Cu profundă emoţie şi bucurie scriu aceste rânduri. Duminică, 22 iunie 2014, la ora 11, am fost în Sala Mare a Ateneului Român, la concertul Orchestrei Române de Tineret, dirijată de maestrul Cristian Mandeal. Un concert ce precede cu două zile evoluţia muzicienilor români pe scena Filarmonicii din Berlin. Un program divers şi ambiţios: Trei dansuri româneşti de Theodor Rogalski, Rapsodia spaniolă de Maurice Ravel, Dansul celor şapte văluri din opera Salomé de Richard Strauss şi Simfonia nr. 6 "Patetica" de Piotr Ilici Ceaikovski. Ca de fiecare dată în cei cinci ani de când există, cel mai tânăr ansamblu simfonic mare al ţării noastre, membru al Federaţiei Europene a Orchestrelor Naţionale de Tineret, face dovada unor calităţi excepţionale, confirmate de succesele obţinute şi pe plan internaţional - concerte la Paris, Strassbourg, Berlin. Să nu uităm şi evoluţiile strălucitoare din cadrul ultimelor două ediţii ale Festivalului Internaţional "George Enescu".

Orchestra Română de Tineret este visul împlinit de doi mari artişti, violoncelistul Marin Cazacu şi dirijorul Cristian Mandeal, cu sprijinul Fundaţiei "Prietenii Muzicii - Serafim Antropov" şi al Lanto Communication. Au fost selectaţi cei mai buni tineri muzicieni din ţară. Am apreciat de multe ori, aşa cum se cuvine, calităţile umane şi de organizator, dârzenia şi consecvenţa maestrului Marin Cazacu pentru reuşita unui demers ce poate fi calificat drept o luptă cu morile de vânt cu forurilor competente din ţara noastră. O luptă dură dar câştigată, pentru că, astăzi, Orchestra Română de Tineret are un statut oficial, iar activitatea ei este susţinută şi coordonată de Centrul Naţional "Tinerimea Română". Tinerii muzicieni i-au răsplătit strădania, alcătuind o orchestră minunată în care fiecare individ este un virtuoz dar, în acelaşi timp, membru al unui întreg unitar, care are trup, minte şi mai ales suflet. Sufletul acestui ansamblu este maestrul Cristian Mandeal.

Am scris de multe ori despre Cristian Mandeal ca despre un dirijor bun, foarte bun, excepţional dar, după concertul din dimineaţa zilei de duminică 22 iunie, pot să-l numesc pe Cristian Mandeal un muzician ÎMPLINIT. În parcursul ascendent al fiecărui artist, există porţiuni de lumină şi de întuneric, perioade de încredere exuberantă, dar şi de neîncredere şi depresie. Privită dinspre public, viaţa unui artist pare doar strălucitoare, edulcorată de lumina reflectoarelor şi de aplauzele furtunoase de la final de spectacol. Din culise însă, aceeaşi viaţă poate fi în realitate, dură, nedreaptă, urâtă chiar. Cristian Mandeal a avut parte de tot ce poate însemna viaţă de artist. A mers înainte, mai uşor sau mai greu, dar a avut forţa să ajungă la statutul tânjit de mulţi, dar atins de puţini: acela de artist împlinit, suveran, calm şi, în sfârşit, senin. Nimeni nu-i poate contesta cariera, valoarea, calităţile. Cunoaşte muzica, o simte si o înţelege în profunzimile ei şi cea mai mare bucurie este să-i trăiască frumuseţea, în egală măsura cu cei ce-i sunt alături, pe scenă şi cu cei care îl ascultă, în sală. Are, în sfârşit orchestra lui - şi nu-şi putea dori muzicieni mai buni, mai talentaţi, mai ascultători şi mai recunoscători pentru tot ceea ce primesc de la conducătorul lor. Cristian Mandeal ştie să construiască şi să rafineze o orchestră. Talentul, forţa, entuziasmul şi ambiţiile juvenile se combină cu experienţele solide ale unei cariere şi ale unei vieţi. Iar rezultatul... Cu profundă şi sinceră bucurie consemnez concluzia acestor rânduri: tinerilor muzicieni din întreaga ţară nu li se putea întâmpla nimic mai bun decât întâlnirea cu Maestrul, care recunoaşte la rândul său influenţa uriaşă pe care această întâlnire a avut-o asupra artistului şi asupra omului, deopotrivă. Din acest moment, în faţa Orchestrei Române de Tineret, toate drumurile sunt larg şi generos deschise.