Arhivă : Cronici Înapoi

O 'Pădure de sunete' în București

Publicat: vineri, 25 Mai 2012 , ora 15.28

O expoziție de sunete poate fi vizitată până duminică, 27 mai 2012, în Spațiul Platforma din Anexa Muzeului Național de Artă Contemporană. Miercuri, 23 mai, a avut loc vernisajul acestui eveniment organizat în premieră în România de Viviana Iacob. Intitulat Pădurea de sunete, prezintă sunete care se aud, se simt și se văd, transcrise de mână de colega noastră Maria Balabaș de la Radio România Cultural într-o serie de partituri grafice cu simboluri mai degrabă decât obiecte determinate. În deschidere, într-un spectacol fascinant - doi interpreți aparent divergenți, unul reprezentant al muzicii, altul la o distanță foarte mare de ea.

Adolescenta Daiana Ivașcu a făcut să sune drâmba și în altfel de muzică decât cea populară, pe care o cântă; a fost acompaniată într-un performance de d s l x, numele de scenă al lui Gheorghe, noiser și sound artist care a cules zgomote - industriale, din acustica orașului - și le-a proiectat printr-un computer. Iritante întâlnite cotidian, așa - structurate și transmise în cadru organizat, devin artă; am urmărit acest performance cu atenția cu care ascult concertele clasice.

Viviana Iacob, inițiatoarea Pădurii de sunete, a scos din arhivele Muzeul de Etnografie de la Geneva sunete înregistrate în urmă cu decenii de Constantin Brăiloiu. Le-a "expus" într-o încăpere în care întunericul se întrețesea cu un "rizom audioluminescent", instalație radiantă care imită ramificațiile unei tulpini subterane, iar tăcerea - cu fragmente de bocet, cimpoi, frunză de liliac. Plimbându-te înconjurat de vibrații muzicale, intrai și ieșeai din sunet, într-o călătorie amețitoare la propriu într-un timp vechi, într-o experiență a sunetului deopotrivă palpabil și netrupesc.

Maria Monica Bojin