ACUM:
12.00
Jazz á la carte
Jazz de week-end, pentru toți.
Urmează: 12.30 Un cuvânt - o idee muzicală (R)
Apoi: 13.00 CD Review

Arhivă : Cronici Înapoi

Gerd Schaller a dirijat Orchestra Filarmonicii George Enescu

Bookmark and Share
Publicat: vineri, 18 Mai 2012 , ora 11.19

În 17 mai 2012 Radio România Muzical a înregistrat la Ateneul Român un nou concert din stagiunea Filarmonicii George Enescu, concert ce urmează să fie oferit radiodifuziunilor publice din cadrul uniunii Europene de Radio și, desigur, să fie ascultat și la Radio România Muzical. Dirijor a fost germanul Gerd Schaller, pe care-l cunoaștem din stagiunea Formațiilor Muzical Radio.

Prima lucrare de pe afiș a fost Concertul nr. 2 în si bemol major op. 83 pentru pian și orchestră de Johannes Brahms, ce l-a avut solist pe Andrei Licareț. Am ascultat o redare onestă a acestei lucrări, energia și vibrația fiecărei mișcări din cadrul concertului a reușit să stârnească entuziasmul publicului prezent într-un număr destul de mare.

După pauză am putut asculta poemul simfonic Don Quixote op. 35 de Richard Strauss. Gerd Schaller este de altfel cunoscut ca un specialist al muzicii lui Richard Strauss. Rolul lui Don Quixote a fost "jucatš de violoncelul lui Marin Cazacu, ce a condus întreaga aventură a celebrului cavaler portretizat de Miguel Cervantes. Forța cu care muzicienii au reușit să redea acest opus a fost pe deplin apreciată de public, de la intrările maiestuoase ale alamei și până la momentele comice descrise de violă sau de vioară.

Radu Mihalache