Arhivă : Cronici Înapoi

O seară a premierelor la Ateneu - concertul Orchestrei Române de Tineret din 5 martie 2016

Publicat: luni, 7 Martie 2016 , ora 10.30

'Foarte frumos, un concert superb, tocmai pentru că întâlnești mai rar așa o combinație… Și muzica este aleasă cu totul și cu totul deosebit.'

'Mi s-a părut foarte interesant, mai ales în partea a II-a.'

'Mi-a plăcut, mai ales diversitatea!'


Acestea sunt doar câteva dintre reacțiile pe care le-am surprins la concertul Orchestrei Române de Tineret de sâmbătă seara. Și sunt cât se poate de adevărate. Am avut parte de o seară cu adevărat deosebită. În prima parte în postură solistică s-au aflat percuționiștii care formează cvartetul Wave. Grupul, condus de muzicianul de origine română Bogdan Băcanu, a prezentat în premieră concertul 'Gotan', pe care compozitorul Emmnuel Sejourne l-a scris special pentru el. Sunetul celor patru marimbe s-a contopit foarte interesant cu ansamblul orchestral, iar opusul a menținut viu interesul publicului pe tot parcursul său, chiar dacă a avut și câteva momente ușor clișeice.

În cea de-a doua parte a programului condus de dirijorul Cristian Mandeal, am avut ocazia să ascultăm Suita Carmen de Georges Bizet și Rodion Schedrin. O lucrare foarte cunoscută, cu un imens succes la public, această suită ne-a oferit ocazia să ascultăm Orchestra Română de Tineret și într-o altă formulă: orchestră de coarde, plus o partidă amplificată de percuție, cu o sonoritate uneori puțin excesivă, însă cât se poate de interesantă. Povestea apariției acestei suite Carmen a spus-o la începutul concertului Marin Cazacu, director al Centrului Național de Artă Tinerimea Română:

'Rodion Schedrin a avut o comandă de la o doamnă. Maya Plisetskaya, una dintre marile balerine ale lumii, s-a dus mai întâi la un mare compozitor rus, Șostakovici, și i-a cerut să scrie o lucrare bazată pe opera Carmen, pentru balet. El s-a uitat foarte atent și a spus 'Nu! Mi-e frică de Georges Bizet.' Și a adăugat: 'Dar de ce îmi comanzi tu mie o lucrare, când tu ai un compozitor acasă?'. Rodion Schedrin era soțul doamnei Maya Plisetskaya. Această lucrare comandată a devenit una dintre cele mai cunoscute opusuri ale sale, cântat pe toate meridianele. Este un balet, rezumatul operei Carmen de Georges Bizet.'

Radu Mihalache