ACUM:
13.05
Polifonii
Baroc, clasic, romantic, coral, creație și interpretare românească - înlănțuite inedit într-o nouă emisiune.
Urmează: 15.25 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 15.29 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Cronici Înapoi

'Din casa morților' de Janáèek la Staatsoper din Viena

Publicat: miercuri, 4 Ianuarie 2012 , ora 10.59

Ultima lucrare pentru scenă scrisă de compozitorul morav Leoč Janáèek în anul morții, 1928, este opera Din casa morților, după povestirea cu același nume de Fiodor Dostoievski. Premiera unei noi montări a avut loc la Opera de Stat din Viena în 11 decembrie 2010, regia fiind semnată de germanul Peter Konwitschny.

Relatez în primul rând pentru că în distribuție apar trei artiști născuți pe meleagurile noastre: Sorin Coliban (Alexander Petrowitsch Gorjantschikov), Alexandru Moisiuc (Comandantul) și Gergely Németi (Aljeja). Figura centrală a operei este Gorjantschikov, întruchipat de Coliban. Rolul nu deține multe pasaje cântate, dar cere artistului prezență scenică continuă, se află permanent în centrul atenției publicului. Intervențiile vocale au fost rezolvate fără dificultate de Sorin Coliban. Totodată Alexandru Moisiuc apare de exemplu în scena finală ca șef al lagărului de deținuți - o figură care captează atenția și care s-a potrivit cu fizicul (și vocea) basului născut la București, colaborator al Opereide Stat din Viena din 1994.


O metaforă a lipsei de libertate

Lagărul de prizonieri din Siberia este preschimbat în montarea lui Konwintschny într-un loft populat de clanuri mafiote. Ceea ce apropie cele două "lumi" (închisoarea și mafia) este privarea de libertate, disperarea, brutalitatea și frica. Pentru regizorul Peter Konwitschny teatrul este viu atunci când își permite libertăți în interpretarea operei. Casa Morților este așadar o metaforă a lipsei de libertate, a infernului care domnește nu doar în lagărul descris de Dostoievski, ci și în lumea zilelor noastre. Actorii părăsesc scena, joacă în culise și în mijlocul publicului. Aluzia este clară: nu doar pe scenă sunt distruse existențe, sunt torturate suflete; nu doar acolo, ci și printre noi se află călăi și prizonieri.

Dincolo de scenariu, frumusețea operei o face muzica. Comentariul orchestral este tulburător, Janáèek insistă pe registrele extreme ale instrumentelor, pe acutele corzilor, pe sunete sfredelitoare. Dirijorul Franz Welser Möst a reprodus partitura originală semnată de Leoč Janáèek, și nu cea completată de elevii compozitorului, după moartea acestuia. Persistă sunetele goale, intense, stoarse de sevă.

Într-un cuvânt: am vizionat o operă pe care nu aș recomanda-o minorilor. Întrebările pe care le pune - cu duritate - sunt adresate celor care au maturitatea de a le înțelege.

Haiganuș Preda-Schimek