ACUM:
7.00
Musica viva
Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Urmează: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 9.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Cronici Înapoi

Maria Stuarda de Donizetti live in HD

Bookmark and Share
Publicat: miercuri, 23 Ianuarie 2013 , ora 14.10

Compozitorul italian Gaetano Donizetti a adunat trei partituri lirice sub denumirea generică de "Trei Regine", o trilogia Tudorilor. Este vorba de Anna Bolena, Maria Stuarda și Roberto Devereux. Celebra scenă de la MET și-a propus să ofere publicului toate aceste trei titluri în viziunea unui singur regizor David McVicar și sub bagheta unui singur dirijor Maurizio Benini. Premiera cu Anna Bolena a avut loc stagiunea trecută cu Anna Netrebko în rolul principal, acum a sosit timpul pentru Maria Stuarda pentru ca Roberto Devereux să se afle încă în stare de proiect ce urmează a fi finalizat.

Pentru MET, spectacolul Maria Stuarda (premiera mondială la 30 decembrie 1835 la celebra La Scala din Milano cu Maria Malibran în rolul titular) este o premieră absolută. Interesul publicului a fost imens, iar succesul a depășit toate așteptările, mai ales datorită celor două interprete ale rolurilor principale Joyce DiDonato în Maria Stuarda și Elza van den Heever în rolul Elisabetei.

Am urmărit spectacolul în transmisie directă HD de la Metropolitan Opera din New York sâmbătă, 19 ianuarie a.c., ca de obicei, într-una dintre sălile complexului The Light Cinema de la Liberty Mall din București. Ocazie unică și fantastică de a participa, în timp real la un eveniment artistic de excepție. Spectacolul a fost transmis în direct și de către Radio România Muzical dar, în plus față de plăcerea audiției, în sala de cinematograf am avut și plăcerea imaginii.

Știm deja, montările de la MET sunt grandioase, impresionante - incursiunile din pauze în culise informează deseori asupra numeroaselor și complicatelor activități pe care o armată de profesioniști le desfășoară în spatele scenei. Pentru Maria Stuarda și de comun acord cu regizorul, scenograful John MacFarlane a imaginat și construit decoruri puține dar masive, în culori puternice - un perete roșu-sânge dintr-o sală de palat, o pădure rară de copaci desfrunziți dar în spate un imens cer plumburiu amenințător, un interior stilizat de închisoare cu pereții negri acoperiți de scrisul mărunt ce evocă misivele pe care prizoniera le-a trimis către lumea liberă dinafară, un urcuș imens de trepte la capătul căruia se presupune că așteaptă călăul și Moartea. Costumele sunt ca pete de culoare ce se mișcă în acest decor - pete albe și roșii-sânge pentru Elisabeta și cureții ei, pete negre cu puțin alb strălucitor pentru Maria și însoțitoarele ei. În aceste decoruri spațiile de joc sunt largi, dar nu întotdeauna comode. Cântăreții trebuie să le umple și nu reușesc întotdeauna. Încearcă în schimb să compenseze prin forța personajelor, frumusețea muzicii și calitatea interpretării vocale. Cei mai mulți dintre ei reușesc.

Dacă vorbim despre interpretare și muzică trebuie să începem cu Joyce DiDonato și rolul ei Maria Stuarda, în varianta pentru voce de mezzo (inițal, ambele roluri feminine principale au fost scrise pentru soprane). Am urmărit-o de multe ori pe Joyce DiDonato pe scena de la MET în roluri diverse de la Octavian din Cavalerul Rozelor de Richard Strauss, în rolul tot în travesti din Le Comte Ory de Rossini și acum în această extraordinară demonstrație de bel canto semnată Gaetano Donizetti. De fiecare dată artista a uimit și a încântat prin calitatea vocii, acuratețea stilistică, sensibilitatea și veridicitatea interpretării, capacitatea de a se identifica cu un personaj. Pare că nimic nu este imposibil pentru vocea mezzosopranei americane, iar experiența, siguranța și prestanța pe care le oferă celebra scenă de la MET i-au permis artistei să crească spectaculos de la rol la rol. Cu Maria Stuarda - partitură complexă cu extreme cuprinse între disperarea celei care știe că va muri, speranța femeii îndrăgostite că bărbatul iubit va reuși imposibilul și mândria unei regine care are forța să-și înfrunte rivala la tron știind că își semnează definitiv condamnarea - Joyce DiDonato adaugă în repertoriul ei încă o reușită cu adevărat extraordinară pe scena internațională a teatrului liric.

Acest spectacol a însemnat pentru soprana sud-africană de 33 de ani Elza van den Heever debutul pe marea scenă de la MET. Un debut cu succes absolut. Bine distribuită în rol, cu un timbru vocal metalic, aproape dur care contrastează puternic cu cel al mezzosopranei, Elza van den Heever își construieștre și își gândește rolul până la cele mai mici detalii. Din culise s-a aflat că nu a ezitat să își radă părul pentru a se apropia și ca imagine cât mai mult de personajul pe care îl întrupează. Un mers apăsat, atitudini bărbătești, absența oricărei grații și o mimică deosebit de expresivă și de mobilă definitivează exterior rolul căreia vocea care se mișcă ușor în toate registrele și se încarcă de expresii și culori de o mare varietate, conform trăirilor și situațiilor, îi conferă substanță și frumusețe interioară. Am asistat pe tot parcursul spectacolului la evoluția a două mari artiste întrupând două personalități puternice pe care muzica lui Donizetti le-a redat magistral.

Îm acest context, din păcate, singurul rol masculin, cel al lui Robert Dudley (Roberto) nu prea mai are șanse să se impună. De aceea, deși muzical interpretul s-a achitat frumos de sarcina sa, de tenorul Matthew Polenzani nu îmi pot aminti decât ca despre o figură ștearsă și chiar ușor caraghioasă în spectacol.

Despre dirijorul Maurizio Benini și despre orchestra sa numai cuvinte de laudă. Muzicianul a dat viață și sens fiecărei note înscrisă în partitură și chiar dacă nu avea la îndemână decât un acompaniament tradițional și sărac, a reușit să-i confere și acestuia culoare și expresivitate. Sub bagheta sa, vocile și instrumentele s-au armonizat perfect într-o adevărată operă de artă muzicală. Așteptăm cu interes și curiozitate ultima componentă a acestei trilogii a Tudorilor, spectacolul cu opera Roberto Devereux.

Cristina Sârbu