Clar-obscur, umbre şi lumini şi muzica celor Şase Sonate de Eugène Ysaÿe s-au împletit într-un spectacol ce a ţinut cu sufletul la gură câteva sute bune de ascultători care au umplut până la refuz sala Operei din Bucureşti. Da, aţi ghicit, vorbesc despre a cincea ediţie a Turneului Naţional „Stradivarius” – Obsesii – care a ajuns aseară la Bucureşti.

După ce am văzut avanpremiera destinată jurnaliştilor în 3 mai, curiozitatea mi-a fost stârnită. Cu siguranţă era ceva cu totul nou. Şi aşteptarea nu a făcut decât să prelungească suspansul. Aseară am descoperit cu toţii continuarea fascinantei poveşti a obsesiilor, am pătruns şi mai adânc în lumea plină de zbateri zugrăvită de actorii Ana Pepine şi Paul Cimpoieru sprijinită pe muzica tulburătoare a lui Ysaÿe interpretată de Alexandru Tomescu pe vioara Stradivarius Elder-Voicu.

Chiar! Oare Ana Pepine şi Paul Cimpoieru se confruntă cu obsesiile pe care le-au descris pe scenă?

«Sub alte forme, dar ele sunt aceleaşi. De exemplu, în momentul cu Sisif, cred că orice artist îl trăieşte. Lupta este un munte imens de urcat şi o greutate foarte mare care apasă, este fie visul gloriei, fie visul deşertăciunii, că nu eşti nimic, că nu poţi să faci nimic sau dimpotrivă, că vei cuceri lumea şi creaţia e un lucru care totodată e foarte uşor, e ca un nor şi te face să zbori sau uneori este foarte greu şi te împinge în pământ.»

Am asistat la un spectacol amplu, în ciuda scenei minimaliste. Am avut parte de o îmbinare de mai multe forme de expresie artistică: muzică, teatru non-verbal şi proiecţii video, un concept definit de Ioana Drăgulinescu. Despre chimia dintre cei trei artişti, ne vorbeşte în continuare violonistul Alexandru Tomescu:

«Firul călăuzitor a fost muzica, în funcţie de starea de spirit pe care o transmiteau fiecare dintre sonate, au fost concepute şi momentele lui Paul şi Ana, spectatorii şi-au dat seama de asta şi au simţit pe pielea intensitatea spectacolului. A fost o premieră într-adevăr, în turneele Stradivarius, începând cu anul trecut am inaugurat o serie de premiere, de fapt o serie de experimente artistice şi nu pot decât să promit iubitorilor de astfel de experimente că vom merge încă şi mai departe în turneele viitoare.»

Concluzia? A fost o noutate absolută, aplaudată îndelung pe Scena Operei Naţionale Bucureşti, o experienţă pe care cei trei abia aşteaptă să o repete, dovadă declaraţia lui Paul Cimpoieru.

«Kilometrul 0 încă nu l-am atins. Am plecat din întuneric, de dedesubt. Acum, cu ultimul spectacol din cadrul turneului naţional cred că suntem în punctul 0, deci urcuşul acum începe, drumul de-acum se naşte.»