ACUM:
10.00
Grădina de... sunete
Lucrări integrale cunoscute din stilurile baroc-modern
Urmează: 11.55 Promo
Apoi: 11.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Cronici Înapoi

'Troienele' au ajuns la Iași

Bookmark and Share
Publicat: joi, 20 Decembrie 2012 , ora 8.35

Pare greu de crezut, dar la Opera din Iași s-au pregătit, în două luni… trei premiere, regizorul Andrei Șerban montând, în noiembrie, Indiile galante de Rameau, începând imediat lucrul și la Troienele, în timp ce coregraful Ion Tugearu repetă cu balerinii o premieră absolută inspirată de Caragiale.

Se poate spune, din varii motive, că lucrarea concepută de reputatul regizor după Euripide (fragment din "trilogia greacă" pusă în scenă în anii '90 la TNB) a constituit o… premieră mondială, pentru că de această dată interpreții au fost soliști și coriști profesioniști, care au cântat… așa cum trebuie, rostind și textul, jucând ca adevărați actori performanți. Deloc întâmplător, compozitoarea Liz Swados a sosit din SUA special pentru a-și asculta, pentru prima oară, lucrarea cântată într-o formulă mai apropiată de operă (până acum, versiunile prezentate în America sau la București au fost susținute de actori care au cântat… fiecare după posibilități). Pe de altă parte, deși pare (de asemenea) greu de înțeles, partitura sa… nu (mai) există, așa încât toate montările anterioare s-au bazat pe transmiterea muzicii "pe cale orală", ca în folclor; iar acum, Lucian Maxim a scris, de fapt, partitura, orchestrând-o totodată - mai exact spus, notând intervențiile suflătorilor și ale percuționiștilor care contribuie substanțial la conturarea cadrului muzical-ritmic. Pentru că ritmul joacă un rol primordial și în evoluția vocală, textul ciudat rostindu-se într-un parlato dificil și solicitant, nu doar prin structurile repetitive (uneori obsesive), implicând și strigăte împinse până la paroxism; soliștii au și linii melodice apropiate de incantații sau cu caracter orgiastic, trimițând cu gândul la dezlănțuirile bacantelor menționate și în legendele antice, cu desfășurări adesea înfricoșătoare. Întreaga derulare a spectacolului are o tensiune, o încărcătură emoțională teribilă, ridicată la cote greu de suportat de către spectatorii care, mai bine de o oră, se află ei înșiși pe scenă, în mijlocul interpreților, poate ca participanți la drama troienilor, poate ca "martori" la tragedia de o forță care generează o trăire intensă, până la lacrimi. Apoi, publicul coboară în sală, iar artiștii își continuă spectacolul, dar într-o notă de suferință "întrupată în jale", plângându-și morții și soarta potrivnică.

Pentru un solist de operă, secvențele "strigate" ridică probleme cu totul speciale, solicitând corzile vocale la maximum, revenirea la cânt devenind astfel dificilă; și tocmai de aceea, mulți au apelat la microfoane "ascunse", dar spre exemplu Ana-Maria Donose-Marcovici a rezolvat personajul Elena bazându-se doar pe capacitatea sa de a-și doza efortul, reușind să cânte excelent, să păstreze constantă și intensitatea rostirii, iar interpretarea scenică a dezvăluit un talent aparte, trecând de la exuberanța frumoasei plină de farmece și temperament la disperarea insuportabilă a chinurilor unei pedepse ce implică și scalparea (splendid realizată) și violarea și uciderea sa. Strigăte, incantații și dramatism a adus, pe cu totul alte coordonate, și Simona Titieanu, impunătoare și credibilă Hecuba, cu un glas amplu și bine condus, Lăcrămioara Hrubaru-Roată punându-și în valoare și grația și vocea limpede (Cassandra), Marinela Nicola etalând, la rândul său, calități deosebite în Andromaca), alături de Andrei-Grigore Sava (Achille), Octavian Dumitru (Menelaus), Alice Todică (Atena) sau copilul Ștefănel Gheorghe (Astianax), o distribuție numeroasă și foarte omogenă, precum și corul și toți cei implicați în derularea acțiunii reușind ceea ce, probabil, nu și-ar fi imaginat vreodată că… sunt capabili. I-am privit de aproape și m-a impresionat totala lor participare afectivă, dăruirea cu care au devenit "acele" personaje dintr-o lume până acum străină lor, slujind (în cel mai adevărat sens al cuvântului) într-un ritual de neuitat.

În ambianța creată de Andrei Șerban și prin elementele de decor - trepte, platforme, care-cuști, totul din lemn în culoare naturală -, arme, vase, beneficiind de costumele special create de Doina Levintza cu imaginație, bun gust și plasticitate expresivă, am trăit, ca și interpreții, clipe de maximă emoție, aplaudându-i, la final, pe toți cei care s-au aventurat într-o asemenea experiență pentru mulți hazardată, dar impecabil realizată, meritând din plin ovațiile prelungi ale publicului. Mai curând teatru cu momente cântate, păstrând permanent elementul ritmic dur, apăsat, ca un cadru sonor definitoriu, Troienele înseamnă și arhaism și ritual și legendă, poate și istorie (regizorul afirmând că este o dramă la fel de actuală și în antichitate și astăzi), dar cu certitudine o noutate absolută pe o scenă de operă, oferind artiștilor posibilitatea să se simtă… artiști!...

Demn de subliniat este faptul că, a doua zi, mare parte dintre interpreți - soliști și cor -, au revenit pe scenă pentru a cânta într-o altă producție "marca Andrei Șerban" - Indiile galante -, trecând astfel, cu un curaj și o disponibilitate pe care mulți nu (și-)o bănuiau, de la maniera expresionistă la cântul elegant (la fel de dificil) din opera baroc. Desigur, unii se pot întreba ce rost are un asemenea spectacol la Operă, dar dacă managerul Beatrice Rancea a avut (din nou) curajul să aducă în repertoriu teatrul-dans, includerea unei producții de teatru-operă devine doar o… consecință. Iar faptul că Andrei Șerban s-a aflat în centrul atenției timp de trei luni la Iași, constituie, fără îndoială, o (altă) premieră absolută și un motiv de mândrie (nu doar… locală).

Anca Florea