Termenul de şcoli naţionale nu este deloc o formă fără fond. Există în această muzică un sentiment indicibil, spiritul poporului care a creat-o. Este uimitor cum ceva atât de abstract ca muzica - în fond, sunete, care de îndată ce apar, au şi pierit - poate exprima ceva atât de abstract cum este esenţa sufletului colectiv: asculţi o muzică, şi ai înaintea ochilor acel popor. Sau poate că nu este nicidecum neaşteptat, ci mai degrabă un truism. Inefabilul care nu poate fi rostit în cuvinte se lasă rostit prin muzică.

Ascultând aseară, joi 8 martie, programul integral Dvorak de la Ateneul Român, m-am gândit şi la o altă particularitate a muzicii. Îndrăznesc să cred că este singura artă care poate exprima totul, orice, care poate lua, adică, orice formă, păstrându-şi în acelaşi timp şi conţinutul propriu, specific, pur, acela de muzică, şi de nimic altceva.

Om şi interpret - o singură fiinţă

După Variaţiunile simfonice semnate de compozitorul ceh, au urmat două momente concertante - "Liniştea pădurii" şi "Rondo" pentru violoncel şi orchestră. Maestrul Marin Cazacu a fost aplaudat, ca întotdeauna, nu doar pentru interpretare, ci şi pentru personalitatea sa - este un om gentil, modest şi foarte plăcut. Seara s-a încheiat cu Simfonia a 9-a "Din lumea nouă", din creaţia aceluiaşi Dvorak.

Şi o singură fiinţă - a muzicii

Camil Marinescu transformă muzica în ceva serios. Nu sumbru, nu tragic, nu înţepenit, ci serios. La muzica dirijată de el nu îndrăzneşti să râzi nici chiar în momentele de voioşie şi lejeritate. Ştii că acele momente sunt scrise tot de compozitorul care, ceva mai înainte, consternase prin forţă. Nu îndrăzneşti să râzi nu pentru că stai încordat, stânjenit, stingher şi inconfortabil, ci pentru că simţi că muzica nu e un lucru de joacă şi nici ceva aşa, de relaxare. Muzica este ceva ce trăieşti şi pentru care trăieşti; nu ai râde în timpul muzicii aşa cum nu ai râde de propria ta viaţă.

Ca să nu credeţi totuşi că a asculta seara de 8 martie la Ateneul Român a însemnat un efort, închei spunându-vă că maestrul Marin Cazacu şi dirijorul Camil Marinescu au dat, fiecare, câte un bis, în onoarea doamnelor şi domnişoarelor prezente - "Oblivion" de Astor Piazzolla, în aranjament pentru violoncele şi contrabas, respectiv Dansul slav nr. 8 de, bineînţeles, Antonin Dvorak.