de Jeanine Costache