ACUM:
10.00
Grădina de... sunete
Lucrări integrale cunoscute din stilurile baroc-modern
Urmează: 11.55 Promo
Apoi: 11.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Cronici Înapoi

'LUCIA DIN LAMMERMOOR' la Opera de stat din Viena - cronică

Bookmark and Share
Publicat: luni, 2 Iulie 2012 , ora 11.17
Întâmplarea a făcut să mă aflu în sala Operei din Viena chiar în zilele în care erau programate spectacole ce au fost transmise în direct și la Radio România Muzical, prin Uniunea Europeană de Radio - Don Carlo de Verdi, pe care ascultătorii l-au urmărit, chiar în seara premierei (16 iunie 2012), apoi Lucia di Lammermoor de Donizetti (30 iunie 2012).


O tânără Lucia

A fost o serie de reprezentații cu mari emoții, pentru că în opera donizettiană sopranele s-au îmbolnăvit succesiv, iar în seara la care mă refer, rolul titular a fost interpretat de tânăra Brenda Rea, "intrând" însă în locul Dianei Damrau. Mi s-a părut deosebit de interesantă abordarea sa, creionând un personaj timid, timorat, poate chiar fragil, destul de introvertit, așa încât, pe lângă apariția scenică și mișcarea perfect adaptate acelor date, a cântat prioritar în piano (adesea pianissimo), cu scurte momente în forte, glasul său calitativ, luminos, condus cu eleganță și rigoare pretându-se la o asemenea tratare, dovadă fiind și ovațiile nesfârșite de care s-a bucurat.


…Și restul distribuției

Partener i-a fost tenorul Piotr Beczala, aflat în ultima vreme în top-ul internațional, realizând un Edgardo eroic și sensibil, etalând un glas metalic și o tehnică sigură, dezinvolt și charismatic, cu un adevărat bel-canto, dar fără excese sau sublinieri manieriste. La rândul său, baritonul Eijiro Kai a cucerit prin timbrul său întunecat, robust, ideal pentru un Enrico incisiv și furibund, iar Ho-yoon Chung a fost foarte convingător în Arturo, deloc rezervat așa cum ne-am obișnuit, ba chiar vindicativ și cu prestanță. În rolul Raimondo a apărut basul Sorin Coliban, credibil ca personaj, dar în plan vocal, deși partitura s-a prezentat fără "tăieturile" tradiționale, având astfel de susținut și scena cu Lucia premergătoare nunții, am avut sentimentul că emisia nu mai este aceeași din vremurile sale bune, că nu mai are siguranța și strălucirea care, la început de carieră, îl recomandau ca o mare speranță, parcurgând acum scriitura cu o anume lentoare, chiar și în secvențele dramatice.


Dirijorul

La pupitru, Guillermo Garcia Calvo s-a confruntat cu destule probleme, de la impreciziile surprinzătoare ale instrumentelor de suflat și până la decalaje serioase, fie în raport cu corul, fie cu ansamblurile solistice, ba chiar și în intervențiile baritonului care "cerea" un tempo mult mai alert, orchestra rămânând astfel în urmă.


O regie clasică

Montarea, datând din 1978, în regia lui Bleslav Barlog, decorurile semnate de Pantelis Dessyllas și costumele create de Silvia Strahammer, oferă o concepție clasică, fără nimic deosebit, dar are farmec și acea atmosferă specifică epocii, cu costume foarte frumoase, dar destul de întunecată atât în scenele de exterior, cât și în cele de la castel, surprinzătoare fiind însă dispunerea corului, în scena "nebuniei", pe scaunele din stânga și în dreapta salonului, asistând impasibil la disperarea și moartea Luciei. De altfel și plasarea tabloului final cumva în interiorul castelului lui Edgardo, cu pereți și arcade ce adăpostesc mormintele strămoșilor, ornate cu sculpturi masive, ar avea logică, dar se transformă într-o eroare în momentul în care, în acel spațiu, intră și cortegiul funerar ce poartă trupul Luciei, deci curtenii lui Enrico, dușmanii de moarte ai acelei familii, care au și determinat de altfel întreaga tragedie, nefiind vorba aici, ca în Romeo și Julieta, de o eventuală reconciliere.


Concluzii

Un spectacol tradițional, cu glasuri frumoase și foarte bine susținute, cu aplauze și ovații entuziaste deopotrivă "la scenă deschisă" și la final, chiar dacă mă așteptam ca dirijorul să fie contestat mult mai puternic, măcar de către împătimiții operei… Probabil că, de această dată, după cele câteva "buu"-uri răzlețe, au preferat să asculte superba muzică interpretată (în adevăratul sens al cuvântului) de soliști tineri de reală valoare.

Anca Florea