ACUM:
14.00
Concertele lumii
Primite prin intermediul Uniunii Europene de Radio.
Urmează: 15.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 15.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Cronici Înapoi

'Nabucco'... Hausvater, pe muzică de Verdi

Bookmark and Share
Publicat: marți, 5 Iunie 2012 , ora 15.16

Dacă Fesivalul Operelor Naționale desfășurat la Cluj a debutat cu Aida, întâmplător sau nu a propus, în final, o altă operă verdiană, închizând cumva "cercul" cu Nabucco 12 (Nabucodonosor) "un spectacol de Alexander Hausvater", "muzica de Giuseppe Verdi". O producție mult discutată și controversată încă de la premiera din iarnă. Și cum… "nimic nu e nou sub soare", mi-am amintit că și prima montare clujeană, semnată în 1986 de regiorul Viorel Gomboșiu, a adus, ca și acum, imagini (proiectate pe fundal) din perioada holocaustului, a hitlerismului, cu atrocitățile bineștiute trăite de "poporul evreu" la suferințele căruia se referă și libretul operei, inspirat de povestea biblică a asupririi de către babilonieni și de regele lor, Nabucodonosor. Dar partitura verdiană se intitulează, totuși, Nabucco… Desigur, acum s-a adăugat și acel 12, pentru că s-a prezentat în anul 2012 - dar dacă va figura pe afiș și în 2013… se va modifica "indicativul"?...

Transferată (de asemenea) în perioada celui de al doilea război mondial, acțiunea aduce pe scenă și soldați cu mitraliere (dar și Abigaille poartă o asemenea armă) și evrei închiși în cuști sau duși la "camera de gazare" (moment care determină apariția unor actori aparent complet dezbrăcați, purtând însă, măcar parțial, costume mulate, de culoarea pielii) și (din nou) proiectarea pe fundal a unor portrete de evrei probabil victime ale masacrului (de ce revin ciudat doar câteva figuri, când de fapt există mii de asemenea fotografii?!), imagini din "trenurile morții" sau din lagăre; și peste toate acestea, proiecții amintind fără voie de "caleidoscopul" copilăriei noastre (cam la fel cu cele utilizate în Trubadurul bucureștean, regizat de același Hausvater). Rezultă astfel o aglomerare permanentă în scenă, dublată de aceste imagini care încarcă excesiv, obosindu-i pe spectatori care, la operă, ar mai trebui să asculte și muzica… Surprinzător, apar și inadvertențe sau stângăcii în menținerea unitară a concepției "întregului", pentru că, spre exemplu, coroana aurită pe care și-o dispută eroii principali este cu totul deplasată în context; iar dacă fiecare parte a spectacolului este precedată de imaginea rugăciunii din sinagogă (susținută de "sonorul" înregistrat, decupat din realitate), amprentă menținută pe tot parcursul operei, după ultimul acord orchestral revin în scenă toți interpreții, cântând, de această dată în limba română, "corul sclavilor", în timp ce în sală un actor flutură un enorm steag… tricolor românesc, iar alții aruncă "fluturași" pe care este tipărit textul cu tentă clară de îndemn la eliberare, la revoltă, totul dublat de proiecții decupate din elemente specifice "plaiului mioritic", amestecate cu fabrici sau cartiere moderne (amintind de "Cântarea României" de altădată) și, culmea, cu… biserici ortodoxe! Un amalgam care evident rupe cursivitatea celor trei ore de pregnanță iudaică, intenția vădită fiind translarea în epocă și îndemnul la eliberare (de ce, de cine?...) pe plan local. Sincer, mi s-a părut o "lipire" forțată.

Cât privește latura strict muzicală și interpretativă, soliștii au evoluat corect, s-au străduit și chiar au reușit să contureze personajele așa cum le-a gândit regizorul, rezolvând și complicata folosire a trapelor (care au dat și ceva emoții… tehnice) și a tuturor elementelor solicitante, într-o perpetuă agitație scenică, străduindu-se să dea relief, fiecare "după posibilități", dificilelor arii, duete și ansambluri, cu glasuri mai mult sau mai puțin calitative, demn de subliniat fiind faptul că, în afara sopranei Madeleine Pascu, invitată de la Opera bucureșteană pentru rolul Abigaille, întreaga distribuție este alcătuită din soliști clujeni. Astfel, Fulop Martin a fost… Nabucodonosor (deși, repet, Verdi l-a notat doar Nabucco), Sorin Lupu a devenit Ismaele, Călin Cozma a "preluat" rolul Zaccaria (deși "fluturașul"-program îl menționează pe craioveanul Sorin Drăniceanu, dar care s-a îmbolnăvit), Cristian Hodrea remarcându-se în Marele Sacerdot (notat ca slujindu-l pe "zeul Bel", deși de fapt este vorba despre Baal…), deosebit de bine cântând Iulia Merca, o expresivă și sensibilă Fenena, Florin Pop și Daniela Mureșan-Chișbora completând o distribuție echilibrată, fără a depăși nivelul onestității. Dar corul (pregătit de Corneliu Felecan) a sunat bine, iar orchestra a convins că este foarte bună, la pupitru aflându-se Adrian Morar, sigur și eficient, coordonând cu rigoare relația fosă-scenă, ușoarele dezechilibre rezolvându-se discret, sonoritatea de ansamblu având și strălucire și expresivitate, publicul răsplătind cu îndelungi aplauze o producție primită de mulți cu rezervă (nu doar referitor la montare).

Anca Florea