ACUM:
7.00
Musica viva
Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Urmează: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 9.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Cronici Înapoi

Un magnific spectacol de teatru muzical

Bookmark and Share
Publicat: joi, 16 Octombrie 2014 , ora 12.25

Ultimul spectacol de operă pe care l-am urmărit și l-am comentat în acest spațiu a fost Bărbierul din Sevilia de Rossini de la Gran Teatre del Liceu din Barcelona. Afirmam atunci că, acel Bărbier, este exemplul ideal pentru cum NU se pune în scenă o partitură de teatru liric, iar motivul principal era serioasa dezechilibrare a balanței în favoarea aspectului teatral în detrimentul muzicii. Dar iată că, la scurt timp, echilibrul universal a tot și a toate, îmi oferă exemplul ideal pentru spectacolul de teatru liric PERFECT. Este vorba de producția Macbeth pe care am urmărit-o sâmbătă, 11 octombrie, în transmisie directă de la Metropolitan Opera House din New York, în cadrul programului MET 2014-15 Live in HD.


Să pornim de la partitură

Macbeth (premiera la Florența, Teatro della Pergola, sub bagheta compozitorului, în 14 martie 1847) marchează prima întâlnire a lui Giuseppe Verdi cu lumea lui Shakespeare, scriitorul pe care muzicianul l-a admirat constant, de-a lungul întregii vieți. Piese de teatru precum Regele Lear, Furtuna sau Hamlet l-au inspirit fără însă ca proiectele să fie finalizate. Apoi, 40 de ani după Macbeth, Othello (1887) și Falstaff (1893) vor fi capodopere în care muzica se ridică cert la valoare cuvântului genialului dramaturg englez. Deocamdată însă, în lista creației lirice verdiene, Macbeth, conceput pe un excelent libret semnat de Francesco Maria Piave (la realizarea căruia contribuția lui Giuseppe Verdi a fost majoră), nu este (încă) una dintre marile reușite totale. Partitura este tributară unui manierism tradițional în care, printre altele, acompaniamentul orchestral, cu câteva excepții, nu este decât acompaniament, și unele melodii sunt doar… melodioase. Nu este însă mai puțin adevărat că în Macbeth există fragmente muzicale de o grandoare tragică aproape neegalată de nicio altă pagină verdiană. Mă refer la duetul cumplit dintre Macbeth și soția lui, imediat după aflarea morții lui Duncan, în primul act, la scena banchetului și la apariția spectrului lui Banquo, în actul secund și mai ales la extraordinara arie scrisă pentru o Lady Macbeth somnambulă, în ultimul act, în care subtilitatea scriiturii vocale ca și forța acompaniamentului orchestral, conturează sonor portretul halucinant al unui personaj profund negativ, de-a dreptul diabolic.

Trebuie recunoscut și spus cu voce tare că notorietatea și succesul de care această operă se bucură astăzi în întreaga lume sunt asigurate mai ales de virtuțile teatrale ale partiturii la care se adaugă desigur, câteva momente muzicale de excepție. Povestea unei lupte sângeroase pentru coroană, în care conștiința și sentimentul de vinovăție declanșează drame interioare puternice este, pentru o scenă de teatru și, în cazul particular al operei verdiene, de teatru liric, extrem de ofertantă. Deloc ușoară este însă sarcina interpreților. Și aici, rolul Lady Macbeth se evidențiază pregnant. Cea mai bună dovadă, aria din ultimul act în care jocul actoricesc ca și dificultățile scriiturii muzicale - vocii i se cere să se miște cu aceeași lejeritate și aceeași expresivitate atât în registrul acut cât și în cel grav, de mezzo-soprană - nu sunt la îndemâna multor cântărețe.


Anna Netrebko în cel mai greu rol pe care l-a jucat până acum

Surpriza a fost enormă atunci când Anna Netrebko a anunțat că va apărea în rolul Lady Macbeth. Până acum, splendida cântăreață a cucerit întreaga lume cu roluri ca Adina, Norina, Elvira, Julieta sau Manon. Din repertoriul predominant dramatic îmi amintesc doar de Anna Bolena în 2011 și de Tatiana din Evgheni Oneghin, în 2013. Nimic nu semnala o posibilă apropiere a Annei Netrebko de un rol ca Lady Macbeth. Și totuși! După doi ani de muncă intensă, soprana a uimit și entuziasmat prin evoluția ei în spectacolul de debut din luna iunie a acestui an 2014, pe scena Operei Bavareze de Stat din München. A urmat seara zilei de 24 septembrie de pe scena de la MET. Cronicarii s-au întrecut în elogii potențate și de surpriza reușitei absolute într-un demers privit de toți cu imensă suspiciune. Cred că tot ce se putea spune a fost spus atunci: "ai știut de la prima scenă că rolul este al ei!" (Anthony Tommasini, The New York din 25 septembrie); "Un triumf, printre cele mai mari din istoria recentă a scenei de la MET! " (Manuela Hoelterhoff în Bloomberg News din 26 septembrie); Anna Netrebko ne-a oferit "una dintre cele mai electrizante nopți din istoria recentă a operei" (Francisco Salazar în Latin Post din 25 septembrie)...

Incontestabil, Anna Netrebko se află într-un moment de culme al carierei sale. Este o artistă împlinită întru totul atât vocal, cât și actoricesc. Inteligența cu care abordează rolurile dublată de talentul și de vocea splendidă pe care o folosește cu o tehnică impecabilă, bogăția și diversitatea repertoriului, îi conferă, în acest moment, statutul de unicat în contextul scenei lirice internaționale. Această Lady Macbeth este cel mai greu rol pe care l-a cântat până acum, recunoaște Anna Netrebko. Se pare însă că viitorul îi rezervă confruntări și mai mari. Cu câteva zile în urmă, celebrul dirijor Christian Thielemann anunța public decizia sa de a face, în 2016 la Dresda și un an mai tîrziu la Bayreuth, un nou Lohengrin cu cuplul Netrebko - Beczala. O provocare fantastică! Revenind la Verdi, soprana recunoaște că, după Giovanna d'Arco (Salzburg, 2013) și Trubadurul (Berlin, 2013), se va mai apropia de creația maestrului italian, cel mai probabil doar de două ori. Unul dintre cele două roluri va fi cu siguranță, Aida.


Distribuție de prim rang

Întreaga distribuție a spectacolului Macbeth de la MET a fost de prim rang. În rolul titular, baritonul Zeljko Lucic, Rene Pape în Banquo și Joseph Calleja în Macduff. Peste toți însă a strălucit copleșitor Anna Netrebko ajutată desigur, mult, de partitura verdiană. La pupitrul orchestrei s-a aflat dirijorul Fabio Luisi și, în viziunea sa precisă, curată, în cel mai autentic stil italian/verdian, componenta instrumentală a spectacolului a fost impecabilă, contribuind substanțial la succesul serii.

Mi-am început comentariul vorbind despre teatru și îl închei în aceeași cheie. Acest spectacol de la MET nu este nou, premiera sa a avut loc în anul 2007. Regia este semnată de un magician al scenei de teatru, Adrian Keith Noble, între 1990 și 2003 directorul celebrei companii Royal Shakespeare Company. Adevărat om de teatru, Noble s-a apropiat de partitura verdiană cu tot respectul cuvenit atât lui Shakespeare, cât și muzicii. L-a secondat în același spirit scenograful Mark Thompson, care semnează atât decorurile, cât și costumele. Imaginea dominantă este cea a lemnului, a pădurii, chiar și în scenele de interior - camera în care se comite asasinatul este delimitată de trunchiuri groase printre care abia se vede patul și cel care doarme în el. În scenele de magie, grotescul se amestecă minunat cu poezia. Iar metafora nenumăratelor scaune pe care Lady Macbeth pășește în delirul său somnambulic este splendidă - scaune de lemn, făcute de mâinile oamenilor care le aduc ei înșiși și le pun sub picioarele ei și peste care criminala pășește copleșită de grozăvia faptelor comise.


Minunea de la Metropolitan Opera din New York

Măiestria directorului de teatru Adrian Keith Noble se face simțită în fiecare gest și cuvânt rostit/cântat pe scenă. Nimic însă nu atinge/deranjează substanța și frumusețea muzicii. Este condiția esențială pentru reușita unui spectacol de teatru muzical. Și dacă regizorul are șansa să lucreze pe un text shakespearian, să aibă pe scenă cântăreți-actori uriași precum Netrebko, Zeljko Lucic, Rene Pape, în fosă o orchestră ca cea de la MET și un dirijor de talia lui Fabio Luisi atunci… se întâmplă cu adevărat minunea la care am asistat în seara zilei de sâmbătă, 11 octombrie 2014, și care a fost Macbeth pe scena de la Metropolitan Opera din New York.

Cristina Sârbu