Opera din Iaşi a invitat publicul la o reprezentaţie cu Aida de Verdi, producţie realizată, în trecuta stagiune, de către regizorul Andras Kurthy din Ungaria, beneficiind acum de o distribuţie echilibrată, cu voci ample, calitative, bine conduse şi o expresivitate pe măsură. Interesante au fost şi evoluţiile oaspeţilor, dar şi debuturile, reuşind o colaborare unitară cu soliştii experimentaţi ai teatrului, personajele devenind credibile şi convingătoare. Astfel, soprana Simona Titieanu a susţinut rolul titular cu siguranţă şi dăruire, în ciuda unei uşoare stridenţe în acut, în timp ce în Amneris a apărut pentru prima oară Marinela Nicola, o mezzosoprană "înaltă", cu glas penetrant, cu egalitate de registre, rezolvând şi micile stângăcii şi acutele uneori incomode, depăşind cu mult curaj oboseala care s-a făcut simţită în solicitanta "scenă a Judecăţii", având şi o prezenţă scenică agreabilă, date care constituie certe promisiuni pentru interpreta aflată la începutul unei cariere de reală perspectivă; un alt debut a fost marcat de basul clujean Andrei Yvan în Ramfis, impunător, incisiv, cu un timbru deosebit şi acut sigur, soprana Cristina Grigoraş abordând, la rândul său, episodica intervenţie a Marii Preotese, remarcându-se limpezimea cântului, adaptată cerinţelor rolului.

Invitat a fost şi tenorul Hector Lopez, din această stagiune "preluat" de Opera Română din Cluj, tot mai des invitat în ţară şi chiar peste hotare, glasul său frumos şi frazarea în spiritul partiturii cucerind spectatorii, în ciuda unor neîmpliniri în acut, datorate însă unei viroze rebele, demonstrând că experienţa şi inteligenţa sa muzicală pot să-i ofere soluţiile prin care să evite alte probleme, având şi vigoare şi sensibilitate şi strălucirea necesară. La rândul său, baritonul Ciprian Marele a conturat un Amonasro de efect, nu doar prin faptul că a apărut cu pieptul dezgolit şi pletele fluturând, ci şi pentru că glasul său liric a avut, prin accente eroice, anvergura cerută de personaj, asemeni basului Daniel Mateianu în Regele Egiptului, tenorul Andrei Apreotesei fiind un Mesager convingător.

O distribuţie tânără, un cor omogen (pregătit de Manuel Giugula), ca şi cel de copii (condus de Raluca Zaharia), un ansamblu de balet pus la punct şi o orchestră suplă, cu o paletă coloristică diversă, cu trompete egiptene de mare impact, totul sub bagheta lui Jozsef Horvath, şi el invitat de la Opera Română din Cluj, dirijând cu rigoare şi sobrietate, coordonând relaţia fosă-scenă cu mână sigură, chiar şi în momentele în care exista riscul unor dezechilibre, adaptându-se "din mers" unor eventuale abateri de tempo în cazul unor solişti, rezultând un spectacol unitar, atractiv şi deci îndelung ovaţionat de o sală arhiplină.

A fost o seară reuşită, dar cu peripeţii, pentru că după primele măsuri, o pană de curent ce a cuprins mare parte din oraş a determinat întreruperea reprezentaţiei şi reluarea "da capo" după aproape o oră, managerul Beatrice Rancea anunţând că oficialităţile locale au asigurat funcţionarea unui generator timp de patru ore, aşa încât opera verdiană să se poată desfăşura în condiţii optime. Chiar şi în această situaţie, melomanii au aşteptat răbdători, aplaudând reaprinderea luminilor, bucurându-se că astfel vor (re)asculta una dintre cele mai îndrăgite creaţii lirice, nivelul la care a fost interpretată răsplătind aşteptarea (şi aşteptările).