ACUM:
13.05
Polifonii
Baroc, clasic, romantic, coral, creație și interpretare românească - înlănțuite inedit într-o nouă emisiune.
Urmează: 15.22 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 15.26 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Cronici Înapoi

Puterea de vindecare a muzicii - Gală de binefacere cu participarea Cvartetului 'Ad Libitum'

Bookmark and Share
Publicat: marți, 5 Iunie 2012 , ora 13.15

De 1 iunie, Ziua Internațională a Copilului, muzica a fost pusă în slujba salvării vieților multor bebeluși, în cadrul unui eveniment special găzduit de Cercul Militar din Capitală. Este vorba despre o gală de binefacere intitulată Genesis for life, organizată de Grupul Școlar Genesis Collegiate în parteneriat cu Quartz Media Production.

Prezentat de Melania Medeleanu, evenimentul a avut ca scop strângerea de fonduri pentru achiziționarea unui scanner venos necesar Secției de Neonatologie a Spitalului Marie Curie din București. Și de ce spun că muzica a contribuit la salvarea unor vieți? Pentru că invitați speciali în cadrul serii au fost membrii Cvartetului Ad Libitum: Alexandru Tomescu, Șerban Mereuță, Bogdan Bișoc și Filip Papa, care au susținut un recital cu lucrări de Schubert, Dvoűák și Haydn. O muzică interpretată în stilul foarte rafinat cu care ansamblul ne-a obișnuit și care a avut cu siguranță rolul ei în a sensibiliza invitații prezenți în sală. Bineînțeles, membrii cvartetului și-au donat onorariile tot pentru această cauză. Deși muzica a tronat, în cadrul serii au mai fost prezente și alte arte: pictorul Adrian Piticariu a decis să doneze spre licitație un tablou care s-a vândut cu suma de 1500 de euro, bani care au fost, evident, direcționați către achiziționarea scanner-ului; de asemenea, un grup de elevi ai Grupului Școlar Genesis Collegiate a susținut un moment de pantomimă.

Doctorul Cătălin Cîrstoveanu, șeful Secției de Neonatologie a Spitalului Marie Curie, cel care a salvat sute de vieți și care a reușit să diminueze rata mortalității în rândul noilor născuți din România s-a declarat impresionat de eveniment și a confirmat că muzica are o importanță hotărâtoare în salvarea vieților copiilor; nu doar indirect, cum s-a întâmplat vineri, 1 iunie, ci chiar în mod direct:

Cătălin Cîrstoveanu:

«A fost o seară reușită în urma căreia s-au strâns destul de mulți bani încât să ne facă să sperăm că există oameni dornici să ajute, noțiunea de solidaritate fiind de bază în evenimentul care a avut loc în data de 1 Iunie.»

Petra Gherasim