Arhivă : Cronici Înapoi

Sarah Brightman la București

Publicat: vineri, 14 Noiembrie 2014 , ora 10.54

"Este un concert extraordinar. Îmi plac absolut toate piesele..."

"Un concert foarte bun... Cred că se completează foarte bine muzica și partea vizuală, vestimentația artistei, proiecțiile video. Toate conlucrează foarte bine."

"Un regal! Cuvintele nu pot cuprinde ceea ce am văzut..."

Cam aceasta a fost reacția publicului care în seara de 13 noiembrie 2014 s-a aflat într-un număr foarte mare la cel de-al doilea concert pe care Sarah Brightman l-a susținut la București. Artista de origine britanică a reușit să umple Sala Palatului și a oferit celor prezenți un concert ce a durat mai bine de două ore.

Multe lucruri se pot comenta despre Sarah Brightman, însă fără îndoială este un entertainer desăvârșit. Prezența ei pe scenă este într-adevăr cea a unei dive, iar efectul pe care îl are asupra audienței se dovedește unul magnetic. De la ținute și până la plasarea luminilor, totul a jucat în favoarea ei. Acompaniamentul a fost realizat parțial de o orchestră de 51 de persoane, condusă de Paul Bateman, și parțial a fost constituit din muzică preînregistrată. Evenimentul a beneficiat de o sonorizare foarte bună, ce a permis să fie auzite toate rafinamentele muzicii. Dacă aranjamentele pieselor în sine au fost unele foarte profesionist realizate, interludiile instrumentale s-au dovedit a fi unele foarte terne și ușor de trecut cu vederea.

Programul a fost compus în general din piese foarte cunoscute atât din mediul clasic, dar cu precădere din cel pop. Nu au lipsit momente recognoscibile de pe discurile Sarei Brightman, cum ar fi Le fleurs du mal, dar nici piese cunoscute din repertoriul altor artiști, precum Hijo de la luna, Who wants to live forever și Dust in the wind. Aproape de finalul concertului am regăsit și poate cea mai așteptată lucrare a serii, duetul Christine - Fantoma, din musicalul Fantoma de la operă de Andrew Lloyd Webber. Din punct de vedere vocal pot spune că Sarah Brightman a fost în formă pentru concertul de la București. Cu timbrul ei aparent fragil a reușit să susțină două ore de muzică într-o manieră mai mult decât onorabilă.

În afara câtorva elemente minore care au știrbit oarecum din strălucirea spectacolului - interludiile orchestrale și proiecțiile video, care pe alocuri păreau a fi stock footage, seara a fost una impecabilă. Fanii care s-au prezentat într-un număr foarte mare la Sala Palatului cu siguranță nu au fost dezamăgiți.

Radu Mihalache