Arhivă : Cronici Înapoi

Stagiunea de marți seara la Ateneu

Publicat: miercuri, 29 Februarie 2012 , ora 12.05

Stagiunea de marți seara a Filarmonicii "George Enescu" a revenit, pe 28 februarie 2012, la principalul său scop, aducând în fața publicului din Sala mică a Ateneului Român un tânăr instrumentist. Este vorba despre pianistul în vârstă de 20 de ani, Daniel Dascălu, student în anul al II-lea la Universitatea Națională de Muzică din București, unde se pregătește sub îndrumarea reputatei pianiste Dana Borșan.


Un participant obișnuit la Olimpiadele naționale

Daniel Dascălu este un nume destul de cunoscut în mediul muzical românesc, susținând frecvent recitaluri în diferite săli de concerte ale țării. A fost și un participant obișnuit la Olimpiadele naționale, unde a cucerit întotdeauna premii și deține distincții la concursurile "Pro piano" și "Carl Filtsch".


Creații solicitante, apreciate de publicul prezent

Programul prezentat aseară a fost unul interesant, dar și destul de dificil din punct de vedere tehnic. Dealtfel, recitalul pianistului Daniel Dascălu a început cu o creație foarte solicitantă - Rapsodia spaniolă de Franz Liszt, susținută până la final cu mici erori tehnice aproape insesizabile. A urmat un foarte interesant ciclu de Constantin Silvestri - Trei cântece de pustiu, în care efectele și paleta largă de culori create de compozitor au fost bine redate și Suita op. 14 de Bela Bartok. După o scurtă pauză, Daniel Dascălu a mai interpretat Bouree-ul din Suita a II-a de George Enescu și ciclul "Humoresca" op. 20 de Robert Schumann - ambele apreciate de publicul prezent într-un număr mare.

Astfel s-au cristalizat impresiile despre Daniel Dascălu: este un pianist sobru, cu o comunicare afectivă care ar mai putea evolua - pentru a împlini tehnica deosebită pe care o deține, ce trădează o pregătire temeinică și foarte multe ore de studiu.

Dan Ghineraru