Confecţionarea viorilor a stârnit de-a lungul secolelor imaginaţia şi măiestria câtorva mari lutieri ca Stradivari, Guarneri, Testore, Gagliano, care au realizat ceva mai mult decât nişte instrumente, dând omenirii adevărate bijuterii acustice. Luni, 8 aprilie 2013, de la ora 19:00, prima întâlnire a fost cu violonistul Bogdan Zvorişteanu - concertmaestru al prestigiosei orchestre Suisse Romande din Geneva (Elveţia) - şi vioara sa Gagliano (1761), care a aparţinut şi colecţiei compozitorului Fritz Kreisler. Un reportaj de la concert de Dan Vasiliu.

Am să încep acest reportaj într-o notă melancolică, nu de alta dar aşa a început şi recitalul violonistului Bogdan Zvorişteanu - într-un ritm lent, chiar trist.

«Voi începe cu Ciaccona, care este o piesă foarte aproape de sufletul meu. Ciacona, de fapt, este scrisă cu ocazia Paştelui.»

Vioara Gagliano primeşte apoi un partener de scenă - o chitară mânuită de italianul Alessio Nebiolo - şi ritmurile capătă intensitate.

«Vom continua cu două sonate de Paganini, pentru că Paganini a fost nu doar un virtuoz al viorii, ci şi un virtuoz al chitarei.»

Iar apoi, sunetele viorii stârnesc nostalgii. Sala ascultă în linişte.

«Vom termina cu Dansurile româneşti de Bartok - un aranjament pentru vioară şi chitară pe care l-a creat Alessio Nebiolo, colegul meu.»

Acum e pauză. E momentul în care publicul trage primele concluzii şi analizează fiecare detaliu.

«Interesantă poziţia violonistului faţă de chitarist - cu spatele la chitarist. Nu este o ingoranţă, este o armonie extraordinară! Se simt foarte bine cei doi muzicieni, intrările sunt foarte precise, gestica lui Bogdan Zvorişteanu este clară; chitaristul reacţionează imediat. Proiecţii interesante ale ambelor instrumente. Ce pot să vă spun! Nota 10!»

Dar timpul zboară repede şi iată-ne din nou în sală. De această dată, pe ritmuri suave cu iz andaluz.

«După pauză vom face Romanţa andaluză de Sarasate.»

Şi de pe meleaguri spaniole ne trezim brusc aruncaţi în inima Irlandei, iar picioarele dau semne c-ar vrea s-o ia din loc, să danseze. Ritmuri binecunoscute, autor anonim. Dar cum se împacă o vioară Gagliano cu o astfel de variaţiune? Oare cum se diferenţiază ea de suratele ei?

«Am încercat de multe ori şi viori contemporane, viori mai noi, mai vechi, din secolul XX, din secolul XIX, dar eu, personal, am ajuns la concluzia că viorile vechi au o calitate de sunet, un fel de a vibra care le este caracteristic şi, în decursul timpului, nu se mai ajunge la această calitate. De ce? Ceea ce presupun eu este că lemnul fiind cântat intră în vibraţie şi moleculele lemnului se armonizează, ceea ce creează această calitate de sunet care este deosebită şi, practic, tinde către perfecţiune.»

Recitalul se încheie în paşi de tangou îndrumaţi de un expert - Astor Piazzolla.

«Sunt bucuros de acest program pentru că este foarte variat. Practic facem o călătorie nu numai în timp, dar şi geografică, prin diferitele regiuni ale lumii, din care luăm pur şi simplu nişte aere, nişte impresii foarte tipice.»

La final se aplaudă frenetic. Cei doi artişti se îmbrăţişează pe scenă, iar o doamnă în vârstă îi dăruieşte lui Bogdan Zvorişteanu un trandafir alb. Apoi scena se goleşte, dar aplauzele continuă, şi continuă… până când artiştii decid că seara nu a ajuns încă la final. Din nou Piazzolla! Şi apoi povestea se repetă, mai puţin partea cu trandafirul alb, dar acum chiar a venit momentul de adio. Adio, Granada!

Marţi, 9 aprilie, urmează un spectacol cel puţin la fel de captivant. E vorba chiar de un duel. Şi nu orice fel de duel, ci între nume mari - Stradivariusul lui Liviu Prunaru se va lupta în game cu un Guarneri care i-a aparţinut lui Enescu, iar acum e mânuit de Gabriel Croitoru. O ocazie care nu ar trebui ratată!

Dar, să mai poposim un pic la Gagliano şi să tragem concluziile. Spectacolul de luni seară a fost:

«Admirabil! Neaşteptat! Regret pentru cei care n-au venit. Concertul a fost minunat.»