ACUM:
19.00
Seara de operă
Marile spectacole ale prezentului, în direct sau înregistrate.
Urmează: 22.00 Grădina de... sunete (R) Marea muzică, dincolo de cuvinte: într-o grădină paradisiacă.
Apoi: 0.00 Nocturn jazz Portrete ale celor mai importanți oameni din jazz.

Arhivă : Cronici Înapoi

Pavel ©porcl și Alexandru Tomescu pe scena Ateneului Român

Bookmark and Share
Publicat: joi, 31 Octombrie 2013 , ora 11.46
Cei doi violoniști au început turneul dedicat Zilei Naționale a Republicii Cehe în Capitală, urmând a concerta și în Baia Mare, Cluj-Napoca, Bistrița și Timișoara.

"Pe Pavel ©porcl îl știu mai bine de 15 ani de zile. Am avut amândoi același profesor în Statele Unite ale Americii, Eduard Schmidder și ne-am reîntâlnit ulterior la numeroase festivaluri și concerte în străinătate, dar nu am avut niciodată ocazia să cântăm împreună. Și iată că s-au aliniat constelațiile și a venit momentul cel mai potrivit și anume, o sărbătoare a Zilei Naționale a Republicii Cehe în România, organizată de Quartz Media în parteneriat cu Centrul Ceh și cu Ambasada Republicii Cehe din România." Alexandru Tomescu, despre recitalul susținut ieri seară la Ateneul Român, o colaborare cu violonistul Pavel ©porcl. Evenimentul, parte a turneului dedicat zilei naționale a Republicii Cehe, susținut de cei doi interpeți a debutat cu lucrările Unde este casa mea și Deșteaptă-te române, imnurile Cehiei și României, versiuni pentru două viori, realizate de compozitorul Dan Dediu. Mărturisesc faptul că m-au surprins instrumentele celor doi muzicieni.

Alexandru Tomescu: Pavel ©porcl cântă pe o vioară albastră, de opt ani de zile, un lutier din Praga a construit-o special pentru el și pregătind acest turneu m-am gândit, de ce nu am aduce încă și mai multă culoare pe scena concertelor de muzică clasică, așa că am vorbit cu Silvian Rusu, constructorul viorii Transilvania, pe care cânt, atunci când nu cânt pe Stradivarius și așa s-a născut această superbă vioară verde, o culoare verde smarald, un instrument absolut spectaculos. Așa am adus armonia perfectă pe scenă.

În program, Sonata op. 27 nr. 4 de Eugene Ysaye, Patru capricii de Niccolo Paganini, Passacaglia în sol minor de George Frideric Handel-Johan Halvorsen și Gemini Studies, o lucrare semnată de Dan Dediu.

Cum descrie compozitorul aceste pagini:

Câteva teme pe care le-am luat din Smetana și Dvorak și am imaginat un fel de monteur, e ca și când aș fi luat diamante neșlefuite și le-am șlefuit și le-am pus în diferite monturi, în diferite formei, ajutându-mă și de alți compozitori, nu numai aceștia doi, în special de Paganini, de tehnica de pizzicatto, la mâna dreaptă și la mâna stângă și nu în ultimul rând Rimsky-Korsakov, cu Zborul cărăbușului, agrementat cu ceva din concertul de Mendelssoh, deci este un fel de pastișă, colaj, pe teme date, bucate, în așa fel, încât să se potrivească. E un fel de lego muzical ce am făcut eu cu temele din Dvorak și Smetana în prim plan. Pe Alexandru îl știu de foarte mic. A crescut extraordinar. Este un violonist de mare anvergură, ne cunoaștem cu toții, iar Pavel ©porcl este o apariție, în primul rând, fermecătoare, nonconformistă, mi-aduce aminte de Nigel Kennedy, o tehnică superbă, cu o vioară albastră și extrem de dotat. Se vede clar că aude ceea ce cântă, simte și piesele mele le-a învățat într-un timp record.

Baia Mare și Cluj Napoca, pe 1, respectiv 2 noiembrie, orașele în care Alexandru Tomescu și Pavel ©porcl continuă turneul dedicat Zilei Naționale a Republicii Cehe.


Reportaj realizat de Lucian Haralambie