ACUM:
10.00
Arpeggio
3 ore cu și despre Interpretul zilei, Opera si vedetele ei, CD Review.
Urmează: 12.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 12.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Cronici Înapoi

Sub semnul muzicii bune

Bookmark and Share
Publicat: marți, 23 Iulie 2013 , ora 14.57
La Cluj s-a născut, în urmă cu câțiva ani,  sub genericul "Oratorium", un proiect aparte, urmărind să dea posibilitatea tinerilor care studiază muzica să lucreze sub îndrumarea unor invitați din străinătate, recunoscuți pentru calitatea lor deosebită. Demersul se finalizează prin prezentarea unei lucrări vocal-simfonice, dar până atunci, profesori și discipoli evoluează în recitaluri diverse și extrem de ofertante deopotrivă pentru interpreți și pentru public.

Într-o atmosferă agreabilă, (aparent) lejeră, prima seară a propus trei programe în tot atâtea spații, așa încât orașul a fost "cuprins" de muzică bună, mult entuziasm și multă implicare în demersul artistic. Pentru început, la Biserica reformată "cu două turnuri", unde există o orgă foarte bună, am ascultat, într-o combinație timbrală inedită, lucrări preclasice pentru alămuri și orgă, apoi (doar) pentru instrumente de alamă - de la duo la octet -, în câteva piese regăsindu-se și viorile; dacă la orgă l-am ascultat pe experimentatul Ovidiu Leonaș, abordând, spre încântarea numeroșilor spectatori, și un preludiu de Bach, ceilalți soliști, foarte tineri, au susținut cu mult curaj și adesea chiar cu certe reușite (demonstrând un potențial și o pregătire ce "trădează" o evoluție promițătoare), cântând la tubă, corn, trompetă, trombon, eufoniu, la vioară, un program cz lucrări de Van Eyck, Dufay, Gabrieli, Schütz, din nou Bach, pentru a prezenta, în final, un surprinzător Marș militar francez adaptat de J. Poore după Saint-Saëns.

Apoi ne-am îndreptat către Academia de Muzică, unde, după un fragment din Cvartetul cu pian K 493 de Mozart (în care vioara I m-a cam chinuit, iar pianul… nu a fost ceea ce așteptam), am aplaudat cu încântare Trio Hob. IV nr. 1 de Haydn, abordat de excelenți suflători, deja performanți tehnic și foarte expresivi, chiar dacă încă studenți; pentru că Alexandra Luca (flaut), Izabella Cseh (oboi) și Vasile Tăpăstău (fagot) merită și să fie admirați, dar și… urmăriți, devenind, cu siguranță, foarte curând, interpreți de cotă. Se poate spune că a fost un regal în acea seară, uimirea și încântarea crescând de la o secvență la alta, în Duetul de Kreutzer descoperind clarinetiști cuceritori - Marius Filip și Daniel Berengea - cu un sunet generos și o frazare elegantă, cu o fluență a discursului și o relaționare în dialog așa cum nu se prea întâmplă des, cel de al doilea revenind pe podium, alături de I. Cseh și V. Tăpăstu, într-un (din nou) cuceritor Divertisment mozartian nr. 2 K 439b, realizat în stil, cu un filigran al liniei și o echilibrare a ansamblului cu totul remarcabile. Ultimul "cuuvânt" l-au avut însă coardele, în celebrul Octet op. 20 de Mendelssohn, la violă cântând și Ellen Rose, în aceste zile profesor, aducând în ansamblu experiența sa îndelungată într-o mare orchestră a lumii.

Și mi-am amintit de serile în care, la Festivalul "Enescu", publicul se deplasează de la o sală la alta, acum grăbindu-ne să ajungem la Muzeul Etnografic al Transilvanniei, unde mulțimea celor dornici să asculte muzică depășea capacitatea pusă la dispoziție, așa încât, stând și pe trepte și pe jos, spectatorii s-au lăsat purtați de un alt Trio cu pian, D 897 de Schubert, surpriza fiind pianistul Dan Mărginean, care acum a evoluat l nivelul exigențelor, alături de Dag Andres Eriksen (vioară) și Emerich Gherca (violoncel), de asemenea remarcabili, aducând spiritul romantic al autorului într-o colaborare ce trădează, poate, atracția lor către muzica de cameră. Dar punctul culminant al serii a fost recitalul sopranei Georgeta Stoleriu, acompaniată la pian de Kenneth Tucker, cel care este, de fapt, sufletul și "motorul" întregului proiect; pentru început, creații românești (potrivite cu ambianța și exponatele), într-o tălmăcire superbă, mulți descoperind astfel, târziu în noapte, Cântecele de Brăiloiu pe texte de Anton Pann, pline de umor și poezie, puse în valoare printr-o manieră de cânt de o plasticitate și o capacitate de sugestie aproape vizuală, într-un joc de culori și sublinieri de sensuri impresionante, chiar și numeroșii oaspeți din Europa sau din SUA înțelegând astfel stările și farmecul miniaturilor aparent simple, dar atât de greu de reda așa cum trebuie. Dar expresivitatea și contrastele multiple s-au regăsit și în Greierele și furnica de C. Bobescu, partitură inspirată de celebra fabulă de La Fontaine, în versiunea românească semnată de Arghezi; de această dată s-au reliefat "personajele", în replici și "comentarii" sugestive și cu un parfum greu de descris, însă de un efect ce a determinat o explozie de aplauze și ovații. Schimbând apoi "registrul", soprana, în compania pianistului (care a perceput sonoritățile și ritmurile percutante de țambal, de cântec de mahala sau de joc popular), a oferit un ciclu de Cinci lieduri de Quilter, pe texte de Shakespeare, în tonuri estompate, sensibile, rafinate și încărcate de visarea, melancolia sau exuberanța cuprinse în acele pagini de o frumusețe deosebită. S-a vorbit, în aceste zile, despre importanța sau prioritatea compozitorului sau a ascultătorului în perceperea unor lucrări - ei bine, în acea seară ne-am convins, încă o dată, că interpretul - în cel mai adevărat sens al cuvântului - rămâne suveran…


 
Anca Florea