ACUM:
10.00
Arpeggio
3 ore cu și despre Interpretul zilei, Opera si vedetele ei, CD Review.
Urmează: 12.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 12.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Cronici Înapoi

Note de călătorie... muzicală - Dortmund, Oldenburg și retur (I)

Bookmark and Share
Publicat: luni, 25 Februarie 2013 , ora 11.06

Dortmund - 20, 21 februarie

La Operă, repetiții generale cu Nunta lui Figaro de W.A.Mozart, a noua dintre cele cincisprezece premiere de operă, operetă și balet programate în stagiune. Dintre protagoniști, singuri pe roluri sunt doar interpreții cuplului Contele - Contesa Almaviva, pentru celelalte personaje principale fiind asigurate două distribuții. Soliștii, majoritatea tineri cu voci bune, dau senzația că știu perfect ce au de făcut, chiar dacă nu reușesc toți, tot timpul. În distribuția de premieră am regăsit-o cu plăcere pe foarte tânăra mezzosoprană română Ileana Mateescu. Fostă elevă a Mariei Slătinaru, perfecționată la Mozarteum - Salzburg, ea îl întruchipează aici pe Cherubino cu optimă orientare vocală și irezistibil farmec actoricesc.

Sub bagheta dirijorului Jac van Steen progresul de la o repetiție la cealaltă apare impresionant, mai ales sub aspectul coordonării între fosă și scenă. Orchestra Filarmonică din Dortmund - având pe lângă spectacolele de la Operă și stagiune simfonică permanentă - este asemenea unui mecanism bine alcătuit și întreținut care, condus corespunzător, dă randamentul așteptat.

Captivantă este însă montarea, o coproducție cu Teatrul de Stat din Nürnberg. Concepția regizoarei Mariame Clément, modernă în cel mai bun înțeles al noțiunii, este realizată ingenios, cu mijloace minimaliste. Costumele și mobilierul atestă păstrarea epocii, dar pentru succesiunea cinematografică a cadrelor, reliefarea personajelor, relaționarea acestora, sunt găsite soluții neconvenționale. Scena reprezintă reședința Contelui Almaviva, cu toate odăile și acareturile ei. Nu există pereți decât în actul al II-lea, pentru că acesta se desfășoară integral în camera Contesei. În rest, câte un element semnificativ de mobilier sugerează locațiile și prezintă personajele concomitent, în mediul și cu statutul fiecăruia. Bunăoară la deschiderea cortinei, un pat indică dormitorul Contesei unde aceasta (inexistentă de fapt în partitura primului act) primește vizita doctorului Bartolo care o consultă și-i scrie o rețetă; un pian reprezintă "salonul de muzică" iar Don Basilio se află, desigur, în fața clapelor; un bufet, o masă de bucătărie, o frânghie de întins rufe, marchează zona servitorilor. Pretutindeni e cineva, se întâmplă ceva; animație tăcută de siluete negre pe un fundal luminos, ca-n gravurile din vremea lui Mozart. Totul se repoziționează permanent, ca-ntr-un dans de umbre și lumini, pentru ca în prim-plan să ajungă protagoniștii momentului. Siluetele lor prind atunci relief și culoare, prind glas. Ideea aceasta e păstrată până la sfârșit dar puținele elemente scenografice fie dispar, fie se simplifică pe parcurs, stimulând fantezia privitorului. Acțiunea se desfășoară fluent, plină de naturalețe și de haz, cele patru acte fiind unite două câte două.

Va fi o premieră pe cinste.


22 februarie

Tot la Dortmund am urmărit Der Traum der roten Kammer - Visul camerei roșii, un spectacol de balet pe muzică aleasă din creația compozitorului britanic contemporan Michael Nyman; o muzică modulară, repetitivă, minimalistă, preponderent camerală - cu interesante solo-uri instrumentale de vioară, flaut, pian - dar având și câteva culminații sonore in tutti, de real efect. La pupitru s-a aflat dirijorul japonez Motonori Kobayashi - dirijor permanent la Opera din Dortmund - iar în principalul rol feminin a apărut balerina română Monica Fotescu, parcă mai suplă și mai grațioasă ca oricând. Ea este de 10 ani prim-balerină a acestei companii, dar în ultimul timp s-a afirmat și pentru coregrafiile pe care le realizează atât aici, cât și-n România. Scenariul pentru baletul Visul camerei roșii, conceput de Christian Baier, se bazează pe tradiția culturală și istoria Chinei, din vremea împăraților până în zilele noastre. Frumusețea costumelor, sugestivitatea decorurilor cărora li s-au adăugat, în momente-cheie, câteva proiecții foarte adecvate, au sporit impactul muzicii și al dansului asupra spectatorilor, aducând de fapt și "culoarea locală" pe care nici scriitura componistică, nici coregrafia nu au evidențiat-o. Aceasta din urmă poartă semnătura coregrafului chinez Xin Peng Wang, cel aflat de aproape un deceniu în fruntea trupei. Sub conducerea sa, Baletul din Dortmund și-a câștigat o poziție privilegiată, o autonomie managerială față de celelalte compartimente ale Teatrului, devenind în scurt timp și cel mai apreciat de public. Spectacolele de balet au loc cu casa închisă, biletele epuizându-se cu luni de zile înainte.

Și la Visul camerei roșii sala a fost arhiplină.

Ligia Ardelean