ACUM:
14.00
Concertele lumii
Primite prin intermediul Uniunii Europene de Radio.
Urmează: 15.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 15.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Cronici Înapoi

Cronică - Surprize și reîntâlniri la Opera din Iași

Bookmark and Share
Publicat: miercuri, 18 Aprilie 2012 , ora 13.06

În prag de sărbători, Opera din Iași a readus pe afiș, după câțiva ani de "tăcere", o partitură deosebită - Gianni Schicchi de Puccini -, operă într-un act solicitantă și dificilă pentru că nu abundă în arii și duete, în schimb ansamblurile sunt numeroase și umorul trebuie să rezulte din replicile scurte, din inflexiuni vocale și atitudini scenice sugestive. Și tocmai de aceea, regizorul are nevoie de multă imaginație și de interpreți care să fie cu adevărat buni actori.

Montată în trecutele stagiuni de către Anda Tăbăcaru-Hogea, lucrarea rămâne pe coordonate tradiționale, cu personaje bine conturate, cu o mișcare destul de alertă, în decorul camerei unui "înstărit" florentin și costume de epocă, dar - destul de "codificat" - cu elemente din instrumente muzicale (scenografia Viorica Perju), totul cu o alură ușor ironică, poate chiar cu o tentă de grotesc. Dar în acel context care sugerează plasarea în veacul XIII, așa cum a fost gândită de autori, devine cel puțin ciudată… mașinuța ultra-modernă cu care se joacă Gheraldino…


Cursivitate, logică și umor fin

Din fericire, în seara reluării, eroii decupați din Divina Commedie de Dante au fost întrupați de soliști în general tineri, cu voci frumoase și mai ales foarte expresivi și maleabili în plan scenic, formând o echipă omogenă, perfect sudată, astfel încât spectacolul a avut cursivitate, logică și umor deloc "îngroșat", o dovadă elocventă fiind apariția decrepitului doctor - Maestro Spineloccio - amuzant îmbrăcat, dar o adevărată creație în plan interpretativ, Eduard Sveatchievici realizând un rol de compoziție excelent.

De altfel, fiecare dintre cei implicați a devenit un prototip cu relief și pregnanță, într-o satiră care, deci, este încărcată de ironie împinsă uneori până la bătaia de joc clar afirmată; începând cu Gianni Schicchi, în care baritonul clujean Marian Pop, deși în debut, a fost cuceritor, inteligent și fără excese, cu o suplețe și o vervă structurală care l-au impus, în timp, și în alte roluri ce-i "exploatează" talentul de actor, cu o mimică și o plasticitate care au avut și spontaneitate și farmec, "trădând" profesionistul format pe scene importante din lume. Glasul său calitativ și maniera de a rosti cuvântul, cu dezinvoltură și sens, i-au încântat pe cei care, poate, îl ascultau pentru prima oară, dar și pe cei care îl știau încă din primii săi ani de carieră, apreciind acum și temperarea unor exagerări din apariții anterioare, sperând că va reveni (și) într-o partitură "de linie". Bunul său prieten, basul Petre Burcă, i-a fost partener de scenă și de această dată, dar într-un mai sobru Simone. Remarcabilă a fost și mezzosoprana Florentina Onică, debordantă și… parcă făcută pentru La Ciesca, reușind prin doar câteva accente și intervenții să stârnească hohote de râs.


O echipă tânără

În distribuția numeroasă am remarcat și materialul vocal al mezzosopranei Laura Scripcaru (Zitta) și generozitatea glasului frumos al basului Octavian Dumitru (Betto) și debutul lui Cătălin Berea (în Marco), alături de Aurel Bălae (Gherardo), Diana Bucur (Nella), Victor Zaharia (Ser Amantio), Ștefan Dragoș (Pinellino) sau Ionuț Todică (Guccio), dar și siguranța micului Marcu Șerbănuță în Gherardino.

În derularea conflictuală și anecdotică a acțiunii cu atâtea personaje caricaturale, cuplul îndrăgostiților face o notă aparte, aducând lirismul, sensibilitatea și tinerețea care… lipsesc cu desăvârșire la cei din jurul lor; iar soprana Ana-Maria Donose-Marcovici este și o prezență încântătoare, cu un glas pe măsură, condus cu rigoare și cu o frazare adecvată (chiar dacă timbrul său este mai aproape de eroinele poetic-sentimentale, mai puțin de sonoritatea cristalină a unei copile), cântând în compania… soțului său, cunoscutul tenor Cosmin Marcovici, agreabil Rinuccio (obișnuit, la rândul său, cu partituri eroic-dramatice), alcătuind astfel un veritabil cuplu.


Cristian Oroșanu - un bun dirijor

La pupitru, un alt tânăr - Cristian Oroșanu -, pe care l-am urmărit, după mulți ani, conducând cu fermitate și precizie o structură vocal-orchestrală complexă, obținând o coloristică diversă din partea orchestrei, maturizarea și experiența acumulată și în calitate de dirijor al Filarmonicii din Brașov, precum și în colaborările sale externe, recomandându-l acum ca un bun dirijor, stăpânind partitura fără teribilisme, echilibrând permanent aportul fosă-scenă, așa încât l-am redescoperit cu plăcere, mult schimbat față de perioada în care a activat, spre exemplu, la Opera bucureșteană.


Performanță răsplătită cu entuziasm de către public

Deși în Săptămâna Mare, sala a fost plină, iar publicul a "gustat" poantele și a aplaudat entuziast performanța artistică a interpreților, răsplătind talentul lor și efortul implicării totale pentru reușita unui spectacol pretențios dar, după cum s-a văzut, cu mare priză dacă este realizat cu dăruire și profesionalism. Și pentru toate acestea, cu siguranță… au fost iertați că au evoluat într-o secvență decupată din… Infernul dantesc…


Anca Florea